de pr. Petru Ciobanu
O ultimă figură ilustră a Bisericii Catolice din Basarabia în perioada interbelică pe care dorim să o prezentăm este canonicul Valentin Hartmann, care şi-a dedicat bătrâneţile credincioşilor din Parohia "Providenţa Divină" din Chişinău.
Canonicul Valentin Hartmann s-a născut în localitatea Landau (azi în Ucraina), în Dieceza de Tiraspol, la data de 12 octombrie 1858. Hirotonirea preoţească a primit-o la 5 ianuarie 1882, prin impunerea mâinilor episcopului Frantisek Alojzy Zottmann. După Revoluţia bolşevică, din cauza persecuţiilor la care erau supuşi preoţii de noile autorităţi comuniste, scăpând "de la moarte sigură din mâinile bolşevicilor", s-a refugiat în România, la Chişinău, unde l-a ajutat în munca pastorală pe nepotul său, Mons. Marcu Glaser, paroh de Chişinău şi decan de Basarabia. Mons. Anton Gabor scria că, în anul 1923, a sosit canonicul Valentin Hartmann la Chişinău, însă se înşela, pentru că semnătura lui se regăseşte pe procesul-verbal de luare în primire a Parohiei "Providenţa Divină" din Chişinău din data de 23 septembrie 1921. În Raportul cincinal din anul 1928, episcopul Mihai Robu, care avusese ocazia să-l cunoască destul de bine în diverse ocazii, îl caracteriza astfel: "În toate de lăudat, zelos în grija sufletelor, în pofida vârstei destul de înaintate, prudent, integru moral". Într-adevăr, Valentin Hartmann a fost alături de episcopul Mihai Robu în aproape toate vizitele pe care acesta le-a efectuat în Basarabia până în anul 1937, la fel cum l-a însoţit şi în vizita prelatului ieşean în Parohia Butea din 3 iunie 1928. Tot el a fost cel care l-a primit la Chişinău pe arhiepiscopul de Bucureşti, Raymund Netzhammer, aflat în vizită în capitala Basarabiei în perioada 19-20 aprilie 1922. La plecare, Hartmann a avut grijă să-i dea arhiepiscopului un pachet cu mâncare, "altfel am fi fost condamnaţi la post negru", îşi aminteşte Netzhammer.
Deşi înaintat deja în vârstă, nu s-a dat la o parte de a se îngriji de binele spiritual al catolicilor din Chişinău. La 23 august 1926, fiindu-i greu să poarte singur grija parohiei, canonicul Hartmann i-a scris episcopului de Iaşi cu rugămintea să-l ajute cu pastoraţia credincioşilor, întrucât Mons. Marcu Glaser era grav bolnav. După cum reiese din Jurnalul arhiepiscopului Netzhammer şi din amintitul deja Raport cincinal, nu era pur şi simplu un colaborator al Mons. Marcu Glaser, ci îndeplinea misiunea de vicar parohial, păstrându-şi titlul de canonic emerit al Diecezei de Tiraspol. La 1 ianuarie 1931, în absenţa Mons. Marcu Glaser, episcopul Mihai Robu i-a acordat lui Hartmann "toate drepturile şi îndatoririle" de paroh de Chişinău şi decan de Basarabia, având împuternicirea să administreze Parohia Chişinău în cele spirituale şi în cele materiale, putând să reprezinte parohia, când va fi nevoie, în faţa autorităţilor civile şi a instanţelor de judecată. Aceste două funcţii ale sale rezultă şi dintr-o scrisoare adresată ministrului Instrucţiunii Publice din data de 21 ianuarie 1931, scrisoare pe care o semnează el, ca "decan şi paroh".
La 19 ianuarie 1932, cu ocazia jubileului de 50 de ani de preoţie ai canonicului Valentin Hartmann, Mihai Robu a venit personal la Chişinău pentru a-l felicita pe omagiat, alături de jubiliar aflându-se în acele zile nu doar păstorul Episcopiei de Iaşi, ci şi "mulţi preoţi din întreaga dieceză".
Canonicul Valentin Hartmann a trecut la cele veşnice la 27 august 1937. Vestea morţii sale a fost anunţată de episcopul Mihai Robu printr-o circulară, din 28 august acelaşi an, în care îi îndemna pe preoţi şi credincioşi să se roage pentru "scumpul dispărut", informându-i totodată că înmormântarea va avea loc "la Chişinău, luni, la ora 1". A fost condus pe ultimul drum la 30 august acelaşi an, astăzi mormântul lui aflându-se în Cimitirul Armenesc din Chişinău.
