Pagină realizată de pr. Felician Tiba

Din ziua în care viitorul meu soţ m-a descoperit, chiar de atunci am înţeles că nu trebuie să lucrez la propria imagine, ci la propriul suflet.

Abia ieşisem de la coafor, după ce în prealabil trecusem pe la manichiură şi eram pregătită să mă îndrept spre o sală de forţă spre a-mi tonifia puţin corpul. Recunosc că am avut dintotdeauna un complex faţă de mine însămi cu privire la cum arăt şi tocmai de aceea am decis să investesc oricât, doar să arăt bine şi să fiu atractivă. Nu conta dacă trebuia să trag de fiare la sală sau să plătesc o mare parte din salariu pentru manichiură, pedichiură sau coafură, fără a mai lua în calcul hainele pe care le schimbam foarte des. Speram ca după toate acestea să fiu cucerită de cineva pe măsură, de un băiat la fel de bine aranjat, manierat, dacă era posibil şi deştept, fără a mai spune de partea financiară, dar... se înţelege.

Spuneam că abia ieşisem de la coafor şi mă îndreptam spre sala de forţă. În faţa mea, la circa doi metri, mergea un băiat cărând o sacoşă destul de grea, iar alături de el mergea o doamnă în vârstă. M-am şi gândit imediat că e vorba de un tânăr ca mulţi alţii care îşi ajută mama la cumpărături. Am trecut pe lângă ei şi recunosc că am tras cu coada ochiului spre tânăr, nu atât pentru a-l observa, cât mai degrabă să mă fac observată.

A meritat să mă aranjez!, mi-am zis în mintea mea. Şi apoi era şi drăguţ! Doar că încă era cu mama sa, la vârsta lui... Mi s-a părut a fi un "mămos" ca mulţi alţii.

"Domnişoară!", am auzit în spatele meu. M-am întors imediat spre el, iar privirile noastre s-au întâlnit. "Sunteţi foarte frumoasă şi vă felicit pentru coafură. Vă stă extraordinar!"

Pentru acea împrejurare mi s-a părut cam curajoasă abordarea lui. Era cu mama sa, nu eram doar noi, nu eram în vreun parc, ci în plin trotuar, cu multă lume de faţă, de ce să mă fi abordat atât de direct?

"Aveţi pe spate un fir de aţă albă, vi-l pot lua eu?"

M-am simţit atât de stânjenită şi de ruşinată, încât i-am şi răspuns obraznic: "Dacă nu ai unde să te uiţi, ia-l!"

În realitate, era o bucată bună de aţă, lipită de haina pe care o îmbrăcasem. Cine ştie de unde o luasem şi cât am dus-o cu mine şi mai ales câţi m-or fi văzut astfel!

I-am mulţumit vădit iritată şi mi-am continuat drumul. Lecţia pe care mi-o dăduse era că trebuia să fiu mai atentă când ies din casă.

Recunosc însă că mă fascinase. În inima mea mi-a plăcut cum m-a abordat, cu respect, chiar cu delicateţe, mai întâi apreciindu-mă, iar apoi spunându-mi care era motivul abordării.

Şi uite aşa am început să fac paşii mai mici şi mai mici, până când m-a ajuns, m-a întrecut şi, cum erau mulţi pe stradă, probabil nu mă mai observa că eram chiar în spatele lui.

A ajuns la o intrare de bloc, i-a dat respectuos sacoşa doamnei, iar aceasta i-a mulţumit pentru gestul făcut. Nu era mama lui, ci pur şi simplu era o femeie în vârstă pe care o ajutase. După ce s-au despărţit, am apărut eu din nou, iar el, de data aceasta emoţionat, mi-a spus că era o bătrână pe care a decis să o ajute.

În mintea mea s-a înfiripat deja ceva pentru el... În fond, pentru cine mă străduiam să fiu frumoasă, dacă nu eram şi bună ca acest tânăr?! L-am felicitat pentru gestul făcut şi mi-am cerut scuze pentru incidentul de adineaori, iar el m-a invitat la o cafea.

Aşa a început o frumoasă poveste de dragoste concretizată mai apoi într-o familie frumoasă, cu trei copii, cu o viaţă de credinţă frumoasă şi cu mult spirit de iniţiativă. Acum nu mai cărăm poverile altora, ci o ducem împreună pe cea a familiei noastre. Şi nu mai merg la sală şi nici la salon, pentru că el e frumuseţea mea! (Carmen)