Prelucrare de pr. Felician Tiba
Ascultarea de părinţi a fost dintotdeauna o piatră de poticnire pentru copii. Cum să asculţi când, de foarte multe ori, copil fiind, nici nu înţelegi sensul cuvintelor pe care le folosesc părinţii?
Cărui copil îi place să asculte? Sigur că îi place atunci când este chemat la masă, când este invitat cu părinţii în concediu, când i se propune achiziţionarea unui bun material. Dar care i-ar da dreptate mamei sau tatălui fără a-şi prezenta şi propria variantă?
Ascultarea a fost dintotdeauna "piatra de moară" a copilăriei. Să-ţi spună mama şi tata ce ai de făcut, la ce oră să vii acasă, ce note să iei la şcoală, cum să te comporţi pe stradă, să mergi la biserică, să saluţi, să vorbeşti frumos, să nu mergi să furi cireşe sau nuci, e prea mult totuşi pentru copilul orgolios şi plin de sine care are tendinţa de a refuza orice tip de autoritate. Şi vai să-l contrazici, să-i faci observaţii, să-l pui să se roage, să nu-i cumperi ce doreşte şi când doreşte, să nu fie în trend, să sufere de ceva, "că nu te speli cu tot detergentul din lume"!
Şi totuşi, vine o vreme când viaţa se aşază în copil, când creşte mare, când ia o decizie cu privire la propria viaţă, iar mai apoi vin şi problemele... "Dacă aş fi ascultat de mama! Dacă l-aş fi ascultat pe tata atunci când mă învăţa, când îmi spunea, când mă pregătea..., dar nu i-am luat în seamă. Câtă dreptate aveau!"
Este şi motivul pentru care, dacă aş putea, aş urla să mă audă toţi părinţii: Să nu încetaţi să-i învăţaţi pe copiii voştri! Chiar dacă nu vă ascultă pe moment, să fiţi convinşi că va sosi o zi în care, aşezaţi şi trecuţi prin încercări, îşi vor aminti de tot ceea ce le-aţi spus, poate cu noduri în gât, uneori supăraţi sau chiar descurajaţi.
În viaţă nu rămânem mereu copii, devenim şi adulţi. Şi cât de important e să avem ce scoate din magazia vieţii la momentul potrivit! (Matteo)
