de av. Mihaela Ciobanu
• Veronica Giurgi (Tămăşeni). "Părinţii mei au avut rol agricol pentru o suprafaţă de teren care avea categoria de folosinţă curţi, construcţii. Aceştia ne-au lăsat un act de veşnică vânzare-cumpărare, ca după decesul lor să devenim proprietari. Pentru a uzucapa, cu cine trebuie să ne judecăm?"
În cazul în care deţineţi un contract de vânzare-cumpărare în formă autentică (încheiat de notar), nu trebuie să faceţi o acţiune prin care instanţa de judecată să constate că aţi dobândit prin uzucapiune un drept de proprietate pentru suprafaţa de teren aferentă unei construcţii, actul fiind valabil, indiferent de data întocmirii acestuia.
În situaţia în care actul despre care faceţi vorbire se numeşte act de vânzare-cumpărare, dar nu este întocmit la notariat, ci scris de mână, acesta are valoarea unui înscris sub semnătură privată care nu a transmis dreptul de proprietate de la părinţi către dv., motiv pentru care trebuie să solicitaţi constatarea dreptului de proprietate printr-o acţiune în uzucapiune, care trebuie promovată în contradictoriu cu Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Tămăşeni, prin primar. Acţiunile în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune se timbrează la valoare, potrivit legii taxelor de timbru, iar pentru identificarea suprafeţei de teren se solicită proba cu expertiză topo-cadastrală care să identifice suprafaţa de teren.
Menţionăm totodată că, în situaţia în care nu doriţi să mergeţi la instanţa de judecată, pentru suprafeţele de teren aferente construcţiilor puteţi formula o cerere de constituire a dreptului de proprietate în baza legii 231/2018, dacă îndepliniţi condiţiile prevăzute de dispoziţiile acestei legi ce a modificat şi completat legea fondului funciar nr. 18/1991:
1) Suprafeţele de terenuri aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curtea şi grădina din jurul acestora sunt acelea evidenţiate ca atare în actele de proprietate, în cartea funciară, în registrul agricol sau în alte documente funciare, la data intrării în cooperativa agricolă de producţie sau, în lipsa acestora, prin orice mijloace de probă, inclusiv declaraţii autentice de martori. În cazul înstrăinării construcţiilor, suprafeţele de teren aferente prevăzute la alin. (2) sunt cele convenite de părţi la data înstrăinării, dovedite prin orice mijloace de probă, inclusiv declaraţii autentice de martori.
2) Terenurile situate în intravilanul localităţilor, aferente construcţiilor edificate de către fostele cooperative de producţie, fostele asociaţii economice intercooperatiste şi fostele cooperative de consum, se înscriu în proprietatea actualilor deţinători, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
a) sunt deţinători de construcţii de la data dobândirii şi până la data solicitării înscrierii dreptului de proprietate;
b) fac dovada că imobilul este înregistrat în registrul agricol şi a plăţii impozitelor şi taxelor în conformitate cu prevederile legale;
c) pentru terenul aferent construcţiei nu a fost constituit sau reconstituit dreptul de proprietate;
d) terenurile nu sunt în proprietatea publică sau privată a unităţilor administrativ-teritoriale.
• N. Dascălu (Iaşi). "În luna martie, am depus dosarul de pensie la Casa Judeţeană de Pensii Iaşi, întrucât aveam vârsta legală de pensionare. În luna septembrie am primit decizia de pensionare prin care nu mi-a fost luată în calcul o adeverinţă eliberată de SC Fortus din care rezultă că am lucrat o perioadă în grupa a II-a de muncă, deoarece actul nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de anexa 2 din Ordinul nr. 50/1990 şi prevederile anexei 16 din HG nr. 257/2011. Cum poate să-mi fie recunoscută perioada lucrată în grupa a II-a de muncă?"
Pentru a vă fi recunoscută perioada lucrată în grupa a II-a de muncă, va trebui să contestaţi decizia de pensionare şi să solicitaţi să fie obligată Casa Judeţeană de Pensii Iaşi să valorifice adeverinţa eliberată de SC Fortus, întrucât această instituţie nu poate cenzura menţiunile din înscris, ci doar unitatea care a eliberat adeverinţa are răspunderea pentru încadrarea în grupa de muncă, nefiind obiect al cenzurii de către Casa de Pensii. Menţionăm că doar angajatorii sunt răspunzători direct de legalitatea, exactitatea şi corectitudinea datelor, elementelor şi informaţiilor pe care le înscriu, în baza documentelor deţinute, în adeverinţele pe care le eliberează în vederea stabilirii, recalculării sau revizuirii drepturilor de pensie.