de pr. Laurenţiu Dăncuţă
Lumea nu a început cu noi! Înaintea noastră au păşit oameni vrednici, demni şi plini de înţelepciune: (stră)bunicii noştri, oameni frumoşi, împovăraţi de jertfe.
Ca un semn de vădită preţuire pentru cei care ne-au purtat pe braţele lor şi ne-au răsfăţat atunci când părinţii erau (prea)departe, Papa Francisc a spus: "Bunicii ne amintesc că bătrâneţea este un dar. Bunicii sunt veriga de unire între generaţii, pentru a transmite tinerilor experienţă de viaţă şi de credinţă... Pentru aceasta, am hotărât să institui Ziua Mondială a Bunicilor şi a Bătrânilor, care se va ţine în toată Biserica în fiecare an în a patra duminică din iulie, în apropierea sărbătorii Sfinţilor Ioachim şi Ana, «bunicii» lui Isus".
Cu gândul la bunici, sunt demne de meditat cuvintele Scripturii: "Ei au fost oameni vrednici; faptele lor bune nu sunt date uitării. Împreună cu descendenţa lor va rămâne o moştenire frumoasă: nepoţii lor... Trupurile lor au fost îngropate în pace, dar numele lor rămâne viu din neam în neam. Popoarele vorbesc despre înţelepciunea lor, iar adunarea le aduce laudă" (Sir 44,10.14).
Astăzi suntem noi - nepoţi şi strănepoţi - adunarea chemată să aducă laudă bunicilor noştri, oamenilor care merită un semn de preţuire şi de neuitare: să ne amintim de ei, să vorbim despre ei, să ne străduim să le imităm virtuţile şi totodată să ne rugăm pentru ei. Când i-am vizitat ultima dată? Când le-am dus o floare? Trebuie să-i sărbătorim pe bunicii noştri, trebuie să-i scoatem din uitare.
Spun unii că "despre valoarea bunicilor vorbesc realizările nepoţilor", mai ales acum când toţi vorbesc despre "generaţia copiilor crescuţi de bunici", pentru că părinţii sunt (prea)ocupaţi sau (prea)departe. Puţini sunt cei care înţeleg efortul pe care unii bunici îl depun pentru a se îngriji de nepoţii lor, pentru a depăşi mult aclamatul "conflict între generaţii", pentru a se adapta cerinţelor timpurilor moderne. Prea des îi marginalizăm pe cei bătrâni, prea uşor îi considerăm depăşiţi de situaţie şi am vrea să ne eliberăm de ei. Să investim mai multă răbdare pentru a-i ajuta să se integreze şi să se simtă parte dintr-o societate care aleargă cu o viteză năucitoare, aşa cum şi ei ne-au ajutat să creştem, să păşim, să vorbim... să devenim oameni.
Este un mare har să-ţi cunoşti bunicii şi să-i preţuieşti!
