de pr. Iosif Dorcu
Sri Lanka, o ţară insulară în sudul Indiei (până în anul 1972 se numea Ceylon), este cunoscută pentru pietatea ei faţă de Maica Domnului. Aşa se explică mulţimea de biserici şi sanctuare, printre cele mai cunoscute fiind Sfânta Fecioară Maria de Lanka, de la Tewatta, situat la doar 20 de kilometri nord de capitala Colombo.
Istoria de la Tewatta începe în anul 1911, când apare, prin grija preotului A. Kieger şi a câtorva laici, o capelă dedicată Sfintei Fecioare Maria de Lourdes. Şase ani mai târziu, în 1917, un alt preot, A. Collorec, cu ajutorul unor muncitori din Colombo, a construit o grotă pentru această statuie. Această capelă a cunoscut o aşa mare popularitate, încât, începând cu anul 1930, a fost transformată într-o biserică. Totuşi, în dezvoltarea sanctuarului, un rol important l-a avut arhiepiscopul de Colombo, Jean-Marie Masson. În momentul declanşării Celui de-al Doilea Război Mondial, prelatul a făcut votul că, dacă Ceylonul va fi protejat în cazul unui conflict major, va construi o bazilică cu titlul "Sfânta Fecioară Maria de Lanka".
Aşa cum se ştie, ţara a fost cruţată de război. Arhiepiscopul, prin urmare, în anul 1946, primeşte aprobarea Papei Pius al XII-lea pentru construirea bazilicii. În anul 1948, acelaşi papă stabileşte ca Maica Domnului să fie invocată sub numele de "Sfânta Fecioară de Lanka". Arhiepiscopul Masson moare în anul 1947, însă succesorul său, arhiepiscopul Thomas Cooray, preia proiectul vizionar al predecesorului. El cumpără un teren destul de mare în apropierea capitalei, cultivat cândva cu arbore de cauciuc, dar acum aflat oarecum în paragină.
La 4 februarie 1950, este sfinţită piatra fundamentală, iar lucrările se vor încheia abia în anul 1974. Deşi neterminată, Papa Paul al VI-lea îi acordă titlul de basilica minor în anul 1973. La 6 februarie 1974, a avut loc consacrarea bazilicii şi a altarului, încoronarea statuii şi declararea bazilicii ca sanctuar naţional.
De atunci numărul pelerinilor a fost mereu în creştere, mai ales la trei sărbători: în februarie, sărbătoarea sanctuarului; în martie, la sărbătoarea copiilor; şi în august, pelerinajul bolnavilor. Pentru a crea un cadru propice reculegerii şi rugăciunii, în jurul sanctuarului au fost plantaţi arbori umbroşi, neem şi na (arborele naţional).
Sanctuarul, prin formele sale arhitecturale, se inspiră din cultura edificiilor asiatice şi este considerat un simbol multiconfesional, fiind foarte apreciat şi de budişti, şi de hinduişti. În faţă se văd şase piloni, reprezentând numărul diecezelor din Sri Lanka în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial. Deasupra intrării, străjuită de două turnuri, este un mare vitraliu circular, iar pe acesta este ataşată o imagine a lui Cristos, sculptată în bronz de artistul local Leila Peiris.
Văzut de sus, acoperişul se prezintă ca o cruce imensă, cu forme semicirculare, realizate din aluminiu, dar vopsite cu un albastru ce contrastează admirabil cu verdele pădurii. Între cele două porţi mari de lemn se pot vedea 45 de basoreliefuri care ilustrează istoria creştinismului în această insulă.
În interior, punctul principal îl reprezintă o statuie în mărime naturală a Sfintei Fecioare de Fatima. La sosirea acesteia în Sri Lanka, înainte de a fi aşezată în sanctuar, a făcut turul ţării, trecând prin majoritatea localităţilor. Totuşi, mai există încă o statuie a Sfintei Fecioare de Lanka, cu pruncul în braţe. Maria arată spre prunc, iar pruncul arată cu mâna spre Maria. Pruncul avea iniţial în mâna dreaptă un rozariu obişnuit, dar ulterior a fost înlocuit cu un rozariu oferit personal de Papa Paul al VI-lea.
