Este nevoie de depăşirea fricii, de gesturi concrete de apropiere

Interviu cu pr. Iosif Antili, de pr. Adrian Blăjuţă

În fiecare an, în perioada 18-25 ianuarie, au loc, în întreaga lume, manifestări care marchează Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor. În preajma acestei perioade, pr. Iosif Antili, responsabil al Oficiului pentru Ecumenism din cadrul Episcopiei de Iaşi, a avut amabilitatea să ne ofere un interviu cu ocazia acestei săptămâni ecumenice.

- Care este rolul Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor?

Această iniţiativă s-a născut din conştientizarea faptului că diviziunile dintre creştini sunt un scandal pentru lume. Necreştinii sunt confuzi şi se întreabă: Câţi Cristoşi sunt? De ce există atâtea Biserici? Au trecut secole peste separările dintre noi. Am lăsat să crească pustiuri între noi. Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor vrea să ne amintească, an de an, că ne-am îndepărtat foarte mult de proiectul iniţial, de gândul de unitate al lui Cristos (cf. In 17), şi că este necesar să depăşim diviziunile prin gesturi concrete de apropiere.

- În fiecare an este o nouă temă în jurul căreia se desfăşoară rugăciunea pentru unitate. Care este tema din acest an?

Anul acesta, tema rugăciunii pentru unitate a fost pregătită de comunitatea monastică din Grandchamp, Elveţia. Este vorba despre o comunitate formată din 50 de surori din ţări şi continente diferite şi aparţinând unor tradiţii ecleziale diferite. Comunitatea a fost fondată în prima jumătate a secolului al XX-lea şi s-a născut dintr-o mare sensibilitate faţă de cuvântul lui Dumnezeu, faţă de rugăciune şi faţă de viaţa comunitară. Tema propusă se intitulează: "Rămâneţi în iubirea mea şi veţi aduce rod mult" (cf. In 15,5-9). Ideea centrală a textului biblic este că toţi cei care aparţin lui Cristos ar trebui să rămână uniţi profund cu el pentru a putea aduce roade.

- V-aş ruga să precizaţi care ar fi relevanţa ecumenică a acestui text biblic?

Relevanţa ecumenică a acestui pasaj biblic a fost exprimată sublim de către cei care au pregătit tema pentru acest an. Ei îl citează pe Dorotheus de Gaza, un călugăr din Palestina din secolul al VI-lea, care folosea o imagine extrem de grăitoare: "Să presupunem că un cerc este desenat pe pământ cu un compas în jurul unui centru. Imaginaţi-vă că cercul este lumea, centrul este Dumnezeu, iar spiţele sunt diferitele drumuri sau moduri de viaţă pe care le au oamenii. Pe măsură ce sfinţii, dorind să se apropie de Dumnezeu, se îndreaptă spre centrul cercului şi pătrund în el, atunci se apropie şi unii de alţii. Şi pe măsură ce se apropie unii de alţii, se apropie simultan de Dumnezeu. Şi veţi înţelege că acelaşi lucru se întâmplă în direcţia opusă, atunci când ne îndepărtăm de Dumnezeu şi ne retragem spre exterior. Este evident că noi, cu cât ne despărţim mai mult de Dumnezeu, cu atât ne distanţăm unii de alţii şi cu cât ne îndepărtăm unii de alţii, cu atât ne îndepărtăm mai mult de Dumnezeu."

- Mulţi critică ecumenismul ca fiind ceva de la Anticrist, care ne-ar îndepărta de doctrina adevărată a Bisericii. Care este, de fapt, obiectivul ecumenismului?

Există tendinţe radicale în diferitele Biserici şi comunităţi creştine. Sunt, din păcate, creştini care cred că fac o lucrare bună atunci când îşi dau timp şi energie pentru a-i denigra pe creştinii din alte Biserici sau comunităţi. Aceştia sădesc sistematic seminţele neîncrederii şi ale discordiei între fraţi. În viziunea lor, ecumenismul este ori "erezie", ori înşelătorie diavolească, ori lucrarea lui Anticrist, ori făcătură masonică. În spatele unei astfel de viziuni stă adesea multă ignoranţă şi acceptarea fără spirit critic a vechilor teze care au hrănit separarea. Adevărata lucrare a lui Anticrist a fost tocmai exacerbarea orgoliilor umane care au dus la diviziunile dintre creştini. Orice efort de reapropiere faţă de fraţii despărţiţi nu poate fi decât lucrarea Duhului Sfânt.

