Pagină realizată de pr. Felician Tiba

Cred că una dintre cele mai noi probleme pe care le are familia din zilele noastre, pe lângă multe altele care sunt deja clasice, este convieţuirea fără căsătorie. Tineri, băieţi şi fete, cu sau fără consimţământul părinţilor, aleg să trăiască sub acelaşi acoperiş ca soţ şi soţie, dar fără să-şi asume responsabilitatea a ceea ce înseamnă a fi soţ şi soţie cu adevărat.

Personal, am auzit păreri şi pro, şi contra, dar cea mai vehementă împotriva acestei practici rămâne totuşi Biserica.

Recunosc că până deunăzi eu însămi am văzut cu ochi răi o asemenea alegere şi nu am pierdut niciodată ocazia să-i critic pe aceşti tineri, arătând cu degetul mai ales către părinţii lor, acuzându-i că nu le-au acordat educaţia cuvenită la timpul cuvenit. "O ruşine pentru părinţi, pentru ei înşişi ca tineri, pentru Biserică şi chiar şi pentru societate!" Aşa gândeam şi aşa susţineam cu tărie ori de câte ori aveam ocazia să întâlnesc astfel de cazuri. Drept dovadă, mi-am pus fetele, că doar fete am, în gardă cu privire la acest fenomen, le-am avizat să ştie că nu voi tolera nici măcar simpla propunere, darămite să se şi mute împreună cu prietenul. Aşadar, toleranţă zero!

A venit însă şi rândul meu... Fata mijlocie, la un moment dat, la liceu fiind, a început să rărească întoarcerea acasă la sfârşit de săptămână, aşa cum obişnuia. La început n-am bănuit de ce, nici nu mi-ar fi trecut prin minte. Dar... inevitabilul s-a produs.

"Chiar nu bănuieşti?", au spus surorile ei. "Nu, ce să bănuiesc?" "N... are un prieten!" Hm, până la urmă un prieten nu e rău să ai, mai ales că între tineri se poartă. Şi eu am avut doi prieteni până să-l cunosc pe soţul meu. Nu e rău să ai posibilitatea să-l alegi pe cel pe care simţi cu adevărat că îţi va sta alături şi la bine şi la greu până la moarte.

"Nu, mamă, nu e un simplu prieten, sora noastră nu mai vine acasă, pentru că deja locuieşte cu el!" Am muţit! Am simţit în acel moment că mi s-a dus pământul de sub picioare. M-am uitat lung la soţul meu, m-am uitat la cele două fete şi le-am spus: "Spuneţi-mi că glumiţi!"

"Nu, mamă, nu glumim, sora noastră locuieşte cu prietenul ei de mai bine de trei luni, doar că ţi-a ascuns acest lucru."

Închipuiţi-vă, eu care uram acest lucru, care consideram aceasta un lucru înjositor, un mare păcat, acum aveam o fiică, un copil al meu, care convieţuia cu un băiat fără căsătorie...

Am urcat imediat în maşină cu soţul şi ne-am dus cât am putut de repede către locul unde locuiau fiica mea şi prietenul ei. Nu puteam să accept o aşa umilinţă! Fiica mea, în care investisem atâta încredere, căreia îi spusesem atâtea lucruri despre ce înseamnă relaţia bărbat-femeie, acum convieţuia cu un băiat fără căsătorie. Era prea mult!

Ajunsă la apartamentul unde se aflau, după ce am sunat la uşă, a ieşit sfidător şi m-a tratat ca pe ultimul om, la fel procedând şi cu tatăl ei. În zadar am rugat-o, am implorat-o, i-am spus că nu este frumos, că este păcat. "Schimbă-te, mamă, mai schimbaţi-vă şi voi, că astăzi e altfel decât pe vremea voastră", a îndrăznit să ne spună.

Auzi, să ne schimbăm noi, tot noi, cei care am născut-o, care i-am stat alături mereu, care i-am asigurat tot ceea ce avea nevoie pentru viaţă, pentru şcoală, noi care i-am asigurat banii necesari pentru tot ceea ce şi-a dorit, noi să ne schimbăm, "că suntem învechiţi în mentalitate"!

Mărturisesc că nu am putut să-i facem faţă, drept consecinţă am decis să-i suspendăm orice susţinere financiară. Dacă a ales o astfel de stare de viaţă, înseamnă că are şi cu ce să se întreţină.

Trei luni de zile mai târziu ne-am trezit cu ea la uşă. "Mamă, tată, iertaţi-mă, am greşit! Aţi avut dreptate! M-a folosit! Iertaţi-mă! Dacă aş putea să urlu să mă audă toate fetele, să nu accepte să convieţuiască fără căsătorie, aş face-o. Iertaţi-mă!" (Mirela)