de pr. Petru Ciobanu
Anul acesta, la 27 aprilie, se împlinesc 140 de ani de la înfiinţarea Arhidiecezei de Bucureşti. Pentru tânăra Biserică locală din Muntenia, de o mare importanţă a fost păstorirea arhiepiscopului Paul Iosif Palma, care a cârmuit-o din anul 1885 până la moartea sa, şapte ani mai târziu.
Antonio, acesta fiind numele de botez al viitorului întâistătător, s-a născut la 5 iunie 1830, la Roma, într-o familie ilustră, care i-a asigurat o educaţie aleasă. La 12 ani şi-a început studiile la Colegiul "Ghislieri", devenind în anul 1853 membru al Congregaţiei Pasioniştilor. Hirotonit preot, i s-a încredinţat misiunea de profesor de teologie dogmatică la Seminarul Congregaţiei, îndeplinind, totodată, şi funcţiile de consilier, secretar şi prim-consilier al superiorului general.
În anul 1878, Paul Iosif Palma a fost chemat la Bucureşti de episcopul Ignazio Paoli, devenindu-i unul dintre cei mai importanţi colaboratori ca superior al reşedinţei episcopale, secretar episcopal, vicar general al Vicariatului Apostolic al Valahiei, iar apoi şi al Arhidiecezei de Bucureşti. După moartea arhiepiscopului Paoli, la 19 mai 1885, Papa Leon al XIII-lea l-a numit pe Palma arhiepiscop de Bucureşti. Consacrarea episcopală a avut loc la 24 mai 1885, în Biserica "Sfinţii Ioan şi Paul" a Curiei Generale a Congregaţiei Pasioniştilor. Consacrator principal a fost cardinalul Giovanni Simeoni, prefectul Congregaţiei De Propaganda Fide. A revenit la Bucureşti în luna iulie, "intrarea sa în capitala României fiind un adevărat triumf", după cum se exprima părintele Basilio Laureri. Liturghia întronizării a avut loc în Catedrala "Sfântul Iosif" la 26 iulie 1885, în prezenţa familiei regale, a miniştrilor, a reprezentanţilor diplomatici, a preoţilor arhidiecezei şi a unui mare număr de credincioşi.
Una dintre primele realizări ale lui Paul Iosif Palma a fost să mai scape de datoriile acumulate în timpul construirii Catedralei "Sfântul Iosif" din Bucureşti. Dar inima arhidiecezei necesita şi alte îmbunătăţiri. Aşa se face că în anul 1887 s-a renunţat la acoperişul din ţiglă colorată pentru unul din tablă; în 1888 au fost montate cele două altare laterale, catedrala îmbogăţindu-se, în acelaşi an, şi cu staţiunile Căii crucii. Însă cea mai importantă realizare a fost orga meşteşugită la firma "Merklin" din Paris, inaugurată în solemnitatea Sfinţilor Apostoli Petru şi Paul din anul 1892.
Primind din partea Papei Leon al XIII-lea permisiunea de a înfiinţa capitulul canonicilor catedralei, la 13 ianuarie 1887, Palma i-a numit pe primii trei canonici: Basilio Laureri, Iuliu Heinisch şi Alois Irwin. La 26 februarie 1889, capitulul a fost completat cu alţi trei canonici: Iosif Baud, Paul Steiner şi Pius Armellini. În aceeaşi zi, au fost numiţi şi trei canonici onorifici: Sebastian Millaut, Henri Ollivier şi Augustin Struzina. Inima nu i-a fost străină, la fel ca şi eforturile, de şcolile catolice din Arhidieceza de Bucureşti, mai ales de Seminarul arhidiecezan, fie cel mic, fie cel mare, pentru cel din urmă căutând surse financiare pentru a-l dota cu un nou edificiu propriu lângă Catedrala "Sfântul Iosif".
În contextul neînţelegerilor dintre episcopul de Iaşi, Nicolae Iosif Camilli, şi Ordinul Franciscan, s-a propus înfiinţarea celei de-a treia episcopii în România acelor vremuri. Din discuţiile lui Camilli cu arhiepiscopul Palma, cel din urmă era de acord să cedeze şase parohii din Dobrogea şi părţile Brăilei, iar episcopul Camilli, încă vreo şase parohii, pentru a forma astfel o nouă episcopie, cu centrul la Galaţi. Proiectul însă nu a fost pus în practică.
La 30 septembrie 1889, bolnav, Paul Iosif Palma a plecat la Viena pentru a-şi căuta de sănătate. Nu i-a mai fost dat să se întoarcă în România. A fost chemat în casa Tatălui la 2 februarie 1892.
