de pr. Cristian Chinez
Se spune că în fiecare legendă ar fi prezent un sâmbure de adevăr. Dar, ca în cazul multor fructe, este consumată (şi consumabilă) partea care înveleşte sâmburele. Pentru deliciu. Nu pentru a aşeza acel sâmbure într-un pământ fertil, ca acela al inimii, spre a culege alte şi alte roade din noua plantă.
Absolut cu totul diferit stau lucrurile cu privire la adevărul fundamental al creştinismului: persoana lui Cristos. Misterul pascal, culme şi izvor al vieţii creştine, este nucleul, constituit din faptul istoric moarte-înviere, dar prezentat numaidecât nu învelit în imaginaţie, ci punându-i în dificultate pe martorii imediaţi, dând sens şi împlinire tuturor profeţiilor şi deschizând dimensiunea escatologică de realizare totală şi capăt al istoriei, absorbit într-o transformare cosmică definitivă şi cu totul superioară. Iată de ce evangheliile nu sunt poveşti ticluite, dar nici tratate de istorie care să relateze sec ceva petrecut cândva şi verificabil ca veridicitate pe baza unor mărturii şi surse diferite. Relatările evangheliştilor sunt întru totul subordonate vestirii, mântuirea fiind un lucru atât de important, încât cunoaşterea sa trebuie să schimbe din temelii orice viziune despre viaţă şi orice perspectivă destinată eşuării în faţa implacabilei morţi umane. De altfel, evanghelie înseamnă tocmai vestirea mântuirii. Iar baza o constituie, alături de moartea jertfelnică, chiar învierea Domnului, cu toată complexitatea, unicitatea şi singularitatea sa.
