de pr. Alois Moraru
Persecuţiile şi suferinţele îndurate nu l-au împiedicat pe episcopul Ioan Duma să trăiască bucuros fiecare moment în care putea fi alături de credincioşi. Deşi avea domiciliul forţat în palatul episcopal din Iaşi, reuşea să facă puţin apostolat între tinerii studenţi, precum şi alte servicii religioase.
Ostilitatea faţă de "indicaţiile preţioase" ale Securităţii avea să-i aducă o nouă "ordonanţă de urgenţă". La 25 octombrie 1956, sub escorta Miliţiei şi a Ministerului Cultelor, a fost dus în exil tocmai în Dobrogea, unde i-a fost stabilit domiciliu obligatoriu în satul Mihail Kogălniceanu, din judeţul Constanţa. Deşi a fost numit paroh al acestei mici comunităţi, activitatea de urmărire din partea Securităţii a continuat, fiind uneori acuzat şi pedepsit "că a ieşit din casă". De exemplu, în anul 1958 a fost anchetat pe motiv că s-a deplasat la Valea Mare pentru a participa la înmormântarea mamei sale. Agenţii Securităţii din Constanţa i-au confiscat arhiva personală pe care o deţinea şi a fost anchetat pentru scrisorile redactate împotriva regimului comunist. Au urmat alte dosare de anchetă şi urmărire, mai ales că obligaţia de "a sta în casa" de la Mihail Kogălniceanu s-a încheiat în ziua de 15 aprilie 1959.
A urmat o altă persecuţie, mult mai lungă, concretizată prin impunerea domiciliului forţat în oraşul Târgu Jiu, unde a slujit până în ziua de 1 iunie 1981, când s-a pensionat pentru limită de vârstă. Episcopul Ioan Duma a acceptat şi această încercare cu multă resemnare, fiind conştient că poate sluji comunitatea mică de acolo, dar şi pe atâţia semeni. Dosarele de urmărire informativă ne prezintă sute de fapte bune pe care episcopul le-a făcut, dintre care sintetizez câteva: numeroase situaţii în care a ajutat familii nevoiaşe din Valea Mare şi din alte localităţi; trimiterea de bani şi intenţii către preoţii care slujeau în clandestinitate; o atenţie deosebită faţă de unii preoţi aflaţi în situaţii de boală sau tensiuni spirituale; intervenţii la Vatican pentru lămurirea unor chestiuni de administraţie în Dieceza de Iaşi; susţinerea prin rugăciuni şi sfaturi duhovniceşti a unor persoane consacrate; având o corespondenţă bogată cu instituţii bisericeşti din Roma şi Vatican, cerea unele adrese şi referinţe pentru preoţi şi călugăriţe care activau public sau clandestin în unele comunităţi din România; ajuta unii preoţi dactilografiind la maşina de scris unele scrisori pe care le trimitea în numele lor la diferite instituţii din ţară şi străinătate; a fost intermediar pentru unii clerici şi laici în anumite probleme personale; i-a pus pe unii cetăţeni români în legătură cu persoane şi instituţii din Italia, Israel, Austria şi Germania pentru a obţine invitaţii, ca să poată vizita unele oraşe; a redactat şi a trimis scrisori de recomandare pentru mulţi preoţi ca să poată ajunge la Vatican şi să participe la audienţele papilor Paul al VI-lea şi Ioan Paul al II-lea; a menţinut o legătură strânsă cu mulţi preoţi şi multe măicuţe din Biserica Ortodoxă, pe care i-a ajutat în varii domenii: financiar, procurare de medicamente, relaţii, cărţi etc.; a intervenit pentru a obţine unor biserici din Dieceza de Iaşi staţii de amplificare, cărţi, icoane, statui, relicvii etc.; a intervenit pentru mulţi bolnavi la doctori din Bucureşti şi a cerut consultanţă de la unii medici din străinătate etc. Ce activitate impresionantă chiar stând în casă!
Din cele scrise mai sus ne dăm seama că avem multe de învăţat de la episcopul Duma, mai ales în timpurile de încercare pe care le trăim astăzi. Acest om, călugăr, preot şi episcop ne-ar spune ceea ce a scris cândva: "Am fost în închisoare patru ani şi mulţi ani în libertate supravegheată; am învăţat să am puţine dorinţe, iar pe acelea puţine să le am pentru puţin timp". (continuarea în numărul următor)
