de pr. Petru-Sebastian Tamaş
Drumul spre inima tinerilor este un maraton, nu un sprint, şi presupune o angajare a tuturor agenţilor educativi. Iniţiată în familie, consolidată în Biserică şi confirmată în şcoală, educaţia la credinţă devine eficientă dacă ţine cont de toate componentele personalităţii umane.
Urmând învăţătura Conciliului Vatican II, care cere ca în educarea noilor generaţii să fie valorificate descoperirile noilor ştiinţe, precum psihologia, pedagogia etc., vă propun câteva strategii care ar putea fi utile în educarea la credinţă.
Strategia carităţii: practicarea faptelor de milostivire trupească. Sondajele spun că tinerii apreciază angajarea Bisericii în viaţa socială, în grija pentru cei săraci, pentru cei însetaţi şi flămânzi, dar acceptă mai greu învăţătura Bisericii despre sexualitate. Să începem cu lucrurile pe care ei le consideră atractive la Biserica Catolică, nu cu cele pe care le consideră cele mai respingătoare. Aceasta, pentru că ei înţeleg deja şi vor răspunde mult mai favorabil. Nu înseamnă că vom uita de învăţătura despre morala sexuală.
Implicarea tinerilor în viaţa socială poate fi întărită cu exemplul sfinţilor, cu învăţătura Scripturii şi a Magisteriului Bisericii. Sfinţii nu trăiau doar dimensiunea dreptăţii sociale, ci se hrăneau din rugăciune, din Euharistie.
Ceea ce face evanghelia convingătoare şi atractivă este faptul că oamenii văd activitatea creştinilor în favoarea celor săraci, faptele de milostivire. Ajung să se întrebe: cine sunt aceşti oameni că acţionează în felul acesta? Acesta este începutul, nu sfârşitul. Primul, nu ultimul pas. Este deschiderea uşii pentru tineri. Nu se reduce totul aici. La urma urmei, şi un ateu poate fi atras de faptele de milostivire. Toate religiile pot fi atrase de aceste acte sociale.
Strategia frumuseţii: fascinaţia pentru frumos. Dacă îi ceri cuiva să se implice în practicarea faptelor de milostivire, ar putea răspunde: "Cine eşti tu să îmi spui mie ce am de făcut?" Dacă spui altora că acesta este adevărul şi trebuie să creadă, mulţi nici nu vor reacţiona, te vor ignora. Aşadar, strategia adevărului şi a dreptăţii nu funcţionează mereu. Strategia frumuseţii este mai atrăgătoare. Tânărul vede/aude un lucru frumos: o operă de artă, un poem, un spectacol, un cor, o icoană, o Sfântă Liturghie. Uneori şi o simplă biserică frumoasă îl poate atrage pe cineva. Nici nu trebuie să îi spui cum să gândească sau cum să se comporte: doar arată-i! Sau, pur şi simplu, invită pe cineva la Liturghie, pe motiv că este cu adevărat frumoasă! Acest lucru ar putea să îl re-aducă înapoi pentru totdeauna.
În faţa frumuseţii, unii s-ar putea întreba: de unde vin toate acestea? Nu pot veni dintr-un nimic, din haos. Trebuie să vină dintr-o cultură bogată. Care este această cultură? De ce acei oameni cred? Mulţi au început drumul credinţei cu fascinaţia pentru frumuseţea unei biserici, întrebându-se ce e cu ea, şi abia apoi au ajuns la frumuseţea credinţei. Avem nevoie de biserici frumoase, avem nevoie de clădiri frumoase, avem nevoie de muzică frumoasă... Dar, dacă vrem să ajungem la inima lor, este nevoie să avem şi site-uri frumoase şi videouri frumoase. Să nu uităm că mulţi oameni vor ajunge să-l descopere pe Cristos mai curând on-line, decât off-line. În ce investim resursele noastre? Răspunsul arată care ne sunt priorităţile. Cât de mult investim pentru a ne apropia de cei care s-au îndepărtat de Cristos şi Biserică? Dacă ne concentrăm pe infrastructură, clădiri... e bine, dar avem nevoie şi de oameni care să umple aceste clădiri, care să folosească infrastructura. Dacă nu mergem după oameni, cui vor folosi toate clădirile religioase?
