În ziua de 30 septembrie, în comemorarea Sfântului Ieronim, preot şi învăţător al Bisericii, Sfântul Părinte Papa Francisc ne-a făcut un mare dar, alegându-l şi numindu-l pe Mons. Petru Sescu, fiu al Bisericii noastre locale, episcop auxiliar al Diecezei de Iaşi.

Ne bucurăm şi îi mulţumim lui Dumnezeu pentru grija deosebită pe care o arată faţă de poporul său, trimiţându-i păstori dispuşi să slujească cu bucurie în mijlocul fraţilor lor.

Amoris officium pascere dominicum gregem ("A paşte turma Domnului este o slujire de iubire"), spunea Sfântul Augustin. Într-adevăr, păstorirea poporului lui Dumnezeu este o nobilă misiune încredinţată de Dumnezeu celor pe care el îi alege, care trebuie împlinită cu multă iubire şi responsabilitate. Suferinţa şi nenumăratele preocupări ale oamenilor, mai ales în această perioadă delicată pe care lumea întreagă o traversează, ne interpelează şi cer Bisericii să-şi exercite cu generozitate misiunea de mamă iubitoare, atentă şi grijulie, capabilă să ofere motive de speranţă, devenind ea însăşi "locul milostivirii gratuite, unde toţi pot să se simtă primiţi, iubiţi, iertaţi şi încurajaţi să trăiască viaţa frumoasă a evangheliei" (EG 114).

În acest sens, mă bucur că Mons. Petru Sescu şi-a dorit mult să fie hirotonit episcop în comemorarea Sfântului Martin, episcop de Tours. Aşa cum ştim, Sfântul Martin ne-a oferit un strălucit exemplu de slujire şi de iubire necondiţionate, mai ales prin grija faţă de cei aflaţi în dificultate din cauza lipsei, a sărăciei, a suferinţei. Cred cu tărie că această alegere din partea noului nostru episcop auxiliar de a primi plinătatea Preoţiei chiar în ziua memoriei Sfântului Martin reprezintă un adevărat program de slujire, care se concentrează în mod special asupra atenţiei faţă de cei care suferă şi care au nevoie de ajutorul şi sprijinul nostru. Mantia împărţită de Sfântul Martin cu cerşetorul care suferea de frig să fie un imbold şi un semn al iubirii şi al grijii Bisericii, care îi primeşte pe toţi fiii ei sub mantia sa de mamă.

Ziua de 11 noiembrie este cu adevărat o zi importantă şi binecuvântată pentru dieceza noastră. De aceea, doresc să vă adresez tuturor o caldă invitaţie de a-l însoţi pe Mons. Petru Sescu cu rugăciunile şi cu dragostea noastră fraternă. Întreaga noastră comunitate de credinţă este chemată să trăiască acest moment eclezial cu un puternic sentiment de bucurie şi recunoştinţă, de smerenie şi rugăciune.

În acest sens, în fiecare comunitate parohială, în perioada 3-11 noiembrie, se vor înălţa spre Dumnezeu rugăciuni speciale pentru noul episcop auxiliar ales al Diecezei de Iaşi, mai ales prin formularea, în cadrul rugăciunii credincioşilor de la fiecare Sfântă Liturghie, a unei intenţii pentru ca Domnul să-l însoţească şi să-l inspire în noua misiune care i-a fost încredinţată.

Având în vedere situaţia delicată prin care trece ţara noastră, celebrarea hirotonirii episcopale de pe 11 noiembrie va fi organizată cu respectarea tuturor măsurilor de prevenţie şi protecţie primite din partea autorităţilor competente. Astfel, în interiorul Catedralei "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi vor intra episcopii, preoţii şi o parte dintre credincioşi. Ceilalţi credincioşi vor putea participa la celebrare în curtea catedralei. De asemenea, cei care nu se vor putea deplasa la Iaşi vor putea urmări Sfânta Liturghie de hirotonire episcopală prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă (ERCIS FM, ERCIS Media, TVR Iaşi etc.).

Îi mulţumim Domnului pentru toate darurile pe care ni le oferă şi îl rugăm să ne ajute, aşa cum ne îndeamnă Sfântul Părinte Papa Francisc, să mergem împreună pe calea comuniunii, a participării şi a misiunii.

+ Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi