de pr. Cristian Chinez
Nu demult a început şcoala. Cu o varietate de proceduri didactice. Şi pornind de la o realitate concretă. Se spune că (aceasta să fie realitatea?) există "beneficiari" ai sistemului de învăţământ care ştiu să citească, dar nu înţeleg ce citesc. De fapt, în lumea în care trăim, e mai comod să prinzi ceva din zbor şi apoi să-ţi dai cu părerea, decât să aprofundezi şi să tragi învăţăminte. Inclusiv pe Facebook..., cu etalările de acolo ale inculturii şi dispreţului faţă de gramatică.
Căci, de criticat, critică mai toată lumea. Fără să ţină cont că, spre exemplu, critica literară tinde mai curând spre aprofundarea şi punerea în valoare a unei opere. Ceea ce se practică este mai degrabă o promovare a răutăţii, a invidiei şi a insatisfacţiei personale. Cât despre interpretare, trebuie mai întâi să-ţi însuşeşti ceva, să treci prin sensibilitatea proprie şi abia apoi să rişti o expunere. Or, pentru că şi în acest sens avem de-a face mai curând cu refulări şi rebuturi, reversul medaliei se prezintă cu o altă practică: fuga de o astfel de realitate pervertită şi afundarea în indiferenţă sau - şi mai grav! - în alcoolism ori stupefiante.
Există însă şi o alternativă: aceea de a prelua realitatea şi a i-o prezenta lui Dumnezeu în rugăciune. Personală şi comunitară. Din nefericire, prea puţin practicată...
