de pr. Cristian Chinez
Dacă în ceea ce priveşte cuvântul toată lumea crede că îl posedă, în ciuda complexităţii sale şi asimilându-l cu vorba, atunci când se pune problema în sens de concept, lucrurile stau puţin diferit. Trebuie concordanţă. Ca atunci când se stabilesc în comun nişte reguli la începutul jocului. Altfel, vorbeşti singur. Există însă şi situaţii în care sunt preluate mecanic nişte concepţii şi sunt ţinute la mare cinste. Ca atunci când se face politică. Numai că nici acestea nu pot rămâne bătute în cuie prea mult timp.
Cât despre termen, el tinde parcă mai curând spre o exprimare apodictică. Şi asta fără nicio legătură cu aşa-zisa lucrare în termen. E ca şi cum dincolo de termen nu ar mai încăpea discuţii. Dar oare poate fi posibil aşa ceva într-o lume în care totul este pus în discuţie? Ei bine, doar cei care posedă cunoştinţe vaste şi cărora li se deschid orizonturi multiple, pornind de la un singur cuvânt, pot fi consideraţi autorizaţi în acest sens. Altfel, se riscă eşuarea cea mai lamentabilă.
Şi totuşi, Cuvântul (cu majusculă), identificat cu divinitatea, este infinit mai mult decât o simplă exprimare, fie ea şi definitivă. Nu poate fi cuprins, nici asimilat şi, cu atât mai puţin, manipulat. Iată de ce, din respect, nu ne putem juca cu cuvintele. Nici măcar cu cele mai banale.
