de pr. Adrian Blăjuţă

Aflându-se la mănăstirea Congregaţiei "Surorile Maicii Domnului" din Cluj-Napoca, PS Florentin Crihălmeanu, episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, a trecut la Domnul marţi, 12 ianuarie, la ora 15.20. Avea 61 de ani.

Pentru Biserica Catolică din România, în mod special pentru Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla, al cărei păstor a fost timp de aproape 19 ani, vestea fulgerătoare că episcopul Florentin a trecut la Domnul a adus multă tristeţe. PS Florentin fusese infectat cu COVID-19 şi se apropia de sfârşitul perioadei de carantinare, însă o criză acută cardio-respiratorie i-a fost fatală.

Preoţii, persoanele consacrate şi toţi credincioşii Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, precum şi din întreaga Biserică Catolică din România, au resimţit această plecare ca pe o imensă pierdere, dar, cu credinţă în Isus Cristos cel înviat, au trăit această încercare dureroasă în lumina credinţei şi a învierii.

PS Petru Gherghel, episcop emerit, a celebrat în seara zilei de miercuri, 13 ianuarie, în Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi, o Sfântă Liturghie cu recviem pentru PS Florentin Crihălmeanu, la celebrare alăturându-se pr. Egidiu Condac, vicar general al Episcopiei de Iaşi, şi preoţi de la episcopie, printre care pr. Cristian Diac, care a rostit cuvântul de învăţătură. Au fost prezente persoane consacrate şi mai mulţi credincioşi. Cântarea, specifică Liturghiei funebre, a fost susţinută de corul tinerilor catedralei, "Juvenes Ecclesiae", dirijat de Maximilian Husaru şi acompaniat la orgă de Octavian Bişoc. La sfârşitul Sfintei Liturghii, PS Petru a rostit câteva cuvinte despre PS Florentin, spunând că "suntem trişti, dar şi bucuroşi", "l-am pierdut, dar l-am câştigat pentru vecie", motivând că "ne-a părăsit un prieten, dar noi ştim că acest prieten nu se desparte de noi niciodată şi că e la Domnul, şi ne mângâiem ştiind că mijloceşte pentru noi, pentru ca şi noi să mergem pe drumul iubirii, aşa cum a mers el".

Trupul neînsufleţit al episcopului Florentin a fost depus vineri, 15 ianuarie, în Catedrala "Schimbarea la Faţă" din Cluj, unde în dimineaţa zilei înmormântării, sâmbătă, 16 ianuarie, la ora 8.00, a fost celebrată o Sfântă Liturghie pentru sufletul episcopului răposat, la care au participat episcopii catolici din România şi preoţii Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla. Această Sfântă Liturghie a fost prezidată de PS Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, la sfârşitul căreia ÎPS Aurel Percă, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti şi preşedinte al Conferinţei Episcopilor Catolici din România, a adresat, în numele tuturor episcopilor catolici din România, preoţilor din Eparhia Cluj-Gherla un cuvânt de încurajare şi solidaritate.

La ora 12.00 a început ritualul înmormântării, prezidat de Preasfinţitul Claudiu Lucian Pop, episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore. La acest moment au participat episcopi, circa o sută de preoţi, tatăl episcopului Florentin, sora Letiţia, care este vicara generală a Surorilor Congregaţiei Maicii Domnului, şi un mare număr de credincioşi de diferite confesiuni creştine. Printre cei prezenţi a fost şi o delegaţie din Dieceza de Iaşi, condusă de păstorul ei, PS Iosif Păuleţ. De asemenea, au fost prezente o delegaţie a Bisericii Ortodoxe, condusă de mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ, autorităţi locale, reprezentanţi ai celor centrale, cu toţii respectând distanţarea fizică şi celelalte norme sanitare în vigoare.

PS Florentin s-a născut în Iaşi, fiind primul episcop catolic născut aici, întorcându-se deseori cu drag pentru a-şi vedea locurile natale. În timpul unei vizite, în zilele de 12 şi 13 septembrie 2013, într-un interviu acordat regretatului pr. Cornel Cadar şi publicat în revista "Lumina creştinului", în numerele din octombrie şi noiembrie 2013, amintea: "Taina Botezului, intrarea în Biserica Catolică, am primit-o în Catedrala «Adormirea Maicii Domnului», prin grija părintelui paroh de atunci, pr. Tocănel, având ca naşi pe bunicii mei, Petru Caraman şi Alice Caraman, în ziua de 20 octombrie 1959. Tot aici am primit pentru întâia oară taina Mărturisirii, după o bună pregătire catehetică în anii 1967 şi 1968, şi, de asemenea, am primit Prima Sfântă Împărtăşanie". Tot în cadrul aceluiaşi interviu spunea: "În capitala Moldovei, în târgul Iaşilor, consider că s-au pus fundamentele credinţei mele creştine catolice de astăzi. Şi dacă astăzi, prin mila bunului Dumnezeu - eu aş spune: total nemeritat - sunt la cârma unei dieceze, este datorită acestui izvor de credinţă care a izvorât aici, în baptisteriul catedralei din Iaşi".

În acest context trist, PS Iosif Păuleţ, împreună cu PS Petru Gherghel, cu preoţii, persoanele consacrate şi întregul popor credincios al Diecezei de Iaşi, a transmis un mesaj de condoleanţe cardinalului Lucian Mureşan, eparhiei îndurerate şi întregii Biserici Greco-Catolice din România, caracterizându-l pe păstorul trecut la Domnul ca fiind "blând, smerit, iubitor de oameni şi de natură, îndrăgostit de Cristos şi de Biserică, şi care ne-a lăsat o mărturie exemplară de slujire, pentru care îi suntem profund recunoscători".

Să se odihnească în pace!

* * *

PS Florentin Crihălmeanu s-a născut în Iaşi, la 17 septembrie 1959. Între 1979 şi 1984, a urmat cursurile Facultăţii de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic, Cluj-Napoca. După ce în 1986 a început în clandestinitate studiile pentru preoţie, a fost hirotonit preot la 9 septembrie 1990 de către PS George Guţiu. A studiat la Roma în perioada 1990-1994. În anul 1992 a obţinut diploma de Bacalaureat în teologie, în 1994 cea de licenţă în teologie biblică, iar la 7 iulie 2005 a susţinut teza de doctorat la Facultatea de Teologie din cadrul Universităţii Pontificale Urbaniana din Roma. La 9 noiembrie 1996 a fost numit episcop auxiliar al Eparhiei de Cluj-Gherla, fiind consacrat episcop la 6 ianuarie 1997, la Roma, de către Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea. La 18 iulie 2002, a fost numit al optulea episcop eparhial de Cluj-Gherla, iar la 6 august 2002 a fost înscăunat în Catedrala "Schimbarea la Faţă". PS Florentin Crihălmeanu a fost preşedintele Comisiei pentru Viaţa Consacrată a Conferinţei Episcopilor Catolici din România.

* * *

Din mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc, citit la celebrarea înmormântării:

"Am aflat cu durere vestea trecerii la Domnul a Preasfinţiei Sale Florentin Crihălmeanu, episcop eparhial de Cluj-Gherla, şi, înălţând rugăciuni fierbinţi către Dumnezeu pentru a-i oferi acestui zelos păstor răsplata promisă slujitorilor săi fideli, doresc să-mi manifest apropierea spirituală şi să mă unesc la doliul acestei Biserici".