de pr. Petru-Sebastian Tamaş
De ce fel de şcoli avem nevoie ca să facem faţă provocărilor timpului nostru? Sunt bune şcolile care dezvoltă inteligenţa şi emoţia, dar cele mai bune sunt cele care inspiră mirarea în faţa misterului lui Dumnezeu şi care formează "caracterul" elevilor.
Marca unei şcoli bune este, în primul rând, creşterea coeficientului de inteligenţă (IQ). Inteligenţa e necesară pentru a fi oameni de succes, productivi şi eficienţi, dar ştim că nu toţi oamenii inteligenţi sunt şi oameni care reuşesc în viaţă. De aceea, pentru a avea o şcoală mai bună se vorbeşte astăzi şi despre coeficientul de inteligenţă emoţională (EQ). El se referă la capacitatea de a relaţiona cu ceilalţi, de a lucra într-o echipă, de a fi prieteni, de a accepta înfrângerea, de a învăţa că nu poţi fi iubit de toţi. Există totuşi oameni cu IQ şi EQ înalt, dar care eşuează. Ei nu au entuziasm, nu au pasiune, nu au vigoare, nu au nicio preocupare. Acestora le lipseşte WQ (wonder quotient) - coeficientul de mirare/uimire. El e determinat de forţa şcolii de a inspira şi de capacitatea elevului de a visa, de a vedea dincolo de stele, de a avea viziuni şi de a le urma, făcându-le să devină realitate. Pentru un creştin, WQ este capacitatea de a intra în misterul lui Dumnezeu şi de a spune: Uau! Cele mai importante lucruri în viaţă nu sunt cele pe care inteligenţa le cuprinde şi nici cele pe care emoţia le lasă să vibreze în noi, ci acelea pe care le învăţăm, uimiţi şi recunoscători, în faţa marelui mister, Dumnezeu. De aici se naşte inspiraţia, puterea de a visa, entuziasmul şi pasiunea. Cea mai bună şcoală le are pe toate trei: inteligenţă, emoţie, mirare.
Pentru a juca un rol esenţial în schimbarea în bine a societăţii, o şcoală cu adevărat bună formează elevi competitivi în caracter, nu doar pentru olimpiade şi examene. Vin zile când un altul va fi mai competent, iar atunci este important să nu scadă caracterul. În momentele de întuneric, când nu suntem vizibili, caracterul trebuie să preceadă.
Erau patru oameni care doreau să moştenească o corporaţie. Pentru a reuşi, aveau de trecut un test de productivitate. Au primit câte o sămânţă: "Faceţi-o să crească într-o lună!" Primul aplicant a adus un vas cu răsaduri, mândru că a reuşit. Al doilea a adus o plantă, care avea şi floare. Primul părea bătut. La al treilea, sămânţa nu avea doar flori, ci şi un mugur de fruct. El părea câştigătorul. Al patrulea era frustrat: "Domnule, ştiu că am pierdut şansa, nu voi moşteni niciodată corporaţia. În mâinile mele sămânţa nu a crescut. I-am pus cel mai bun sol, am udat-o, dar nu a crescut. Corporaţia nu poate fi a mea". Preşedintele a spus: "Compania mea va fi dată celui de-al patrulea. Dragi aplicanţi, v-am dat seminţe de plastic. Cum le-aţi făcut să crească? Doar unul singur dintre voi nu a înşelat. El a ales caracterul". Doar oamenii de caracter vor schimba cu adevărat societatea. Integritatea e mai importantă decât toate medaliile şi premiile. O şcoală cu adevărat bună nu produce neapărat campioni, ci produce oameni de caracter.
Cei care sunt campioni şi miss univers în 2022, cel mai probabil, nu vor mai fi şi în anii următori. Doar oamenii de caracter rămân pentru totdeauna. Şi nu este oare acesta scopul unei şcoli cu adevărat bune? Cea mai bună şcoală e aceea care dezvoltă armonios inteligenţa, emoţia şi mirarea, este şcoala care formează caracterul.
