Prelucrare de pr. Felician Tiba
Îmi făcusem planuri încă din timpul anului şcolar. Verişorul meu m-a invitat la el la ţară ca să petrecem o parte din vacanţă, dar şi să particip la campusul pe care părintele vicar îl organizează în fiecare an cu toţi copiii din sat. Îmi povestise cum a fost anul trecut şi abia aşteptam să vină ziua să plec la ţară.
În sfârşit, iată-mă în curtea bisericii, împreună cu aproximativ 600 de copii, la rândul lor din sat, dar şi veniţi din altă parte asemenea mie. Printr-o rugăciune spusă de părintele vicar se dă tonul începerii distracţiei. "Vara împreună", aşa se numea iniţiativa, o îmbinare de rugăciune şi de voie bună.
Nu mai conta că îl cunoşti pe cel de lângă tine sau că te cunoaşte, munca de echipă era ceea ce conta. Aşa am trecut prin fel şi fel de probe şi iată-ne învingători. Echipa "Cireşarii" a învins anul acesta.
În timp ce eram pe scena unde se dădeau premiile, învingător, priveam către copiii care nu erau pe scenă şi care ne aclamau în strigătele lor greu de desluşit, dar oarecum într-o gălăgie de nedescris.
În acea bucurie, o lacrimă mi-a curs pe obraz. Mă vedeam: din nou închis în apartamentul de la oraş, cu telefonul în mână, singurul meu refugiu, departe de vacarmul copiilor de la ţară. Ce norocoşi sunt ei că au "afară", că au "uliţa", că se au unii pe alţii!
Ce frumos e când poţi îmbina munca, distracţia şi şcoala, realităţi despre care părinţii mei îmi povestesc ca şi cum au fost cu sute de ani în urmă.
Da, la campusul de la ţară am retrăit ceva din atmosfera de care îmi povestesc părinţii mei. Ce frumos a fost! Abia aştept anul viitor! (Cosmin)
