Noviciat

În prezenţa întregii comunităţi a Surorilor Clarise din Mănăstirea "Sfânta Maria a Îngerilor" din Roman, în dimineaţa zilei de miercuri, 2 februarie, Mădălina Toma a început noviciatul, devenind sora M. Mădălina a Iubirii lui Dumnezeu. Acest moment a fost în prelungirea Liturghiei prezidate de pr. Alexandru Olaru, OFMConv., concelebrant şi predicator fiind pr. Cristian Blăjuţ, OFMConv., vicar episcopal pentru Secţiunea Viaţa Consacrată şi Vocaţii. De faţă au fost şi surorile M. Dorotea, responsabilă-delegată, şi M. Elena, maestră de novice.

Ziua Persoanelor Consacrate

Pe 2 februarie a fost Ziua Mondială a Persoanelor Consacrate, marcată la Iaşi prin Liturghia celebrată în catedrala nouă de PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, avându-l alături pe PS Petru Gherghel, episcop emerit de Iaşi. Au participat persoane consacrate din Iaşi, Dancu, Răducăneni şi Huşi. Pe 6 februarie au fost organizate întâlniri pe diferite zone. Persoanele consacrate din zona Roman s-au întâlnit în Parohia "Isus, Bunul Păstor" din Roman, Liturghia fiind prezidată de PS Iosif Păuleţ; cele din zona Bucovina, la Sanctuarul "Adormirea Maicii Domnului" din Cacica, Liturghia fiind prezidată de PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi; cele din zona Bacău, în Parohia "Sfântul Mihail" din Valea Mare, iar cele din zona Oneşti, în Parohia "Preasfânta Inimă a lui Isus" din Dărmăneşti. La Roma, persoanele consacrate originare din România s-au întâlnit în Bazilica "San Vitale", duminică, 6 februarie, la Liturghia celebrată de pr. Iulian Misariu, OFMConv., avându-i alături pe părintele paroh Isidor Iacovici şi alţi preoţi studenţi şi oaspeţi din ţară.

Formarea noilor membri

O întâlnire de formare pentru noi membri ai Asociaţiei Kolping Moldova a avut loc la Oituz, în weekendul 4-6 februarie, fiind găzduită de Centrul Educaţional Kolping şi coordonată de Bogdan Hanganu, ajutat de Ştefan Blănaru din Oneşti. Au participat 23 de tineri din Oituz, dar şi Sara şi Mario, voluntari din Asociaţia Kolping Ploscuţeni, judeţul Vrancea. Tinerii participanţi au învăţat despre voluntariat, munca în echipă, iniţiativa într-o comunitate, curaj, încredere în propria părere şi asumarea unei responsabilităţi.

Animatori protagonişti

La Oratoriul Salezian "Don Bosco" din Bacău s-a ţinut al treilea curs de formare pentru animatorii parohiali, în stilul lui Don Bosco, sâmbătă, 5 februarie. Tema acestei zile a fost "Tânărul protagonist". Au participat în jur de 60 de tineri proveniţi din 15 parohii din jurul Bacăului şi nu numai, inclusiv participanţi din Suceava şi din Huşi. Tinerii animatori, prin calităţile lor, pot fi protagoniştii diferitelor activităţi, prin care pot să-l transmită într-un mod simplu pe Domnul celorlalţi tineri şi copii din parohie. Următoarele întâlniri vor fi pe 12 martie - "Tânărul interconectat", 23 aprilie - "Tot ce atinge Cristos, devine tânăr" şi 7 mai - "Tânărul angajat".

Comemorare

Comunitatea din Barticeşti şi Familia Iubirii Milostive au avut bucuria de a o cinsti pe Maica Speranţa a lui Isus, marţi, 8 februarie, în ziua comemorării acesteia, printr-o Liturghie pontificală prezidată de PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi. La finalul celebrării, PS Sescu a sfinţit noul amvon şi noul baptister din biserică.

Elegia speranţei

În prima zi a celei de-a treia ediţii a Classix Festival, Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" a găzduit concertul "Elegy of hope" (Elegia speranţei) duminică seara, 13 februarie. Dragoş Cantea, Bjarne Magnus Jensen, Filip Papa, Daniel Auner, Barbara Auner, Nora Romanoff-Schwarzberg şi Konstantin Zelenin au interpretat lucrări semnate de Granados, Vasks, Rahmaninov, Enescu şi Pärt. Classix Festival (www.classixfestival.ro) s-a desfăşurat la Iaşi în perioada 13-19 februarie, reunind peste 60 de artişti internaţionali din 13 ţări. Patricia Butucel a vorbit despre acest festival în calitate de director la emisiunea "Dimineţi împreună" din 10 februarie, realizată de Alexandra Măriuţ la postul de radio ERCIS FM al Diecezei de Iaşi.

"Missio canonica"

75 de profesori de religie au primit "missio canonica" pentru predarea acestei materii în şcolile din Dieceza de Iaşi pentru anul şcolar 2022-2023. Întâlnirile, organizate de Oficiul pentru Pastoraţie Şcolară şi Predarea Religiei în Şcoli, au avut loc în zilele de 31 ianuarie la Bacău, 5 februarie la Iaşi, 12 februarie la Oneşti şi 19 februarie la Roman.

Misiuni

- În Parohia "Sfântul Mihail" din Săbăoani, la iniţiativa părintelui paroh Irinel-Iosif Iosub, s-au desfăşurat misiuni populare în perioada 3-6 februarie, în cadrul cărora părintele predicator Felician Tiba, director al Oficiului pentru Pastoraţia Familiei, a vorbit despre Inima Mântuitorului. Liturghia de deschidere a misiunilor a fost prezidată de PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi, iar duminică, 6 februarie, Sfânta Liturghie a fost prezidată de PS Petru Gherghel, episcop emerit, prezent fiind şi pr. Sebastian Bilboc, decan de Roman.

