Arhiepiscopul Raymund Netzhammer

de pr. Petru Ciobanu

La 19 ianuarie 2022 s-au împlinit 160 de ani de la naşterea arhiepiscopului de Bucureşti, Raymund Netzhammer, despre care istoricul Ion Dumitriu-Snagov spunea că "a ştiut să se integreze perfect în atmosfera bisericească şi politică a României".

Raymund Netzhammer, cu numele de botez Albin, s-a născut la 19 ianuarie 1862, la Erzingen, în Marele Ducat Baden, fiind fiul lui Josef şi al Brigittei. În 1876 a fost trimis la mănăstirea benedictină Maria Einsiedeln din cantonul elveţian Schwyz, iar în 1880 a fost primit printre novicii mănăstirii. După un an de noviciat şi trei ani de probă, la 8 septembrie 1884 a depus voturile călugăreşti, primind numele de Raymund. A fost hirotonit preot la 5 septembrie 1886.

A sosit la Bucureşti în anul 1900, arhiepiscopul Francisc-Xaveriu von Hornstein numindu-l rector al Seminarului arhidiecezan. A fost demis la 29 iunie 1902, întorcându-se la mănăstirea Einsiedeln. În anii 1903 şi 1904 a ocupat funcţia de cancelar şi profesor la Colegiul "Sfântul Anselm" din Roma, iar din noiembrie 1904, pe cea de rector al Colegiului grecesc "Sfântul Atanasiu".

La 16 septembrie 1905, Papa Pius al X-lea l-a numit arhiepiscop de Bucureşti. Fiind primit în audienţă, Netzhammer, care intenţiona să refuze numirea, i-a spus papei: "Ştiu că trebuie să ascult, deci in verbo tuo laxabo rete - «la cuvântul tău, voi arunca năvoadele»". Cu aceeaşi ocazie, papa l-a îndemnat: "Să fii un bun român!" Consacrarea episcopală a avut loc în Biserica "Sfântul Anselm" din Roma, la 5 noiembrie 1905. A luat în posesie canonică Arhidieceza de Bucureşti la 17 decembrie, acelaşi an. Moto episcopal i-au fost cuvintele: In verbo tuo (Lc 5,5).

În calitate de arhiepiscop de Bucureşti, s-a dedicat trup şi suflet propăşirii turmei ce i-a fost încredinţată. Mai întâi, s-a îngrijit de Seminarul arhidiecezan pe care l-a transferat la 5 iulie 1906 în palatul arhiepiscopal. Intelectual, nu doar păstor, Raymund Netzhammer a contribuit la dezvoltarea şcolilor catolice, contribuţie demonstrată de evoluţia numărului şcolilor catolice: de la 26 în anul 1904, la 37 în anul 1914, şi al elevilor: de la 4.054 în 1904 la 6.151 în 1914. A fost şi un ziditor de biserici, în perioada păstoririi lui fiind ridicate şi sfinţite: Biserica greco-catolică "Sfântul Vasile", Bisericile "Sfânta Elena" şi "Sfântul Mântuitor", toate din Bucureşti, Bisericile "Sfântul Anton de Padova" din Câmpina şi "Sfântul Iosif" din Buzău. Nu mai mică a fost implicarea arhiepiscopului Netzhammer în îmbunătăţirea situaţiei preoţilor romano-catolici care, în timpul Primului Război Mondial, au fost arestaţi şi închişi. Prin demersuri adresate Sfântului Scaun, regelui Ferdinand I, guvernului român, legaţiilor străine, a obţinut, în noiembrie 1917, eliberarea preoţilor încarceraţi.

Meritul acestui mare om al Bisericii constă şi în efortul lui de cercetare a trecutului creştinismului din România, aici fiind de amintit studiile sale despre antichităţile creştine din Dobrogea. De o mare importanţă este şi Jurnalul său, tipărit sub denumirea de Episcop în România într-o epocă a conflictelor naţionale şi religioase, precum şi lucrările Din România. Incursiuni prin această ţară şi istoria ei şi Reşedinţa episcopală din Bucureşti. O contribuţie la istoria archidiocezei. Despre spiritul enciclopedic al lui Raymund Netzhammer dau mărturie cele peste 180 de studii din varii domenii, ca istorie, arheologie, numismatică, chimie, matematică, geodezie, fizică etc.

La 3 iulie 1924, Raymund Netzhammer şi-a înaintat demisia din scaunul arhiepiscopal de Bucureşti, iar la 13 iulie 1924 a celebrat pentru ultima oară Sfânta Liturghie în Catedrala "Sfântul Iosif" din Bucureşti, părăsind România la 15 iulie. Numit arhiepiscop titular de Anazarbus, după trei ani de şedere la Mănăstirea Einsiedeln, s-a mutat pe insula Werd din oraşul Stein am Rhein, unde a murit la 18 septembrie 1945, la vârsta de 83 de ani.