de pr. Iosif Dorcu
Venind pe autostradă de la Florenţa spre Bologna, la un moment dat, în dreapta, pe vârful unei coline, numită Guardia, se observă un măreţ sanctuar a cărui culoare ocru creează un minunat contrast cu verdele pădurii. E vorba de celebrul sanctuar "Madonna di San Luca", cu o istorie îndelungată, îndrăgit de creştini pentru mulţimea miracolelor săvârşite aici de Maica Domnului.
Primele mărturii despre acest loc sacru le avem de pe la anul 1100, când pe această colină s-a stabilit un oarecare eremit Eutimiu. El venea de la Constantinopol şi purta cu el o măsuţă pe care era pictat chipul Fecioarei Maria în stil antic bizantin. În anul 1149, două surori, Azzolina şi Bice, aleg să trăiască în singurătate pe această înălţime.
O altă tradiţie spune că la originea sanctuarului a stat dorinţa unei femei de vază care i-a cerut papei să permită construirea pe colină a unui loc de cult. În anul 1193, Papa Celestin al III-lea i-a trimis episcopului de Bologna, Gerardo Gisla, piatra care trebuia pusă la baza noului edificiu. Episcopul a pus această piatră, în mod oficial, la 25 mai 1194. Considerându-se a fi momentul iniţial al sanctuarului, până astăzi icoana este purtată în procesiune în luna mai.
Prin bula papală din 2 iulie 1228, sanctuarul primeşte titlul de "Sfânta Fecioară Maria de pe Muntele Guardia".
Icoana venerată astăzi este însă adusă la sfârşitul secolului al XIII-lea de către un pelerin evlavios, care venea din Orient. Este o reprezentare a Sfintei Fecioare Maria cu Pruncul, în stil clasic oriental, numită "a Sfântului Luca". Acesta a oferit icoana grupului de eremite de pe muntele Guardia, iar ele au pus-o la mare cinste în biserica lor.
Un mare miracol a făcut să crească importanţa sanctuarului şi să intre în istoria oraşului. În primăvara anului 1433, ploile nu se mai opreau. Totul era inundat şi recoltele riscau să fie total compromise. Se prevedea deja o mare foamete, mai ales că, anterior, fuseseră multe războaie. Bătrânii oraşului, încurajaţi de Graziolo Accarisi, au hotărât să poarte în procesiune icoana miraculoasă de pe munte spre centrul oraşului. La finalul procesiunii din 5 iulie 1433, ajungând cu icoana în oraş, toţi au fost uimiţi de faptul că soarele şi-a făcut apariţia dintre nori, iar ploile au încetat.
Entuziasmaţi de acest fapt, s-a hotărât ca procesiunea să aibă loc anual în prima duminică din iulie. În anii următori, s-a construit un culoar acoperit din oraş până la sanctuar. Începând din anul 1674, acest culoar s-a îmbunătăţit cu 666 de coloane şi arcade şi cu 15 capele ale Sfântului Rozariu. Are o lungime de 4 km şi face legătura între poarta Saragozza din oraş şi sanctuar. Este cel mai lung culoar acoperit din lume, iar în anul 2019 a candidat la acceptarea în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Sanctuarul de azi a fost edificat între anii 1723 şi 1757 după planurile arhitectului Carlo Francesco Dotti, iar în anul 1774 au fost adăugate două balcoane exterioare. În anul 1815, a fost realizat altarul mare, în stil baroc. În centrul altarului domină icoana miraculoasă.
În stânga şi în dreapta intrării tronează două frumoase statui, ale sfinţilor Luca şi Marcu, opere ale sculptorului Angelo Pió. Sanctuarul bolognez a fost declarat basilica minor în anul 1907 de Sfântul Papă Pius al X-lea.
