de pr. Petru Ciobanu
Grija episcopului Mihai Robu faţă de catolicii din Basarabia nu s-a manifestat doar prin vizitele efectuate în această parte a Diecezei de Iaşi, ci şi prin sprijinul constant acordat comunităţilor catolice dintre Prut şi Nistru, preoţilor şi instituţiilor de caritate.
O primă manifestare a grijii sale părinteşti reiese din strădaniile pe care le-a depus pentru a asigura comunităţile basarabene cu preoţi. Astfel, la Hotin, graţie înţelegerii dintre episcopul de Iaşi şi Iosif Lipski, superiorul pentru România al Societăţii lui Isus, a activat pr. Anton Szydlowski. Tot aici, datorită eforturilor lui Mihai Robu şi ale comunităţii, a venit din Polonia pr. Mihail Hellon, care a putut primi drept de "liberă petrecere" numai după ce Mihai Robu a intervenit pe lângă Comisia de Emigraţiune Chişinău. Aceeaşi preocupare a avut-o şi pentru Parohia Orhei, însă, ca urmare a specificului lingvistic al enoriaşilor, nu le-a putut găsi un păstor, la fel cum nu a reuşit nici pentru cei din Soroca. Însă a avut grijă să nu lase turma fără păstor, confirmându-l pe pr. Nicolae Szczurek paroh la Orhei, iar la Soroca, la îndemnul episcopului, mai ales că enoriaşii de aici îi solicitau "trimiterea unui duhovnic care, prin rânduielile şi predicile Sale", să-i pregătească "pentru primirea Sf. Paşti", trimiţându-l uneori pe Mons. Marcu Glaser. În anul 1932, pr. Hyacint Bock, OFMConv., vicar la Bălţi graţie intervenţiei episcopului de Iaşi şi a Mons. Marcu Glaser, a început să se îngrijească de comunitatea din Soroca. La 1 ianuarie 1931, pentru a nu lăsa Parohia Chişinău fără paroh, Mons. Marcu Glaser trebuind să absenteze un timp, Mihai Robu îi acorda canonicului Valentin Hartmann "toate drepturile şi îndatoririle de paroh şi decan".
O altă preocupare a lui Mihai Robu a fost cea a bisericilor şi caselor parohiale din Basarabia. Astfel, la 7 decembrie 1925, episcopul de Iaşi a trimis o scrisoare prin care recomanda "călduros sprijinirea clădirii bisericii catolice" din Emmental şi îndemna "inimile caritabile să dea bucuros obolul lor pentru isprăvirea acestui locaş dumnezeiesc", iar la 27 februarie 1927 şi-a dat binecuvântarea pentru lucrările de zidire a bisericii din Stârcea. La 30 martie 1931, Ioan Hondru, paroh de Ismail, printr-o scrisoare îi mulţumea episcopului Mihai Robu pentru cei 25.000 de lei primiţi pentru repararea daunelor provocate imobilelor parohiei de o furtună violentă. În primăvara anului 1932, inundaţiile catastrofale ale Nistrului au distrus întreaga gospodărie a bisericii din Soroca, "măturând complet gardurile şi pomii din grădină, şi dărâmând casele". Pentru refacerea acesteia, la 20 iunie 1932, episcopul de Iaşi a trimis o scrisoare circulară, în care ordona ca duminică, 3 iulie, să fie făcută o colectă "pentru refacerea gospodăriei catolice din Soroca".
Trecând la grija faţă de persoane, pe lângă răspunsul aproape întotdeauna pozitiv la cererile de intenţii venite de la unii dintre ei, pe lângă preocuparea pentru situaţia lor materială şi sănătatea acestora, amintim că trei dintre seminariştii originari din Basarabia - Carol Söhn, Albert Weber şi Gaspar Bachmeier - au fost trimişi să-şi desăvârşească formarea umană, intelectuală şi spirituală la universităţi prestigioase din Occident.
Suflet plin de iubire, episcopul Mihai Robu s-a preocupat şi de întreţinerea orfelinatului din Tighina. Astfel, la 20 aprilie 1935, în sărbătoarea Învierea Domnului, pr. Nicolae Szczurek, paroh de Tighina, îi transmitea episcopului de Iaşi, din partea sa şi a "copiilor mei", cele mai sincere mulţumiri pentru binecuvântarea episcopală şi "pentru considerabila ofertă în sumă de 5.000 de lei". La 14 aprilie 1938, Szczurek, "împreună cu micuţii şi enoriaşii", îi exprima episcopului Mihai Robu "bucuria şi cele mai sincere urări" cu ocazia Paştelui, totodată mulţumindu-i pentru "marea pomană pentru orfelinat de la începutul acestui Post Mare".
