de pr. Laurenţiu Dăncuţă
Societatea lichidă împinge omul ca un puhoi spre incoerenţă. Torentul ipocriziei şi al mediocrităţii alimentează setea de schimbare necalitativă şi lipsită de orizonturi: "Fă ce vrei, fără să-ţi pese că faptele de astăzi îţi contrazic angajamentele de ieri şi se opun planurilor pe care le aveai pentru mâine".
Statornicia văzută ca autenticitate şi ca fidelitate faţă de un sistem de valori asumat nu mai este la modă. Contradicţia este mult mai atractivă: dezacordul este mai perceptibil decât armonia! O viaţă "variată", improvizată, pare mai captivantă şi mai accesibilă decât o viaţă construită pe invariabilitatea adevărului. De aici şi lejeritatea cu care trecem de la "da" la "nu", de la bine la rău, de la virtute la viciu, de la îngeri la demoni.
În acest context fluid, învierea lui Cristos ne convine doar din când în când. Anul acesta? Nu ştiu. Depinde! Dacă mergi doar din improvizaţie în improvizaţie, este greu (spre insuportabil!) să accepţi în viaţa ta pe cineva autentic, coerent, fidel, acelaşi ieri, astăzi şi în veac (cf. Evr 13,8). Moda "variaţiei" nu se asortează cu adevărul veşnic şi neschimbător. Omul "improvizaţiei" se simte limitat pe o singură cale: curge haotic spre moarte fără a se bucura de viaţă.
Însă cei care îl primesc pe Cristos înviat, cei care cred în numele lui şi cărora le-a dat puterea de a deveni şi de a trăi ca adevăraţi copii ai lui Dumnezeu construiesc cultura autenticităţii şi a coerenţei, cultura adevărului şi a statorniciei (cf. In 1,12-13). Pe urmele lui Cristos înviat, autenticitatea nu este trăită ca imitare, ca maimuţăreală iraţională sau populistă, ci ca estetică a coerenţei, ca splendoare a fidelităţii, ca frumuseţe compatibilă doar cu moda omului deloc - dar absolut deloc! - prefăcut!
Patima, moartea şi învierea lui Cristos reprezintă culmea unei vieţi trăite în deplină autenticitate şi coerenţă: Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, cel care ne-a fost predicat şi în care credem, nu este da şi nu, ci în el este numai da (2Cor 1,19). De aceea, într-o lume în care tumultul schimbărilor ne împiedică uneori să conştientizăm propriile "improvizaţii", să implorăm harul statorniciei. Să veghem ca nu cumva să facem astăzi ceea ce detestam ieri, prea siguri pe noi şi pe forţele noastre. Cine stă în picioare să aibă grijă să nu cadă (cf. Mt 26,31-35; 1Cor 10,12).
Cristos a înviat şi este acelaşi ieri, astăzi şi în veac!
