• Bogdan Neculai (Chetriş). "Vă rog să publicaţi în minunata revistă «Lumina creştinului» tot ceea ce v-am scris în versuri pentru a citi toţi abonaţii".
Vă mulţumim pentru poeziile trimise şi vă felicităm pentru mănunchiul de versuri compuse. Cu părere de rău, vă spunem că ele nu pot fi publicate, deoarece sunt prea lungi şi apoi nu transmit un mesaj religios. Nu este suficient să aibă rimă! De exemplu: Gripa iute a venit, pe pământ s-a răspândit, / pe oameni i-a îmbolnăvit, / tare mult i-a chinuit, / foarte mulţi au şi murit; / au murit de febră mare, / cu dureri mari în spinare. În schimb, am găsit interesante versurile cu caracter dojenitor asupra omului nerecunoscător faţă de Creator: Omule, pământu-ntreg să-l stăpâneşti / şi să nu păcătuieşti! / Eu ţi-am creat ţie de toate, / animale şi holde-nbelşugate. // Eu ţi-am făcut numai bine, / iar tu ţi-ai bătut joc de mine. / Tu ca pe un tâlhar m-ai chinuit, / pe cruce m-ai răstignit, / în chinuri mari eu am murit: / la asta nu te-ai gândit?
• Mircea (e-mail). Aşa cum v-am scris în revista din luna august, redăm în continuare a doua parte a scrisorii dv.: "Acum, când sunt în necaz, mi-am adus aminte de cele spuse de părinţi: «Când n-ai să mai găseşti nicio soluţie pentru a rezolva problemele vieţii, o să-ţi aduci aminte de Dumnezeu, dar ai grijă să nu fie prea târziu!» Câtă dreptate au putut avea părinţii!? Sunt disperat, nu mai ştiu cum să ies din acest mare impas. Băiatul meu, care a fost un copil extraordinar la învăţătură, a ajuns să se drogheze, să întrerupă facultatea şi să fure din casă lucrurile de valoare. Am stat de vorbă cu el în mai multe rânduri, l-am ameninţat, l-am certat, l-am pedepsit, dar fără niciun rezultat. (...) Într-o zi a venit la mine şi mi-a spus că-i pare rău pentru situaţia în care se află şi pentru supărările pe care ni le-a făcut nouă, părinţilor şi surorilor sale. Mi-a zis să-i mai dau o şansă şi să-l ajut să scape din iadul în care se află. Atât de mult m-am bucurat pentru decizia pe care a luat-o şi l-am crezut, dar nu a fost aşa. Minunea a ţinut doar câteva zile şi apoi iar a început să dispară câte ceva din casă. Este îngrozitor să nu ai încredere în propriul copil, să vezi cum lucrurile ţi-au scăpat de sub control şi tu nu poţi face absolut nimic. (...) V-am scris aceste rânduri cu dorinţa fierbinte ca ele să fie citite de cât mai mulţi şi, meditând la cele scrise, să aibă grijă de familie şi de relaţia dintre ea şi Dumnezeu, pentru a nu ajunge în situaţia mea. Acum constat că tot ceea ce am agonisit nu are nicio valoare pentru că agoniseala mea egoistă şi multă este consumată de fiul meu care îşi distruge sănătatea. Cu siguranţă, nu se apuca de droguri dacă mă implicam mai mult în educarea lui, dacă eram prieteni. Constat că nu a văzut în mine decât unul care adună lucruri, bani şi putere şi regretând că nu am investit în creşterea lui nici măcar 10% din timpul meu. Recunosc că m-am încrezut în forţele proprii şi în capacitatea de a gestiona totul singur, că mi-am neglijat familia, că am fost dur şi zgârcit şi am zis că Dumnezeu nu are ce căuta în viaţa şi familia mea. Mare greşeală!"
Când Dumnezeu este "izgonit" din viaţa omului, acesta nu mai are niciun orizont, raţiunea sa se goleşte. Trebuie să vă spunem că dv. Sunteţi primul vindecat de "patima drogului necredinţei": felicitări! Cu multă răbdare şi calm, o să vină vindecarea fizică şi spirituală şi pentru fiul dv. Părinţii nu trebuie să-şi pedepsească copiii atunci când sunt mânioşi; de fapt, acest lucru este valabil pentru toată lumea. Atunci când ne manifestăm mânia în mod necontrolat, avem de pierdut. Cu privire la agoniseală, nu este un lucru rău, dar mare atenţie în ce mod şi cu ce scop! Dumnezeu binecuvântează munca şi ne dă din belşug nu numai pentru noi, ci şi pentru a împărţi cu cei care nu au. Lăcomia şi egoismul sunt dintre cei mai mari duşmani ai creştinului autentic. Poetul Traian Dorz are o poezie cu titlul Ia-ţi îndeajuns merinde, în care vrea să transmită cititorului că este călător pe acest pământ şi să nu adune numai pentru sine în mod egoist. Redăm mai jos două strofe mai expresive: "Prietene şi frate străin şi călător, / popasul nu-i aproape şi drumul nu-i uşor, / ia-ţi îndeajuns merinde să ai şi să mai poţi / să dăruieşti pe cale sărmanilor tăi soţi! // Prietene şi frate, ia-ţi îndeajuns, să ai / şi să mai poţi pe cale săracilor să dai, / căci casa ta-i departe şi drumul nu-i uşor, / hotarele-s vrăjmaşe, iar tu eşti călător!" Ne asociem cu dv. În rugăciune şi, cu siguranţă, acelaşi lucru îl vor face şi miile de cititori ai acestei reviste.
