Prelucrare de pr. Felician Tiba
Nu pot să uit rolul pe care l-au avut surorile în parohia noastră. Am crescut de mic printre ele.
Veneau adesea la biserică şi ocupau banca a treia, nici prea în faţă, dar nici prea în spate. Nu prea în faţă, pentru că acolo erau locurile noastre, ale copiilor, nici prea în spate, pentru că mai toată lumea rămânea în spate.
Am înţeles că surorile nu se "tem" de părintele sau de Isus, aşa cum îi mai plăcea părintelui să spună din când în când. Erau acolo şi ştiam că nu putem să ne uităm nici în stânga, nici în dreapta şi cu atât mai puţin înapoi, pentru că ne era ruşine de ele.
Cu surorile am făcut pregătire la Prima Sfântă Împărtăşanie şi la Mir. Cum să nu înveţi rugăciunile când ele aveau atâta delicateţe în a ne aborda? Câte jocuri, câte imagini, câte concursuri, câte iniţiative, doar ca să ne însuşim cu şi mai mare uşurinţă conţinutul Catehismului! Cred că este valabilă zicala parafrazată: "Cine nu are surori în parohie, să-şi cumpere!"
Cu blândeţea unei mame, cu sobrietatea unui părinte, cu înţelepciunea lui Dumnezeu şi cu răbdarea Mariei, aşa le-am perceput eu pe surorile de la noi din parohie.
Astăzi, trecând pe acasă, parcă mi se frânge inima văzând cum, din multele surori pe care le vedeam zilnic la biserică, mai sunt doar trei. Unele au plecat în alte comunităţi, iar unele au plecat în Casa Tatălui. De la noi din comunitate nu s-a găsit niciuna care să completeze, alături de ele, locurile din biserică.
Ar fi o mare mângâiere să ştiu că şi alţi copii, cei din generaţia de astăzi, s-ar bucura de prezenţa surorilor aşa cum am făcut şi eu în copilăria mea. (Mihai)
