de pr. Cristian Chinez
În căutări şi zbucium verde,
Prin fulgerări de cristalin,
Răzbate, pentru cine crede,
Şi cer, şi har... tot ce-i sublim.
Iar în cântările albastre,
Cu licăriri de rozmarin,
Se văd chiar inimile noastre
Şi dorul lor către divin.
E roş' nucleul nemuririi,
Cu impregnări de infinit,
Atunci când coardele iubirii
Îl recunosc pe Cel jertfit.
Dar albă-i steaua în urcare
Dintr-un mormânt de necuprins,
Iară lumina-i orbitoare,
Balsam pe sufletul cel plâns.
Căci neagră-i soarta celui care
Nu-şi vede vina... şi-n păcat
Se bălăceşte... De ce oare
Să nu te laşi răscumpărat?
E Paştele şi salt, şi zbor
Spre înălţimi de necuprins,
Chiar dacă rănile mai dor,
Iar focul patimi-i nestins.
Doar cu Cristos, biruitor,
Peste păcat şi peste hău,
Te poţi lansa în aşa zbor
Şi poţi învinge orice rău.
