"Am slujit la şcoala săracilor"

Interviu cu Mons. Benoni Ambăruş, de Alexandra Cojan

Sfântul Părinte Papa Francisc, în ziua de 20 martie, l-a numit episcop auxiliar de Roma (Italia) pe preotul originar din Dieceza de Iaşi Benoni Ambăruş, care face parte din clerul Diecezei de Roma din anul 2007, până în acest moment fiind paroh al Parohiei "Sfinţii Elisabeta şi Zaharia" în Valle Muricana şi director al Asociaţiei Caritas din Roma. Consacrarea va avea loc la 1 mai, ora 17.30 (ora Italiei), în Bazilica "Sfântul Ioan din Lateran". Chiar în ziua aflării veştii venite de la Vatican, Mons. Benoni Ambăruş ne-a oferit un interviu.

- Cu ce sentimente aţi primit vestea numirii ca episcop auxiliar al Diecezei de Roma?

Ca atunci când cineva lucrează în viaţă liniştit, face ce are de făcut şi vine o ştire pe nepusă masă şi nu înţelege despre ce este vorba. Chiar l-am întrebat pe nunţiu dacă nu s-a făcut o greşeală de nume, pentru că-i spuneam că nu e posibil să fiu eu.

- Ce ne spuneţi despre prezenţa dv. La Roma?

Prezenţa mea la Roma trebuia să dureze doar 4 ani. Am mai stat apoi un an pentru a-mi termina studiile la Universitatea Gregoriana şi alţi trei ani ca formator. După aceea, urmând indicaţiile episcopilor Petru Gherghel şi Aurel Percă, am rămas pentru a face şi doctoratul, iar apoi a avut loc şi încardinarea în Dieceza de Roma. Au trecut anii şi aşa am făcut ceea ce nu m-aş fi aşteptat să fac, ajungând să am 24, 25 de ani de prezenţă aici.

- Cardinalul Angelo De Donatis sublinia faptul că nu este uşor pentru nimeni să se integreze într-o ţară nouă, cu o cultură nouă, şi tocmai de aceea episcopatul Sfinţiei Voastre este un semn concret al atenţiei pe care Papa Francisc o are faţă de atâtea comunităţi creştine catolice, care în fiecare duminică celebrează Sfânta Liturghie chiar şi în Dieceza de Roma.

Dintre cele patru verbe ale Sfântului Părinte în ceea ce priveşte migranţii, ultimul verb este "integrarea". Magisteriul său contemplă şi insistă foarte mult pe integrarea comunităţilor de străini în interiorul societăţilor în care trăiesc. La Roma sunt, într-adevăr, 150 de comunităţi creştine, dar sunt aproape 700.000 de rezidenţi străini, de diferite religii. Deci, pentru Sfântul Părinte acest oraş întreg practic, care trăieşte în Roma, este o multitudine de persoane care sunt purtătoare nu numai de nevoi, ci şi de speranţă şi trebuie primite, luate şi valorizate. Am impresia că la asta se referă într-un fel numirea mea din partea Sfântului Părinte, de a valoriza şi a pune mai mult în centrul atenţiei integrarea acestor comunităţi. Pentru că, de exemplu, copiii care se nasc aici sunt de origine română pentru că vin din România, dar ar fi exagerat să spunem că sunt pur şi simplu români. Da, sunt şi români, dar în acelaşi timp sunt şi cetăţeni italieni, chiar dacă din punct de vedere formal nu au cetăţenia. Cred că despre acest lucru este vorba: necesitatea de a face procese de integrare cât mai convinse.

- Dar ce înseamnă a fi episcop auxiliar într-o dieceză precum cea a Romei?

Episcopii auxiliari din Roma sunt în momentul de faţă şase, pentru cele cinci sectoare ale oraşului, nord, sud, est, vest şi centru, şi un episcop care este dedicat pastoraţiei sanitare. Iar din momentul acesta va fi şi cel de-al şaptelea episcop, ceea ce mi-a cerut Sfântul Părinte fiind un lucru total nou: să mă ocup de coordonarea tuturor realităţilor care ţin de caritate, de migranţii străini de toate naţionalităţile şi toate religiile şi de biroul misionar de aici. Ce înseamnă acest lucru vom descoperi pe măsură ce mergem înainte.

- Cu alte cuvinte, nu doar numirea Sfinţiei Voastre este o premieră, chiar şi misiunea pe care o veţi desfăşura zi de zi după consacrare va fi nouă.

