de Petronela Maftei

Crăciunul este sărbătoarea care aduce bucurie nemărginită în sufletele oamenilor de pretutindeni, de la cei mici la cei mari. Pentru beneficiarii noştri, dar şi pentru alte persoane aflate în nevoie, luna decembrie a însemnat magie, zâmbete, mulţumire, vise împlinite. Cu ajutorul oamenilor de bine am adus în casele lor lumina carităţii şi bucuria Naşterii Domnului.

Pe toată perioada lunii decembrie, echipa Caritas, cu entuziasm şi dedicare, s-a îngrijit de cei în suferinţă prin diferitele acţiuni organizate.

A fost o lună plină de activităţi şi de culoare pentru copiii beneficiari ai centrelor "Don Bosco" (din Iaşi şi Buruieneşti, jud. Neamţ), lună în care dorinţele au devenit realitate. Ştim cu toţii că trecem printr-o perioadă diferită, însă tradiţiile şi valorile noastre au rămas aceleaşi. În acest an, beneficiarii Centrului de Resurse pentru Copii şi Tineri ,,Don Bosco" din Iaşi au avut prilejul de a fi integraţi în acţiunea ,,Citeşte în ghetuţele lui Moş Neculai", organizată de Asociaţia Antonia pentru Educaţie şi Inovare Socială. Reprezentanţii acestei asociaţii au fost şi spiriduşii Moşului, oferindu-le copiilor daruri. Prin intermediul acţiunii "Adoptă scrisoarea de Crăciun", cei 50 de beneficiari ai programului au primit de la oamenii cu suflet mare cadourile mult visate.

Centrul de Resurse pentru Familii, prin campania "Să împodobim Crăciunul!", a lansat un îndemn către credincioşi de a fi alături de copiii, părinţii şi bunicii preocupaţi şi îngânduraţi din cauza lipsurilor materiale. Cu ajutorul donaţiilor primite, această campanie a venit în sprijinul a 35 de familii aflate în dificultate cărora li s-au oferit alimente, îmbrăcăminte, încălţăminte, dar şi cadouri pentru cei mici, făcute în colaborare cu Fundaţia Junior Chamber International.

A face fapte bune înseamnă a-ţi dărui ţie şi a dărui celorlalţi. Acesta este şi gândul cu care au pornit spre fapte caritative fetele din cadrul Centrului de Plasament "Sfântul Iosif". Astfel, în cea de-a doua duminică din Advent, beneficiarele centrului au mers în comuna Stolniceni-Prăjescu de lângă Paşcani pentru a împărţi daruri familiilor greu încercate şi, în mod special, copiilor cu ocazia Naşterii Domnului şi a mult aşteptatului Moş Crăciun. Fetele au avut prilejul de a imprima pe chipurile unor copilaşi zâmbete şi bucurie.

Din dorinţa de a fi semne vizibile ale iubirii lui Dumnezeu pentru toţi aceia care sunt bolnavi, vârstnici şi trăiesc singurătatea, echipele Centrelor de Îngrijire la Domiciliu din Iaşi, Roman, Suceava, Huşi, Pârgăreşti, Faraoani, Oţeleni, Iugani, Săbăoani şi Tansa au mers în casele acestora pentru a-i bucura şi pentru a le fi aproape, oferindu-le pachete cu alimente, urări de bine şi gânduri sincere. Ne bucurăm că am reuşit să aducem un strop de fericire pe chipurile a peste 1.000 de bătrâni, care au mare nevoie de prezenţa noastră în viaţa lor.

Reprezentanţii a două organizaţii germane de caritate ni s-au alăturat pentru a zecea oară cu scopul nobil de a oferi copiilor aflaţi în dificultate cadouri cu prilejul sărbătorilor de Crăciun. Cele 5.000 de cadouri au fost împărţite în peste 30 de localităţi din judeţele: Iaşi, Vaslui, Neamţ, Suceava, Bacău.

Asociaţia Centrul Diecezan Caritas Iaşi aduce mulţumiri deosebite tuturor spiriduşilor (de aproape sau de mai departe) care au făcut posibilă această magică poveste şi îi asigură că faptele bune le sunt răsplătite prin deplină preţuire şi recunoştinţă.

Astfel, am reuşit să scriem o poveste fascinantă a lunii decembrie, o lună în care toţi am simţit magia sărbătorilor de Crăciun.