de pr. Paul Budău
Prin mila bunului Dumnezeu şi străduinţa celor care au conlucrat la obţinerea unor înlesniri absolut necesare, anul acesta ne-am putut bucura în tihnă de toate celebrările specifice săptămânii celei mai importante din întreg anul liturgic: Săptămâna Sfântă.
Deşi înainte de sărbătorile pascale se strecurase în sufletul nostru teama că s-ar putea să se repete situaţia de anul trecut, când celebrările s-au desfăşurat în lipsa credincioşilor, am avut parte, slavă Domnului, de celebrări normale, cu participarea fizică a credincioşilor.
A fost necesar, fără îndoială, să ţinem cont de măsurile de siguranţă cerute de lupta neîncheiată încă împotriva acestei pandemii şi să căutăm cele mai potrivite mijloace pentru a înlesni participarea cu demnitate şi în siguranţă a credincioşilor la toate ceremoniile şi celebrările prevăzute.
Prin urmare, lumânările aprinse şi aşezate în bănci anul trecut, ca semn al comuniunii dintre preoţii din altar şi credincioşii de acasă, au fost înlocuite de prezenţa efectivă a credincioşilor care au participat cu evlavie şi dorinţă îndoită de a se bucura de sărbătorile pascale de care nu au putut avea parte anul trecut.
Chiar dacă nu a mai fost posibilă organizarea obişnuitei procesiuni din Duminica Floriilor şi celebrarea Liturghiei de seară, cu participarea credincioşilor din parohiile ieşene, totuşi, cu ramurile sfinţite şi cu binecuvântarea primită în prima zi a Săptămânii Mari, am intrat din plin în atmosfera specifică sfintelor sărbători de Paşti.
Bolnavii parohiei, care sunt vizitaţi pentru Spovadă şi Împărtăşanie în fiecare primă vineri din lună, s-au bucurat şi ei de iertarea Domnului şi de împărtăşania de Paşti în ziua de luni.
La rândul lor, ceilalţi credincioşi care s-au putut deplasa şi au dorit din tot sufletul să facă acest lucru au avut posibilitatea de a se spovedi şi a se pregăti cum se cuvine pentru sărbătorile pascale. În fiecare zi, atât preoţii de la parohie şi episcopie, cât şi Preasfinţitul Iosif şi Preasfinţitul Petru au stat la dispoziţie în scaunul de spovadă pentru a oferi iertarea lui Dumnezeu tuturor acelora care, cu suflet căit, s-au apropiat de taina Spovezii.
În Joia Sfântă, PS Iosif Păuleţ, fiind înconjurat de preoţii din dieceză, a celebrat împreună cu ei Liturghia crismei în cadrul căreia s-au sfinţit uleiurile şi au fost reînnoite promisiunile făcute în ziua hirotonirii. Seara, Liturghia Cinei Domnului a adus bucuria şi emoţia în sufletele credincioşilor prezenţi la celebrare, şi chiar dacă nu s-a putut desfăşura ceremonia deosebit de sugestivă a spălării picioarelor, am simţit cu toţii puterea exemplului de iubire şi de slujire pe care Mântuitorul ni l-a lăsat tuturor în cadrul ultimei cine cu ucenicii săi, Cina cea de taină. Ne-am împărtăşit cu Cristos, Pâinea Vieţii, şi l-am adorat în comun şi în particular în prezenţa sa reală şi perpetuă în Sfânta Euharistie.
În Vinerea Sfântă ne-am arătat recunoştinţa faţă de jertfa supremă pe care Mântuitorul a adus-o pe sfânta cruce pentru mântuirea noastră. Am adorat cu toţii în spirit de reculegere şi adâncă pietate sfânta cruce dezvelită solemn în cadrul celebrării pătimirii şi aşezată în centrul prezbiterului.
Vigilia pascală, în ciuda vremii ceva mai capricioase, s-a desfăşurat în condiţii normale, cu participarea unui mare număr de credincioşi doritori de a împărtăşi cu orice preţ bucuria Învierii Domnului.
Îi mulţumim Domnului pentru că ne-a învrednicit anul acesta de sărbători liniştite şi binecuvântate şi le mulţumim şi credincioşilor pentru responsabilitatea de care au dat dovadă.
Îl rugăm pe Cristos cel viu să ne binecuvânteze în continuare cu lumina şi pacea aduse de învierea sa glorioasă şi să ne scape cât mai curând de această apăsătoare pandemie.