de pr. Iosif Antili
Ieremia din Anatot a trăit în una dintre cele mai zbuciumate perioade din istoria Israelului: criza babiloniană. Apariţia Imperiului Neo-Babilonian la sfârşitul sec. al VII-lea î.C. a dus la unele transformări dramatice în societatea de atunci, iar regatul lui Iuda a fost lovit în manieră devastatoare de noile evenimente.
Cartea profetului Ieremia este o mărturie extraordinară despre felul în care poporul vechii alianţe a răzbătut prin acele vremuri de restrişte.
În perspectivă istorică, criza a fost generată de factori ce ţin de politica internaţională. Biblia însă priveşte evenimentele din perspectiva responsabilităţii oamenilor. Profetul denunţă sistematic idolatria şi relele din societate şi anunţă distrugerea cetăţii şi pedepsirea poporului. Îndemnul la convertire nu are efect. Poporul rămâne ataşat cu încăpăţânare de practicile idolatre şi de nedreptăţile din societate. Condus de lideri politici slabi şi fără viziune şi amăgiţi de profeţi falşi, poporul se îndreaptă spre ruină. Nenorocirea se va petrece în două etape. Revolta regelui Ioiachim împotriva lui Nabucodonosor (598 î.C.) va duce la primul asediu al Ierusalimului (2Rg 24,1-2) şi la prima deportare (2Rg 24,8-17). Babilonienii pun un nou rege peste ţară, pe Sedecia. Cei rămaşi în ţară nu au înţeles lecţia primei nenorociri şi nici mesajul lui Ieremia.
Conduşi de Sedecia, un rege slab şi fluctuant, şi dezorientaţi de mesajele falşilor profeţi, iudeii vor continua să trăiască în idolatrie şi nedreptate. Regele Sedecia se revoltă şi el împotriva lui Nabucodonosor, iar de data aceasta dezastrul va fi total. După un lung asediu, Ierusalimul cade în mâinile babilonienilor (587 î.C.), care distrug cetatea, incendiază templul, dărâmă zidurile şi duc o mare mulţime de oameni în robia babiloniană. Acum poporul a rămas fără rege, fără templu, fără ţară.
Deportările în Babilon au fost evenimente traumatizante pentru populaţia regatului lui Iuda. Ajunşi la Babilon, unii speră într-o întoarcere în curând în ţară. În aceste condiţii, profetul Ieremia trimite exilaţilor o scrisoare (Ier 29) prin care spulberă orice speranţă a unei întoarceri imediate în patrie. Profetul le înfăţişează o realitate cutremurătoare. "Aşa vorbeşte Domnul: «Înainte să se împlinească cei şaptezeci de ani pentru Babilon, vă voi vizita şi voi face să se împlinească pentru voi cuvântul meu cel bun făcându-vă să vă întoarceţi la locul acesta»" (Ier 29,10). În faţa perspectivei unei şederi atât de lungi, poporului îi rămâne o singură posibilitate: aceea de a înfrunta realitatea, oricât de dramatică şi dificilă ar fi aceasta. Babilonia va deveni "patria lor" pentru o vreme îndelungată. Iată ce le scrie profetul: "Zidiţi case şi locuiţi-le; plantaţi grădini şi mâncaţi din rodul lor! Luaţi-vă soţii şi daţi naştere la fii şi fiice; luaţi soţii pentru fiii voştri, daţi-le pe fiicele voastre bărbaţilor ca să dea naştere la fii şi fiice: să se înmulţească acolo! Să nu vă împuţinaţi!" (Ier 29,5-6). Mesajul profetului este impregnat de speranţă. Chiar dacă poporul trece printr-o încercare mare, Domnul are un plan cu poporul său: "Căci eu ştiu gândurile pe care le am faţă de voi - oracolul Domnului -, gânduri de pace, nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o speranţă" (Ier 29,11).
Cartea profetului Ieremia ne oferă o dublă lecţie. În toate nenorocirile pe care le-a traversat, poporul lui Israel a învăţat să se întrebe de fiecare dată cu privire la cauzele nenorocirii şi la responsabilitatea personală în declanşarea dezastrului. A doua lecţie este aceasta: în situaţii de criză, nu trebuie să ne lăsăm prinşi în mrejele disperării şi ale fricii, ci trebuie să privim mult mai departe, cu o atitudine de încredere şi speranţă în vremurile mai bune din viitor.
