de pr. Cristian Diac
Violenţa, războiul şi orice formă de agresiune nu sunt compatibile cu învăţătura lui Isus Cristos şi nu găsesc nicio susţinere în paginile evangheliilor. Ori de câte ori s-au petrecut în perimetrul Bisericii, ele au fost răstălmăciri şi trădări a ceea ce Isus a vrut să ne înveţe în privinţa convieţuirii oamenilor pe acest pământ.
Dacă Biserica are un mesaj de transmis, dacă vrea să militeze pentru ceva în vreme de război, acest lucru poate fi doar pacea şi restabilirea ei. Numai aşa devine evanghelie vie pentru timpul nostru, aplicare clară a cuvântului dumnezeiesc. Altfel, o impostură care generează scandal şi sminteală!
Este trist şi sfâşietor când oamenii îşi "soluţionează" problemele recurgând la război. Istoria e plină de războaie şi de sânge vărsat. Mai era nevoie de încă unul? Ar putea cineva, oricât de inteligent, să invoce motive raţionale care să-l justifice? Papa Francisc, şi împreună cu el toţi cei care consimt adevărului evangheliei, califică acest război drept "un masacru fără sens", căruia nu i se poate găsi nicio justificare. În orice război, oamenii sunt sacrificaţi după ce mai întâi adevărul a fost sacrificat, pentru a-l parafraza pe înţeleptul Eschil din antichitate. Mai departe, afirmă Sfântul Părinte într-un mesaj, ceea ce se întâmplă în Ucraina este un "sacrilegiu, fiindcă este împotriva sacralităţii vieţii umane, mai ales împotriva vieţii umane lipsite de apărare". Războiul îşi primeşte calificările din partea papei: "nebunie", "cruzime inumană şi sacrilegă", "înfrângerea demnităţii umane".
Ceea ce se prezintă ca spectacol al violenţei, al distrugerii şi al morţii, ca horror în desfăşurare, trebuie să înceteze. Ce instanţă ar putea fi invocată pentru a cere oprirea acestui conflict armat absurd? "În numele lui Dumnezeu, opriţi-vă!", este strigătul preşedintelui Consiliului Conferinţelor Episcopale din Europa, arhiepiscopul Gintaras Gruąas. În numele lui, trebuie oprit războiul. Iar dacă el totuşi continuă, atunci continuă în numele altcuiva. Dumnezeul în care credem nu ratifică războiul. El este un Dumnezeu al păcii, în favoarea păcii, pentru restabilirea păcii. Războiul se hrăneşte din abuz de putere, din interese politice, din nebunie şi din pervertirea minţii şi a adevărului.
Biserica, aşa cum a spus Papa Francisc în conferinţa video avută cu patriarhul Chiril al Moscovei, "nu trebuie să folosească limbajul politicii, ci limbajul lui Isus". Ne răsună atât de clar în inimi a şaptea fericire a lui Isus din predica de pe munte: "Fericiţi făcătorii de pace..." (Mt 5,9). Nu ajunge să vorbeşti despre pace sau să ţi-o imaginezi într-o lume viitoare, ci e necesar să o înfăptuieşti în prezentul în care te afli, ca să fii numit fiu al lui Dumnezeu. Nu poţi să pretinzi că-l ai pe Dumnezeu de partea ta, că Isus este Domnul tău, din moment ce provoci violenţa, o susţii, o alimentezi. Cât de răsunător va fi pentru conştiinţa noastră socială şi eclezială salutul pascal al lui Isus, repetat de două ori, în prima seară a învierii: "Pace vouă!" (In 20,19)? Cel Înviat ne oferă în dar pacea sa. Iar Biserica, prin vocile atâtor episcopi şi preoţi, reia acest salut şi îl afirmă cu putere în lumea de astăzi, îl predică, îl propune cu insistenţă în toate cuvântările ei. Mai mult, participă la suferinţa celor afectaţi de război, îi susţine, îi asistă şi îi consolează, ca şi cum Dumnezeu ar face-o prin sensibilitatea gesturilor şi cuvintelor lor, pentru că e convinsă că aşa ar face şi Isus. Şi ea va continua să poarte, aşa cum spunea Papa Francisc, nu o altă armă decât cea a rugăciunii şi a postului pentru a răspunde răului cu bine, violenţei, cu non-violenţă, războiului, cu pace.
