de pr. Petru Ciobanu
Viaţa de credinţă a catolicilor din Basarabia din perioada interbelică nu poate fi înţeleasă fără figura importantă a lui Marcu Glaser care, prin activitatea sa, a dominat Biserica Catolică dintre Prut şi Nistru timp de 23 de ani ca paroh de Chişinău şi decan de Basarabia.
Anul acesta sărbătorim, pe lângă cei 100 de ani de la trecerea parohiilor basarabene în componenţa Diecezei de Iaşi, şi 105 ani de când acest episcop martir, cum l-a numit pe drept cuvânt istoricul Dănuţ Doboş, a venit la Chişinău, ca să se dedice trup şi suflet binelui sufletesc şi trupesc al catolicilor basarabeni.
Marcu Glaser s-a născut la 25 aprilie 1880 în localitatea Landau (azi în Ucraina, pe atunci în Imperiul Rus), într-o familie de colonişti germani deportaţi în sudul Rusiei ţariste. Între anii 1894 şi 1897 a urmat studiile liceale la Seminarul din Saratov. În anul 1897 a început studiile teologice la acelaşi seminar, pe care, începând cu anul 1900, le-a continuat la Roma, la Colegiul Germanicum şi la Universitatea Gregoriana, unde a obţinut titlul de doctor în filozofie, în anul 1903, şi teologie, în anul 1907. A fost hirotonit preot la 24 iulie 1905, la Minsk, de arhiepiscopul de Mohilev, Jerzy Józef Szembek. Între 1907 şi 1916 a activat ca vicerector şi profesor de teologie dogmatică la Seminarul din Saratov, fiind şi canonic al catedralei catolice din oraş şi consilier eparhial. În anul 1916 a fost transferat la Chişinău şi numit paroh al Parohiei "Providenţa Divină". Între anii 1917 şi 1920 a deţinut şi oficiul de vicar general al Basarabiei, fiind numit decan al regiunii în anul 1920, funcţii în care, cu excepţia celei de vicar general, a fost confirmat de episcopul Alexandru Th. Cisar la 28 iulie 1922. Pentru o scurtă perioadă, în 1930, Mons. Marcu Glaser s-a îngrijit şi de catolicii din Soroca, iar în calitatea sa de decan a trebuit să se preocupe de problemele care apăreau în parohiile Decanatului de Basarabia, străduindu-se să găsească cele mai bune soluţii.
La 4 februarie 1924, Marcu Glaser, alături de alţi trei preoţi ai Diecezei de Iaşi, a fost numit camerier secret supranumerar al Papei Pius al XI-lea. Ştirea a fost adusă la cunoştinţa episcopului Alexandru Th. Cisar la 17 februarie 1924, printr-o scrisoare a prefectului Congregaţiei De Propaganda Fide, card. Willem Marinus van Rossum. Printr-o scrisoare trimisă preoţilor şi credincioşilor la 22 februarie 1924, episcopul Cisar informa întreaga dieceză despre marele eveniment: "Sfântul Părinte a binevoit să acorde distincţii pontificale la patru dintre preoţii Eparhiei de Iaşi (...). Vă facem de aceea cunoscut că prin decretele date la 5 februarie1924 au fost numiţi camerieri secreţi supranumerari ai Sanctităţii Sale Papa Pius al XI-lea următorii Prea Cucernici Preoţi: Ioan Bogleş..., Anton Gabor... redactorul «Luminii Creştinului», Marcu Glaser... şi Mihai Robu... Onorurile primite de cei aleşi sunt menite a face cunoscut tuturora râvna lor pentru mărirea lui Dumnezeu şi binele Sfintei Biserici Catolice". La 21 octombrie 1930, la împlinirea a 25 de ani de preoţie, Mons. Marcu Glaser a fost numit prelat papal.
În Raportul cincinal trimis la Roma, la 10 octombrie 1928, episcopul Mihai Robu îl caracteriza pe Marcu Glaser ca fiind "învăţat..., pios, prudent, harnic în grija pentru suflete, integru moral, îndemânatic în virtute". Din acelaşi raport aflăm că parohul de Chişinău deţinea cetăţenia română. La 4 martie 1938, în calitate de cetăţean român, Mons. Marcu Glaser a depus jurământul de fidelitate faţă de regele Carol al II-lea (1930-1940), faţă de Constituţia şi legile ţării şi a jurat să-şi îndeplinească "cu onoare şi conştiinţă funcţiunea" ce-i era încredinţată şi să păstreze "secretele serviciului". Jurământul a fost depus în faţa pr. Ioan Hondru.
