de pr. Cristian Chinez
La început a fost mormântul
- Cel rămas gol şi părăsit -
Şi liniştea umplea pământul
Până ce zorii s-au ivit...
Dar cerul nu putea să tacă,
Şi-un înger a intervenit...
A încetat glasul de toacă
Şi-a fost lumină-n răsărit...
Şi-a început un vino-du-te,
Cu purtătoarele de veste,
Cele de nimenea crezute,
Deşi-n mormânt El nu mai este...
Dar, iată că, din lumea nouă
De înviere şi de viaţă,
Vine la ele, plin de rouă,
Chiar Domnul, dis-de-dimineaţă...
De-atunci a fost văzut aevea,
De cei ce mărturii vor da,
Deşi, de suferit, adesea,
Pentru credinţă, vor avea...
Şi-a fost o zi, şi-a fost o noapte,
Ce mai durează într-un fel...
Dar zorii vin şi sunt şi şoapte,
Şi paşi ce-aleargă către El...
Şi va veni, când la morminte
Nu va fi plâns de-ngropăciune,
Un strigăt - de luat aminte -
"Cu El, în noi, marea minune!"