- Unde ne situăm astăzi pe drumul ecumenismului? Ce paşi s-au făcut în ultima perioadă la nivelul Bisericilor?

Conciliul Vatican II a adus un nou suflu în mişcarea ecumenică. Gesturi concrete precum întâlnirea dintre Sfântul Papă Paul al VI-lea şi patriarhul ecumenic Atenagora (1964) şi ridicarea anatemelor reciproce dintre Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă în 1965 sunt momente care marchează paşi decisivi în sensul apropierii dintre Biserici. Cine nu-şi aminteşte de efuziunea de entuziasm ocazionată de vizita Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea la Bucureşti în mai 1999 şi de vizita Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române la Roma? Lăcaşurile de cult catolice puse la dispoziţia credincioşilor ortodocşi pentru oficierea slujbelor religioase vorbesc în mod concret despre angajamentul ecumenic şi despre respectul catolicilor pentru Biserica Ortodoxă soră. Păstrăm, de asemenea, vie memoria vizitei Papei Francisc în România în 2019, un alt capitol esenţial în istoria relaţiilor dintre Bisericile noastre.

- Exceptând această perioadă de pandemie, cu restricţiile ei, cândva se făceau mai multe întâlniri în diferite biserici, fie catolice, fie ortodoxe. De ce credeţi că nu se mai fac întâlniri ecumenice de rugăciune?

Evenimentele din 1989 au deschis perspective noi pentru creştinii din România. A existat în acea perioadă un spirit de deschidere şi de reapropiere între Biserici. După aceea a urmat o atitudine mai reticentă. În acest moment, în interiorul Bisericii Ortodoxe sunt anumite situaţii care invită la prudenţă. Deciziile luate la Sinodul din Creta (2016) au dus la o anumită radicalizare a unor parohii sau grupuri, faţă de care autorităţile religioase manifestă o atitudine foarte prudentă. Noi înţelegem această situaţie şi credem că renunţarea la rugăciunea în comun trebuie văzută în acest determinat context istoric prin care trecem.

- Ce ne puteţi spune despre noul Vademecum ecumenic, prezentat la Vatican pe 4 decembrie 2020?

Documentul este intitulat: "Episcopul şi unitatea creştinilor: Vademecum ecumenic" şi se adresează în primul rând episcopilor cărora le revine un rol cu totul special în promovarea ecumenismului. Episcopul însă nu îndeplineşte singur această datorie, ci este ajutat de preoţi şi credincioşi care trebuie să aibă mereu în inimă gândul apropierii dintre fraţi.

- Care este modul corect de a face ecumenism?

Putem identifica patru moduri concrete de a promova unitatea creştinilor. Există, în primul rând, ecumenismul spiritual, care ar trebui să fie "sufletul mişcării ecumenice" (Unitatis redintegratio, 8). Acesta cuprinde rugăciunea, recunoaşterea importanţei Sfintelor Scripturi, "ecumenismul sfinţilor" şi purificarea memoriei. În al doilea rând, ar trebui să cultivăm "dialogul carităţii", care promovează "cultura întâlnirii" cu ceilalţi. În al treilea rând, ar trebui să existe un "dialog al adevărului", purtat de teologii Bisericilor care aprofundează adevărul întreg. În sfârşit, există "dialogul vieţii" format din toate acele ocazii de schimb şi colaborare cu alţi creştini. El se poate manifesta pe plan pastoral prin iniţiative comune caritative, dar şi la nivel cultural prin proiecte comune în cadrul academic, ştiinţific sau artistic.

- Ce recomandaţi cititorilor revistei noastre pentru a trăi cât mai bine această Săptămână de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor?

Cred că este urgent ca noi, creştinii, să strângem mai bine rândurile. Noile evoluţii pe scena istoriei ne revelează o tristă realitate: creştinii nu sunt atât de puternici şi convinşi, cum credem uneori, iar eficienţa predicării şi mărturiei noastre ridică semne de întrebare. Nu putem spera la construirea unei lumi pe principii creştine, atâta timp cât mărturiile noastre diferă, iar noi cultivăm diviziunea. Este nevoie de depăşirea fricii, de gesturi concrete de apropiere, de încredere, de apreciere sinceră faţă de ceilalţi. Papa Francisc spunea la 25 ianuarie 2014: "Unitatea nu va veni ca o minune la sfârşit: unitatea vine pe drum, o face Duhul Sfânt pe drum." Deci, gesturi concrete!