Rugăciuni pentru pace
"Nimeni nu se mântuieşte singur. Pace şi fraternitate" a fost tema întâlnirii internaţionale de rugăciune pentru pace, promovată de Comunitatea "Sfântul Egidiu" şi desfăşurată marţi, 20 octombrie, la Roma, în Bazilica "Santa Maria in Aracoeli" şi Piazza del Campidoglio, în prezenţa Papei Francisc şi a mai multor lideri religioşi din lume, cu semnarea unui "Apel pentru pace", după ce au aprins lumânări în candelabrul păcii. "O lume fără război şi fără violenţă nu este o utopie", afirmă liderii religiilor în apel, în timp ce subliniază că "războiul este un faliment al politicii şi al umanităţii". Papa Francisc a ţinut omilia şi un discurs.

Misionar eliberat
Părintele Pierluigi Maccalli a fost eliberat în Mali la 8 octombrie, după doi ani de captivitate. Misionarul, născut în Italia, la Crema, în 1961, preot din anul 1985, aparţinând de Societatea Misiunilor Africane (SMA), a fost răpit în noaptea de 17 septembrie 2018 în misiunea din Bomoanga, în Niger, aproape de graniţa cu Burkina Faso, de un grup înarmat. Slujise în Niger din anul 2007, anterior şi în Coasta de Fildeş.

Furtună la Maikona
Aproximativ 300 de familii din Maikona, Kenya au fost afectate de o furtună care a lovit zona sâmbătă, 10 octombrie, şi le-a distrus complet locuinţele tradiţionale. Deşi complexul central al misiunii catolice din Maikona - unde slujesc misionarii noştri din Kenya, pr. Claudiu Iştoc şi pr. Cezar Chelaru-Dămoc - nu a fost afectat, câteva clădiri administrate de misiune au fost uşor avariate, iar o grădiniţă şi o sală de clasă au fost distruse în totalitate. Episcopia de Iaşi, prin intermediul Centrului Misionar Diecezan, a dispus folosirea unor fonduri rămase din proiectul "Cutia Speranţei" pentru ajutorarea celor afectaţi. Misiunea Maikona, prin cei doi preoţi români, a distribuit deja ajutoare şi sume de bani familiilor afectate. Detalii: Centrul Misionar Diecezan, tel. 0233/744491; 0765/485514; www.cmdiasi.ro.

De trei ani la Parma
De la înfiinţarea comunităţii românilor catolici din Parma (Italia) au trecut trei ani, aniversare marcată duminică, 11 octombrie, cu ocazia primei Liturghii celebrate de pr. Irimia Bejan, OFMCap., noul păstor al comunităţii, în Biserica "Sacro Cuore" din localitate. Sfânta Liturghie în limba română pentru această comunitate se celebrează în prima duminică din lună, la ora 16.00, în Biserica "Sacro Cuore", Piazzale Volta - 1, 43123-Parma. Pr. Irimia Bejan poate fi găsit la Cappellania Ospedale Maggiore, Str. Abbeveratoia, 4, 43126-Parma, facebook.com/com.catolica.romana.

Platformă de comunicare
În cadrul unui webinar cu responsabilii oficiilor pentru pastoraţia tineretului din cadrul conferinţelor episcopale din întreaga lume, printre care şi pr. Felix Roca, din România, Oficiul pentru Tineri al Dicasterului pentru Laici, Familie şi Viaţă a lansat în ziua de 15 octombrie o platformă de comunicare, www.synodinaction.net, adresată oficiilor pentru tineri din cadrul conferinţelor episcopale, precum şi asociaţiilor şi mişcărilor care sunt implicate în pastoraţia tineretului.