de av. Mihaela Ciobanu

• Pavel I. (Iugani). "În anul 2004, am fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare, cu suspendare sub supraveghere, pentru săvârşirea unei infracţiuni de vătămare corporală. Prin aceeaşi sentinţă am fost obligat să achit o sumă de bani cu titlu de despăgubiri materiale către partea vătămată. Întrucât nu m-am considerat vinovat de săvârşirea faptei, nu am achitat suma de bani. La sfârşitul termenului de supraveghere poate fi revocată suspendarea?"

Atunci când hotărârea este definitivă, adică aţi uzat de toate căile de atac împotriva acesteia, chiar dacă vi se pare sentinţa nedreaptă, dispoziţiile din cuprinsul ei trebuie executate de bunăvoie, atât în ceea ce priveşte latura penală (pedeapsa şi alte obligaţii dispuse de instanţa de judecată), cât şi latura civilă. Neîndeplinirea obligaţiilor poate să conducă la revocarea suspendării sub supraveghere şi executarea acesteia în regim de detenţie. Astfel, potrivit art. 96 din Codul penal, "dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei". De asemenea, "dacă până la expirarea termenului de supraveghere persoana supravegheată nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească". Potrivit art. 96 al. 4 din Codul penal, suspendarea sub supraveghere poate fi revocată "dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei".

Aceste dispoziţii se coroborează şi cu dispoziţiile art. 583 din Codul de procedură penală care prevăd că "dacă până la expirarea termenului prevăzut la art. 93 al. 5 din Codul penal condamnatul nu a respectat obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, serviciul de probaţiune competent sesizează instanţa care a pronunţat în primă instanţă suspendarea, în vederea revocării acesteia. Sesizarea poate fi făcută şi de procuror sau de partea interesată, până la expirarea termenului de supraveghere".

Având în vedere dispoziţiile legale arătate mai sus, pentru a nu fi revocată suspendarea sub supraveghere, trebuie să achitaţi despăgubirile civile, în caz contrar, instanţa va dispune executarea pedepsei în regim de detenţie.

• Marin San (Iaşi). "De la părinţii mei am moştenit împreună cu fraţii o suprafaţă de teren şi un imobil casă de locuit. Doi dintre moştenitori sunt plecaţi în străinătate şi nu se pot prezenta la notariat, iar eu am o pensie mică. Se poate solicita într-un dosar civil un avocat din oficiu?"

Conform art. 90 din Codul de procedură civilă, "cel care nu este în stare să facă faţă cheltuielilor pe care le presupune declanşarea şi susţinerea unui proces civil, fără a primejdui propria sa întreţinere sau a familiei sale, poate beneficia de asistenţă judiciară, în condiţiile legii speciale privind ajutorul public judiciar". Asistenţa judiciară cuprinde:

a) acordarea de scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare prevăzute de lege;

b) apărarea şi asistenţa gratuită printr-un avocat desemnat de barou;

c) orice alte modalităţi prevăzute de lege.

Asistenţa judiciară poate fi acordată oricând în cursul procesului, în tot sau numai în parte.

Cererea pentru desemnarea unui apărător din oficiu se depune la Baroul de Avocaţi care va desemna de pe lista avocaţilor înscrişi în Barou un avocat care să vă reprezinte interesele. La cerere trebuie depuse înscrisuri justificative cu privire la veniturile realizate de dv. şi de ceilalţi membri ai familiei, precum şi alte acte pe care le consideraţi utile (acte medicale, facturi cu privire la plăţile lunare etc.).