de pr. Alois Bulai
Oameni simpli din familii umile, fără să-i recomande ceva sau cineva, se trezesc brusc şi total schimbaţi, fără să poată opune rezistenţă. Săvârşesc gesturi excepţionale de îndrăzneală şi de putere, înzestraţi cu o personalitate nouă, primesc misiunea de a elibera poporul Domnului.
Duhul lui Dumnezeu realizează prin mâinile şi spiritul lor minunile exodului şi ale pustiului, unitatea şi mântuirea lui Israel. Acţiunea Duhului care îi cuprinde este lăuntrică, îi ia în stăpânire în mod neaşteptat: Duhul "a fost" asupra lui Otniel sau a lui Iefte (Jud 3,10; 11,29), "a coborât" peste Samson (Jud 14,6), "a venit" peste Saul (1Sam 11,6) şi ei au înfăptuit gesturi măreţe de eliberare.
Duhul îi părăseşte după ce au împlinit misiunea, dar acelaşi Duh are o funcţie continuă, permanentă asupra regilor. Consacrarea lor prin ungere îi învesteşte cu o maiestate sacră (1Sam 10,1; 16,13).
Dumnezeu îl va însemna cu o ungere directă pe Mesia. Asupra lui "se va odihni" Duhul pentru a-i asigura lui Israel mântuirea, dreptatea şi pacea.
În forţa ce-i făcea pe cei învestiţi să vorbească în numele adevăratului Dumnezeu se recunoştea prezenţa Duhului său (Ex 15,20; Num 11,25 ş.u.; 1Sam 10,5).
Profeţii cei mai vechi preferă să numească forţa care îi cuprinde "mâna lui Dumnezeu" (Is 8,11; Ier 1,9; 15,17; Ez 3,14). Dar şi ei se cred însufleţiţi de Duhul pe care-l simt ca pe o presiune supremă care îi constrânge să vorbească (Am 3,8; 7,14 ş.u.; Ier 20,7 ş.u.). Se conturează astfel legătura între cuvântul lui Dumnezeu şi Duhul său. Cuvântul pătrunde din afară, Duhul se infiltrează pe nesimţite. Cuvântul se face auzit şi cunoscut, Duhul rămâne nevăzut, realizează transformarea lăuntrică.
Întâlnirea între rolul mesianic şi eliberator al Duhului şi rolul său profetic de vestitor al cuvântului şi al judecăţii se afirmă pe deplin la Slujitorul lui Yahweh. Profetul este cel care vesteşte dreptatea, dar regele este cel care o statorniceşte. Slujitorul, prin suferinţele sale, îi va îndreptăţi pe mulţi; misiunea sa are ceva regesc. Misiunile profetice şi misiunile mesianice se întâlnesc, îndeplinite de acelaşi Duh.
Duhul Sfânt, în perioada postexilică, este considerat o forţă escatologică, puterea timpurilor ultime, semnul unei noi epoci. Duhul produce o nouă creaţie (Is 43,3-4). Mediatorii mântuirii escatologice sunt unşi cu Duhul lui Dumnezeu (Is 42,1; 61,1). Oamenii sunt recreaţi de Duh ca să se bucure direct şi mai vivace în comuniunea cu Dumnezeu (Ez 36,26-27; 37; cf. Ier 31,31-34), iar Duhul este revărsat asupra întregului Israel (Ez 39,29; Il 3,1-2; Zah 12,10).
Lucrarea Duhului în profeţi şi în slujitorii lui Dumnezeu este profetică: ea vesteşte revărsarea Duhului asupra poporului întreg, asemenea ploii ce redă viaţă pământului uscat (Is 32,15; 44,3; Ez 36,25; Il 3,1-2), asemenea suflării de viaţă ce însufleţeşte osemintele uscate (Ez 37). Această revărsare a Duhului este ca o creaţie nouă, instaurarea în inimile transformate a unei sensibilităţi receptive la glasul lui Dumnezeu, a unei fidelităţi spontane faţă de cuvântul său (Is 59,21; Ps 143,10) şi faţă de alianţa sa (Ez 36,27). Regenerat de Duhul, Israel îl va recunoaşte pe Dumnezeul său, iar Dumnezeu îşi va regăsi poporul. Cerurile deschise, un Dumnezeu Părinte coborând pe pământ, inimi convertite - aceasta va fi lucrarea Duhului Sfânt, manifestarea sa deplină în Isus Cristos. Cuvântul lui Dumnezeu făcut trup prin lucrarea Duhului nu face nimic fără Duhul, iar desăvârşirea lucrării sale este darul Duhului.
