de pr. Petru-Sebastian Tamaş, inspector şcolar diecezan

Fiecare părinte are datoria morală de a oferi propriului copil cea mai bună educaţie posibilă. Cele cinci şcoli catolice, de nivel liceal, din Dieceza de Iaşi ar putea fi o opţiune de nerefuzat pentru tine, pentru copiii sau nepoţii tăi.

De ce o şcoală catolică, de ce un liceu catolic?

Din punct de vedere religios, educaţia într-un liceu catolic îi înrădăcinează pe elevi în spiritul credinţei catolice, ţinându-i departe de ideologiile contrare moralei creştine. Statisticile arată că absolvenţii şcolilor catolice sunt mai implicaţi în viaţa Bisericii atunci când devin adulţi, mai predispuşi să se roage zilnic, să frecventeze mai des biserica, să păstreze o identitate catolică şi să fie implicaţi în activităţile social-caritative.

Din punct de vedere uman, cine nu şi-ar dori să aibă parte de profesori care să reprezinte modele morale pentru copiii lui? O şcoală catolică reprezintă o extensie a mediului familial, devenind pentru elevi o "a doua familie".

Din punct de vedere intelectual, personalul şcolilor catolice oferă educaţie de înaltă calitate, şcolile dispun de facilităţi deosebite şi tehnologii din secolul al XXI-lea. Abilităţile variate ale elevilor sunt abordate printr-un curriculum larg şi un mediu de învăţare ce susţine creşterea şi performanţa.

Din punct de vedere profesional, în funcţie de specializare/profil, o parte dintre şcolile catolice din dieceză pregătesc absolvenţii şi pentru inserţia profesională imediată pe piaţa muncii. Celelalte specializări ale şcolilor catolice pregătesc absolvenţii pentru înmatricularea în facultăţi de toate tipurile, în funcţie de opţiunea ulterioară a elevilor.

Comunităţile educative ale şcolilor catolice din Dieceza de Iaşi se concentrează pe binele elevilor, încurajează performanţa, promovează disciplina, sprijină creativitatea şi imprimă valorile morale.

Apropiindu-se perioada înscrierilor la aceste şcoli, vă prezentăm instituţiile de învăţământ catolice, de nivel liceal, din Dieceza de Iaşi.

  • Colegiul Naţional Catolic "Sfântul Iosif", Bacău
    (Calea Moldovei, nr. 233, Bacău)
    Contact: 0234/550467, [email protected], www.seminarbacau.ro, www.colegiulcatolicbacau.ro
    Admitere: 26 locuri (matematică-informatică), 52 locuri (ştiinţe sociale), 24 locuri (teologie - băieţi)
    Înscriere: 24-25 mai (teologie), 8-14 iulie (matematică-informatică, ştiinţe sociale)

  • Liceul Catolic "Sfânta Tereza a Pruncului Isus", Iaşi
    (profil de teologie în cadrul Colegiului Pedagogic "Vasile Lupu")
    (Aleea Mihail Sadoveanu, nr. 46, Iaşi)
    Contact: 0232/219011; [email protected], www.colegiulpedagogiciasi.ro, www.liceulcatoliciasi.ro
    Admitere: 24 locuri (teologie)
    Înscriere: 24-25 mai

  • Liceul Teologic "Fericitul Ieremia", Oneşti
    (Bd. Belvedere, nr. 5, Oneşti, jud. Bacău)
    Contact: 0234/321630, [email protected], www.ltfi.ro
    Admitere: 24 locuri (teologie); 24 locuri (teologie - intensiv engleză)
    Înscriere: 24-25 mai

  • Liceul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Francisc de Assisi", Roman
    (Str. Ştefan cel Mare, nr. 268/B, Roman, jud. Neamţ)
    Contact: 0233/741421; www.liceulfranciscan.ro, [email protected]
    Admitere: 25 locuri (12 - teologie; 13 - ştiinţe sociale); 24 locuri (pedagogie)
    Înscriere: 24-25 mai

  • Liceul Tehnologic "Sfântul Ioan de la Salle", Pildeşti
    (Str. Fraternităţii, nr. 12, Pildeşti, com. Cordun, jud. Neamţ)
    Contact: 0233/748537; [email protected]; www.lasalle.ro
    Admitere: 24 locuri (electronică şi automatizări); 24 locuri (construcţii, instalaţii şi lucrări publice)
    Înscriere: 7 iunie - 6 iulie