În primele ore ale zilei de 9 martie, în Căminul de Bătrâni "La Quercia" din Acquarossa (Elveţia), unde era găzduit din luna iunie 2020, a plecat spre casa Tatălui pr. Giorgio Paştiu (numele adoptat după obţinerea cetăţeniei elveţiene). Părintele a fost asistent spiritual al terezinelor din România din anul 2007. Născut la Cugir, la 6 iulie 1946, a urmat cursurile Facultăţii de Litere în cadrul Universităţii Bucureşti. Activând ca profesor într-un liceu de stat, a urmat în clandestinitate formarea pentru preoţie în Eparhia de Lugoj, unde a şi fost hirotonit preot la 8 decembrie 1991. Un scurt timp a activat ca preot în România, pentru ca ulterior să fie trimis la Paris, capelan la Misiunea Greco-Catolică Română. La 1 septembrie 1993 este primit în Dieceza de Lugano (Elveţia), unde primeşte misiunea de vicecapelan al Companiei "Sfânta Tereza a Pruncului Isus". Simultan, a urmat şi cursurile Facultăţii de Teologie pentru a-şi perfecţiona studiile. În anul 1995 a fost trimis ca vicar cooperator în Parohia Vallemaggia, iar un an mai târziu primeşte misiune pastorală în Valle di Blenio, slujind în comunităţile Olivone, Campo Blenio şi Ghirone, iar din anul 1999, şi cele din Malvaglia, Ludiano şi Semione. La 27 aprilie a fost încardinat în Dieceza de Lugano, fiind foarte apreciat în cadrul clerului local. În anul 2008 părăseşte Valle di Blenio pentru a asigura slujire pastorală la Sementina şi Gudo, unde a activat până în luna iunie a anului 2020. În Dieceza de Lugano a fost implicat în formarea permanentă a laicilor (2001-2004) şi asistent spiritual al Companiei "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" (după moartea pr. Abelardo Lobato). Liturghia de înmormântare a fost prezidată de PS Valerio Lazzari, episcop de Lugano, sâmbătă, 13 martie, în Biserica "San Martino" din localitatea Malvaglia, Elveţia. În Dieceza de Iaşi, pr. Paştiu a fost de nenumărate ori la întrunirile surorilor din Institutul Secular "Sfânta Tereza a Pruncului Isus", împreună cu sr. Maria-Tereza Candian, superioara. Ultima întâlnire naţională a terezinelor din România la care a participat a fost cea din 6 octombrie 2018, la Pildeşti.