de pr. Iosif Dorcu

La doar 50 km spre est de Bruxelles, în regiunea flamandă Brabant, în localitatea Montaigu-Zichem, se află unul dintre cele mai vechi sanctuare din Europa: Sfânta Fecioară Maria de Montaigu.

Tradiţia spune că în Evul Mediu timpuriu, pe o colină situată între Zichem şi Dienst, domina un stejar care avea oarecum forma unei cruci. Un om evlavios a aşezat între crengile copacului o statuie a Fecioarei Maria. În scurt timp, au început să vină pelerini în procesiune. Au circulat în acele timpuri şi istorii curioase, ca aceea a unui păstor care în anul 1415, crezând că poate să-şi însuşească statuia, a fost înţepenit la pământ până l-a eliberat un trecător care a reaşezat statuia în copac. Iniţial, a existat aici o modestă capelă de lemn, dar în anul 1602 aceasta a fost demolată, fiind înlocuită cu un edificiu mare din cărămidă. În anul 1604, episcopul de Anvers a decis ca stejarul să fie tăiat, dar din lemnul lui să se sculpteze multe alte statui, care să fie duse în diferite părţi ale lumii, cum ar fi şi cea de la Montreal (Canada). Câteva fragmente din vechiul stejar se păstrează până astăzi în altar. În anul 1605, arhiducele de Austria, Albert, care era foarte apropiat sanctuarului, a solicitat unui arhitect renumit, Wenceslas Cobergher, să construiască o biserică. Alţi artişti, printre care cunoscutul Teodore van Loon, şi-au adus contribuţia pentru statui şi picturi. Noul sanctuar a fost consacrat în anul 1627. Cronicile povestesc cum arhiducesa Isabela, în timpul ceremoniei de consacrare, a făcut un gest interesant: a aruncat pe treptele altarului toate bijuteriile sale, voind parcă să spună că "bunurile pământeşti nu sunt chiar de mare valoare în viaţă". Mulţi creştini i-au urmat exemplul.

În timpurile tulburi de după ocupaţia trupelor franceze, începând cu anul 1797, oraşul a suferit multe daune. Călugării oratorieni, care se îngrijeau de sanctuar, au fost alungaţi, iar biserica, profanată. Cultul în sanctuar s-a restabilit abia în anul 1872, cu ocazia ceremoniei de încoronare a statuii miraculoase. Punctul principal al sanctuarului îl constituie statuia sculptată în lemn de stejar, înaltă de 30,5 cm, de o culoare gri închis.

Interesant este simbolismul cifrei 7, gândit de arhitectul Cobergher. La nivelul solului, edificiul este sub forma unei stele cu şapte colţuri. Steaua, simbolul Sfintei Fecioare în Apocalips, este omniprezentă, pe cupolă fiind pictate 298 de stele. În interior, un alt mod de a prezenta cifra 7, simbol al plinătăţii şi al împlinirii. Isus este introdus de către şase figuri din Vechiul Testament: Moise, Isaia, Ezechiel, David, Ieremia şi Daniel, iar Maria, a şaptea figură, este cea care îl introduce în lume pe Mântuitorul.

Adevărate opere de artă sunt picturile lui Teodor van Loon, reprezentând şapte scene din viaţa Sfintei Fecioare Maria, cea mai impresionantă fiind momentul când Maria îl plânge pe Isus, iar un înger o întăreşte.

Din dorinţa Papei Pius al IX-lea, statuia a fost încoronată solemn de Cardinalul Victor Deschamps în anul 1872, iar Papa Pius al XI-lea a ridicat sanctuarul la rangul de basilica minor la 2 mai 1922.

La 2 februarie 2011, Papa Benedict al XVI-lea i-a oferit Madonei, ca la marile sanctuare, un trandafir de aur, acesta fiind aşezat alături de statuia miraculoasă, de către nunţiul apostolic Giacinto Berloco, la 15 mai 2011.

Ziua cea mai importantă din an pentru sanctuar este duminica de după 2 noiembrie, când statuia este purtată în procesiune solemnă în jurul sanctuarului şi apoi la cimitir. În vechime, se ajungea la cimitir după înserare, dar acum se merge în cursul după-amiezii. Fecioara Maria de la Montaigu este invocată, în special, pentru îndepărtarea febrei.