- În perioada 8-11 februarie au avut loc în comunitatea din Tămăşeni misiuni populare, care au fost încununate de hramul secundar al comunităţii, Sfânta Fecioară Maria de la Lourdes. Predicator a fost pr. Marcelin Rotaru. Liturghia de încheiere a fost prezidată de PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi.

- Între 9 şi 11 februarie, ca în fiecare an, credincioşii din Parohia "Înălţarea Sfintei Cruci" din Luizi-Călugăra au putut participa la cele trei zile de misiuni populare prilejuite de sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria de la Lourdes. Predicator a fost pr. Daniel Mărtinaş, decan de Vrancea. Liturghia de încheiere a fost prezidată de PS Petru Gherghel, episcop emerit, înconjurat de peste 35 de preoţi.

Formare permanentă

Fraţii capucini din România au participat, în perioada 9-11 februarie, la un curs de formare permanentă în Conventul "Fericitul Ieremia" din Oneşti, avându-l ca relator pe fr. Tomasz Protasiewicz, OFMCap., frate capucin al Provinciei de Cracovia (Polonia) şi maestru de novici. Tema cursului a fost: "Formarea permanentă în Ordinul Fraţilor Minori Capucini". Formarea permanentă, care durează toată viaţa şi cuprinde toată persoana, presupune ca fratele să fie deschis spre a se lăsa condus de un părinte spiritual care îl poate ajuta să-şi cunoască atât rănile pe care le are, cât şi darurile cu care este înzestrat, pentru ca să urmeze cu toată persoana pe Cristos.

Forţa apropierii

Acţiunea Catolică din România a organizat o întâlnire online cu tema "Forţa apropierii. Păstori şi laici cu o fervoare reînnoită", în ziua de 23 februarie. Această întâlnire a fost adresată asistenţilor spirituali ai Acţiunii Catolice din diecezele şi eparhiile unde aceasta este prezentă, precum şi tuturor preoţilor, diaconilor şi seminariştilor, care doresc să cunoască mai bine vocaţia Acţiunii Catolice şi să trăiască un timp de aprofundare a propriei misiuni şi de fraternitate sacerdotală.

Pentru familii

Printre activităţile pastorale ale Oficiului pentru Pastoraţia Familiei, din luna februarie, se numără: "Zile dedicate familiei şi Inimii lui Isus" la Săbăoani "Sfântul Mihail" (3-6 februarie); întâlniri la Centrul "Gaudium et Spes" de la Traian cu familia rănită (5 februarie), cu tinerii participanţi la cursul pentru logodnici din anul 2021 (12 şi 13 februarie), cu tinerii participanţi la cursul pentru logodnici din anul 2017 (19 februarie) şi cu persoanele văduve (26 februarie, cu tema "O Biserică alături de om"); "Duminica Amoris laetitia" la Bacău-Şerbăneşti (20 februarie) şi Bijghir (27 februarie).

Ascultă ERCIS FM!

Radio ERCIS FM, postul de radio al Diecezei Romano-Catolice de Iaşi, se aude şi în reţeaua naţională de cablu TV UPC-Vodafone începând din 31 ianuarie, pe canalul 888 (sau 1888). Difuzarea ERCIS FM prin reţeaua Vodafone se alătură difuzării prin reţeaua naţională de cablu TV DIGI (RCS&RDS), care a început la 20 decembrie 2021, fiind recepţionat pe canalul 1016. În localităţile Tuta, Târgu Trotuş şi Viişoara, ERCIS FM se aude şi pe reţeaua de cablu TV KODAN TV, la fel, şi în Pildeşti se aude pe reţeaua locală de cablu TV OVIAND SAT. Pentru a fi recepţionat acest post de radio poate fi nevoie de o rescanare a programelor de pe televizor, fiind posibil să fie găsit şi pe un alt canal decât cele specificate. Din 28 noiembrie 2021, Radio ERCIS FM poate fi auzit şi pe frecvenţe radio FM, din municipiul Piatra Neamţ (89,8 MHz) şi municipiul Roman (88,3 MHz) şi împrejurimile acestora. Radio ERCIS FM a fost lansat pe platforme on-line, www.ercisfm.ro, la 19 martie 2021, în sărbătoarea Sfântului Iosif.

Din agenda episcopului Iosif Păuleţ

• 1 februarie: Moment de rugăciune în catedrala veche cu preoţii din Decanatul de Iaşi • 4 februarie: Celebrarea Liturghiei în catedrala nouă, în Ziua Mondială a Fraternităţii Umane • 13 februarie: Celebrarea Liturghiei în Parohia Horpaz • 15 februarie: Consiliu general la Institutul Teologic din Iaşi • 19 februarie: Celebrarea Liturghiei cu prilejul Zilei Sociale a Studenţilor la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi • 20 februarie: Celebrarea Liturghiei în Parohia Târgu Frumos • 27 februarie: Celebrarea Liturghiei de încheiere a evenimentului "Zilele Porţilor Deschise" la Seminarul Mare Diecezan din Iaşi.

"Slujiţi Domnului cu bucurie"

Pe lângă celebrările publicate în numărul anterior, PS Petru Sescu, episcop auxiliar al Diecezei de Iaşi, a celebrat pe 30 ianuarie Sfânta Liturghie în mijlocul comunităţii catolice din Voievodeasa, filială a Parohiei Rădăuţi, alături de preoţii Aurel Iştoc şi Eduard Ferenţ.