Da, e total nouă. Episcopul care se ocupa înainte de aceste sectoare avea şi sectorul est, este şi viceregent, se ocupă şi de formarea diaconilor permanenţi. Astăzi am aflat toţi că pentru prima dată în istoria Diecezei de Roma, dar nu numai - căci nu cred că sunt alte dieceze care au un episcop care să se ocupe de aceste lucruri - cu siguranţă este o misiune radicală, nouă.

- Putem spune că această numire vine cumva şi datorită experienţei bogate pe care ştim că o aveţi în Asociaţia Caritas din Roma?

Nu ştiu ce să vă răspund la afirmaţia aceasta, în sensul că Sfântul Părinte a făcut alegerea aceasta, iar eu rămân în continuare uimit, uimit efectiv, nu m-aş fi aşteptat la aşa ceva. Experienţa în biroul pastoral Caritas, unde am slujit patru ani de zile la şcoala săracilor, să spunem aşa, este cea mai mare şi frumoasă experienţă din viaţa mea de preot. În toţi aceşti ani de preoţie am trăit diferite experienţe pastorale: formator în seminar, colaborator, student, vicar, paroh, dar experienţa cea mai bogată şi de împlinire a preoţiei mele a fost slujirea în biroul Caritas. Pe noi, ca seminarişti, dar şi ca preoţi, nu ne învaţă nimeni că împărăţia lui Dumnezeu înseamnă doar sacramente, rugăciune, ascultarea cuvântului, ci înseamnă şi construirea împărăţiei lui Dumnezeu. Deci, construirea împărăţiei lui Dumnezeu se realizează prin binele care se poate face faţă de persoanele cele mai nevoiaşe de orice categorie ar fi. Există sărăcii materiale, spirituale, relaţionale, există sărăcii de toate felurile, şi a ne îngriji de aceste feluri de sărăcii şi a lua de mână persoanele care au avut şi au probleme şi diferite greutăţi în viaţă înseamnă a construi împărăţia lui Dumnezeu. Mi-a venit mereu în minte, în aceşti ani la Caritas, această descriere a Sfântului Petru care predica în ziua de Rusalii, anunţând "acest Isus pe care voi l-aţi răstignit, a petrecut şi a trăit toată viaţa sa făcând binele". Ei, "făcând binele" este epitaful poate cel mai frumos pe care fiecare dintre noi îl poate avea la moarte: "Şi-a trăit viaţa făcând binele".

- Un gând pentru credincioşii Diecezei de Iaşi şi pentru toţi cei din România care se bucură împreună cu Sfinţia Voastră.

Cer o rugăciune în mod particular tuturor. Şi, deşi au trecut atâţia ani, cultura originară este greu să iasă din suflet. Este ca şi cum, după atâţia ani de zile într-o altă ţară, ai două suflete. Este o îmbogăţire enormă pentru mine a putea spune că aparţin la două culturi. Şi poporul român, identitatea română este profund înrădăcinată în mine, este casa mea, iar sufletul meu e acolo.

* * *

Mons. Benoni Ambăruş s-a născut la 22 septembrie 1974 la Somuşca - Bacău. A absolvit Liceul Seminarial la Iaşi în anul 1994; în 1996, fiind la Pontificio Seminario Romano Maggiore din Roma, a început cursurile teologice la Universitatea Pontificală Lateran din Roma, obţinând Bacalaureatul în teologie în anul 1999. A fost sfinţit preot la 29 iunie 2000 la Iaşi de arhiep. Jean-Claude Périsset, nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova la acea vreme. A activat ca vicar la Mărgineni (8 august 2000 - 20 septembrie 2000), a fost student la Pontificia Universita Gregoriana din 1999, unde a obţinut în 2001 licenţa în teologie dogmatică, asistent formator la Pontificio Seminario Romano Maggiore (1 septembrie 2001 - 30 iunie 2004). A fost încardinat în Dieceza de Roma la 21 septembrie 2007, fiind numit vicar parohial la Parohia "San Frumenzio" din Roma până în 2010, iar din 2010 până în anul 2012, a fost vicar al Parohiei "Santa Maria Causa Nostrae Laetitiae" din Torre Gaia. Din anul 2012 până în 2018, a fost paroh al Parohiei "Sfinţii Elisabeta şi Zaharia" în Valle Muricana. Prima vizită pastorală a Papei Francisc într-o parohie a diecezei sale a fost tocmai în parohia părintelui Ambăruş, la 26 mai 2013. Din anul 2018, a fost director al Asociaţiei Caritas din Roma.