de sr. Iuliana Neculai, NDS
În inima verii, când în emisfera nordică soarele străluceşte în toată splendoarea sa, sărbătorim, la câteva zile distanţă, Schimbarea la Faţă a Domnului şi Adormirea Maicii Domnului. Dincolo de apropierea temporală a celor două sărbători, ceea ce le uneşte profund este conţinutul lor - destinul glorios al trupului.
În Biserica Orientală, 6 august reprezintă "Paştele verii", datorită importanţei biblice a evenimentului consemnat în evanghelii (Mt 17,1-8; Mc 9,1-7; Lc 9,28-36). Isus se manifestă în splendoarea vieţii divine care este în el.
Evanghelistul Luca situează textul în vecinătatea urcării lui Isus la Ierusalim, marcat de motivul "drumului" ce predomină perspectiva patimii care se va împlini la Ierusalim. Scena schimbării la faţă nu are loc pe un munte oarecare, ci unul bine determinat, pe "muntele sfânt" (2Pt 1,18), muntele rugăciunii (cf. Lc 6,12) - muntele prin excelenţă.
Legea şi Profeţii sunt martorii evenimentului prin Moise şi Ilie. Moise a fost marele legiuitor din istoria israelită, dar a fost şi primul dintre marii profeţi ai lui Dumnezeu (cf. Dt 18,14-15). Ilie, de asemenea, a fost un mare profet. Ambii au avut experienţa teofaniei lui Dumnezeu în timpul vieţii lor (cf. Ex 33,18-23 şi 1Rg 19,9-18) şi ambele experienţe au avut loc pe un munte (Sinai). Împreună, ei reprezintă Legea şi Profeţii arătând spre Isus (cf. Rom 3,21) şi spre suferinţa şi exaltarea sa viitoare. Textul evanghelic, în Luca, se află după anunţul explicit al lui Isus despre iminenta sa pătimire şi moarte. Luca ne spune că Isus vorbea cu Moise şi Ilie "despre plecarea lui" (Lc 9,31). Alegerea cuvintelor nu este întâmplătoare, mai concret, textul original în greacă spune că vorbeau despre "exodul lui", pentru a evoca ieşirea lui Israel din Egipt şi a da morţii lui Isus întreaga semnificaţie pascală. Pentru a fi înţeles bine, evenimentul schimbării la faţă trebuie pus în legătură cu misterul crucii. Isus va fi glorificat în mod absolut atunci când va fi umilit până la moarte (cf. Fil 2,8).
Sărbătoarea Înălţării Sfintei Crucii o celebrăm exact la 40 de zile după Schimbarea la Faţă. Totodată, textul sugerează că Isus este cu adevărat noul Moise, care, trecând prin apele morţii, ne precede în definitivul "exod" spre împărăţia Tatălui.
Primii trei evanghelişti povestesc în detaliu scena, însă doar Luca explică scopul: "S-au urcat pe munte ca să se roage" (Lc 9,28). Faptul că Isus s-a schimbat la faţă în timp ce se ruga accentuează asemănarea cu rugăciunea din Ghetsemani. Astfel, este subliniată unirea gloriei lui Isus transfigurat cu umilinţa sa de pe cruce. Isus se uneşte intim cu Tatăl în rugăciune, unind propria voinţă cu cea a Tatălui şi astfel lumina îl invadează, iar adevărul fiinţei apare în mod vizibil - lumină din lumină. Această splendoare este doar o pregustare a celei care îl va învălui în noaptea de Paşti şi pe care ne-o va comunica nouă prin Botez, făcându-ne fii ai lui Dumnezeu.
Evenimentele importante în Evanghelia după Sfântul Luca sunt încadrate de rugăciunea lui Isus (cf. 2,41-50; 3,21; 5,15-16; 6,12; 9,18-21; 10,2.21-22; 11,1-13; 21,36). În rugăciune, gloria lui Dumnezeu se revelează în plinătatea ei. Chipul lui Isus este mereu acelaşi, dar "în timp ce se ruga, înfăţişarea feţei lui s-a schimbat, iar îmbrăcămintea lui a devenit albă, strălucitoare" (Lc 9,29). Este o lumină care vine din interior, care se comunică în bucuria prieteniei care îl uneşte cu Moise şi Ilie, prietenii lui Dumnezeu, şi în unirea cu Tatăl.
Sărbătoarea ne cheamă: să facem din fiecare întâlnire de rugăciune un loc în care să experimentăm în mod concret frumuseţea divină şi lumina capabilă să implice întreaga noastră viaţă; să ne asigurăm că fiecare aspect al vieţii noastre este cu adevărat "transfigurat"; să dăm răspuns invitaţiei lui Dumnezeu care ne cere să-l ascultăm pe Fiul său. În ascultarea zilnică a cuvântului lui Dumnezeu, a ceea ce Isus ne învaţă, se află secretul unei vieţi "transfigurate" de harul lui Dumnezeu, capabil să facă din fiecare existenţă o reflectare vie a luminii divine.
