de Antonina Daviduţă
Ziua sfinţirii unei biserici parohiale este memorabilă în istoria unei comunităţi de credincioşi, căci binecuvântarea lui Dumnezeu coboară în mod special peste edificiul care devine casă a Domnului şi loc de adunare a celor care profesează şi trăiesc aceeaşi credinţă.
O zi binecuvântată de Dumnezeu a fost sâmbătă, 15 mai, pentru Parohia Lilieci din judeţul Bacău, când PS Iosif Păuleţ a venit în mijlocul credincioşilor păstoriţi de pr. Sorin Bereş, paroh, pentru a consacra altarul şi a sfinţi biserica cu hramul "Sfântul Gheorghe", construită începând din anul 1991.
Aşa cum spune şi motoul acestui an liturgic 2020-2021, "
Împreună pe calea speranţei", mulţimea de credincioşi adunaţi în curtea bisericii au salutat prezenţa întregului sobor de preoţi veniţi la acest eveniment cu speranţă şi încredere în lucrarea Domnului ce avea să se desăvârşească prin sfinţirea săvârşită de PS Iosif Păuleţ, păstorul Diecezei de Iaşi.
Aşa cum a menţionat episcopul la predica din timpul Sfintei Liturghii, Biserica există prin cei care formează comunitatea creştină, iar Dumnezeu este fidel şi nu abandonează niciodată, chiar dacă planurile noastre nu sunt planurile lui. Trebuie doar să avem încredere, să ne întoarcem mereu în casa Domnului pentru a asculta glasul său. Acest îndemn ne-a întărit, ne-a dat încredere că, atât timp cât înaintăm împreună pe valurile vieţii, Dumnezeu este cu noi în barcă şi are puterea de a potoli "marea" atunci când simţim că ne scufundăm. Ştim că alături de noi, prin rugăciune şi întărire sufletească, vor fi şi sfinţii ale căror relicve au fost aşezate în altarul nou consacrat: Anton de Padova, Francisc şi Iacinta, Bartolomea Capitano, Vincenza Geroza, Fericitul Ieremia Valahul şi Fericita Veronica Antal.
Biserica, înălţată cu munca şi strădania părintelui Gheorghe Cojocaru, în anii în care comunitatea din Lilieci a fost sub îngrijirea sa pastorală (1988-2006), se face vizibilă pentru toţi cei care se deplasează din Bacău spre Piatra Neamţ. Ea măsoară 32 m lungime, 11 m lăţime, 16 m înălţime la navată şi 32 m înălţime la turn. În partea din faţă, la primul etaj al scărilor exterioare, se află statuia Sfântului Gheorghe, vrând să sugereze fiecărui trecător că edificiul sacru este sub patronajul şi ocrotirea sa cerească. Atenţia celui care intră în biserică este orientată îndată spre altar, unde îl întâmpină culorile vii ale unor vitralii, în centrul cărora domină figura lui Isus Cristos înviat.
Prin consacrarea altarului şi sfinţirea bisericii dedicate Sfântului Gheorghe am dorit să aducem slavă lui Dumnezeu şi să arătăm tuturor credincioşilor, care s-au ostenit la ridicarea acestui locaş, un semn de recunoştinţă şi respect.
Nu în ultimul rând, dorim să ne arătăm aprecierea profundă şi respectul faţă de strădaniile părintelui paroh Sorin Bereş, sub coordonarea şi grija căruia s-au desfăşurat în ultimii ani lucrări importante de renovare şi înfrumuseţare a interiorului şi exteriorului bisericii. Lauda Domnului să răsune din inimile credincioşilor care formează această parohie, atunci când se adună duminical la masa euharistică pentru a se hrăni cu Domnul, când celebrează sacramentul reconcilierii în taina Sfintei Spovezi, când primesc prin Botez viaţa de credinţă creştină şi când sunt recomandaţi Domnului pentru a se bucura de comuniunea cu cei vii în patria cerească.