• S. (e-mail). "Pentru că suntem în Postul Mare, şi acesta este timpul în care trebuie să ne pregătim pentru marea sărbătoare a Paştelui, sunt foarte stingheră când trebuie să mă apropii de scaunul de spovadă. Am avut o copilărie extrem de zbuciumată, cu un tată neglijent din toate punctele de vedere. A fost brutal cu noi, copiii, dar cel mai mult a umilit-o pe mama. Şi pentru că aceste sentimente nu-mi ies din suflet, nici nu pot să fac o spovadă bună. Deşi sunt mamă la rândul meu, când îmi amintesc că am fost aşa de nefericiţi în copilărie şi adolescenţă, nu pot să am decât dispreţ pentru cel care-mi este tată doar cu numele. Mi-am zis de multe ori că nu merg nici la înmormântare, dacă lucrul acesta ar trebui să-l fac. Sunt conştientă că atitudinea mea nu-i place lui Dumnezeu, de fapt nu-mi place nici mie, dar oricât m-aş strădui, nu-mi pot şterge din memorie amintirile dureroase. Îmi este milă de mama care a rămas singură în sat. Am o singură soră în satul vecin, restul suntem în străinătate. Când mergem în ţară, aşa cum este normal, ne vizităm părinţii, şi pe ai mei, şi pe ai soţului. Nu vă spun ce armonie şi înţelegere este în familia socrilor! Oameni foarte simpli, dar cu o înţelepciune şi cu o bunătate că nu te mai saturi să stai în preajma lor. Mi-aş fi dorit şi eu să fi trăit într-o aşa familie, să fiu educată şi de tata, să fiu dusă la biserică, la medic şi de el etc. Poate spuneţi că atât l-a dus capul şi să-l înţeleg. A avut o meserie foarte bună şi bănoasă pe care nu oricine o putea întreprinde. Toţi banii i-a cheltuit numai pentru el. Aşa a fost: un egoist."

Când acceptăm cu credinţă dificultăţile din viaţa noastră, transformăm suferinţa într-o rugăciune plăcută lui Dumnezeu. Nu suntem nici noi de acord cu atitudinea dv., dar important este că aţi conştientizat că purtaţi o povară şi doriţi să vă eliberaţi de ea. Isus, cel care a murit pe lemnul crucii, a pătimit pentru noi toţi ca să ne răscumpere. Toţi, înseamnă implicit şi tatăl dv. Acum trebuie să vă bucuraţi de ceea ce aveţi, să-i mulţumiţi Domnului pentru binecuvântările pe care le-aţi primit în familia pe care aţi întemeiat-o. Dumnezeu nu subestimează nici cel mai mic gest de iubire. Nu trebuie să descalificăm pe nimeni. Purtaţi-vă cu tandreţe faţă de tatăl dv. Ca să se poată vindeca! O conştiinţă educată în spirit de credinţă nu face deprecieri. Luaţi-o pe Sfânta Fecioară Maria ca model, ea care a iubit fără să condamne.

• Angela (Iaşi). "Duminică, 26 martie, atunci când am intrat în Catedrala «Sfânta Fecioară Maria, Regină», am avut un impact puternic când am văzut crucea acoperită cu o pânză violet. Am întrebat pe cineva de ce este acoperită crucea. Surâzând, mi-a răspuns foarte firesc: aşa este tradiţia în Biserica Catolică. Eu am lucrat în Italia timp de 15 ani, dar nu-mi aduc aminte să fi văzut aşa ceva. Nu este o regulă în toată Biserica Catolică? Şi până la urmă, ce simbolizează această acoperire a crucifixului?"

Postul Mare este încărcat cu unele gesturi care tind să ne surprindă, printre care şi cel semnalat de dv., anume acoperirea crucilor şi a imaginilor din biserici. Această acoperire este un semn de tristeţe care se armonizează foarte bine cu spiritul acestui ciclu liturgic, dar motivul istoric al acestui obicei trebuie căutat în primele secole creştine. La începutul secolului al IV-lea, Biserica a cerut observarea unui timp sfânt de 40 de zile, intitulat Quadragesima sau Postul Mare, ca pregătire pentru solemnitatea Paştelui. Pentru a celebra memorialul jertfirii pe cruce şi al învierii Domnului Isus, în perioada postului, Bisericile locale au introdus numeroase acţiuni liturgice. Începând din secolul al IX-lea, în unele zone ale Europei era obiceiul ca la începutul Postului Mare să se întindă în faţa altarului o bucată mare de pânză numită "pânza foamei", apoi au fost acoperite imaginile din biserică şi crucea procesională. În secolul al XVII-lea, s-a introdus regula ca acestea să fie acoperite în Duminica Patimii, care se celebra atunci cu două săptămâni înainte de Paşte. Normele liturgice în vigoare prevăd ca obiceiul de a acoperi crucile şi imaginile să se poate păstra cu aprobarea Conferinţei Episcopale. De aceea, în unele ţări se păstrează obiceiul de a acoperi crucile şi imaginile, iar în alte ţări nu există.