În luna noiembrie 2019, trei seminarişti de la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi au plecat în misiuni: Alexandru Albu şi Mihai Chichiriţă, care au plecat în Kenya, iar Alexandru Sergiu Robu, în Coasta de Fildeş. Aproape de finalul experienţei misionare, le-am adresat câteva întrebări.

- Aţi ales să faceţi această experienţă misionară. S-au împlinit aşteptările?

Am plecat plin de curaj şi încredere în Dumnezeu, convins de faptul că voi avea multe de învăţat în urma acestei experienţe şi va fi benefică pentru formarea mea; şi, da, s-au împlinit aşteptările, l-am simţit pe Dumnezeu aproape şi m-am îmbogăţit din multe puncte de vedere. (Alexandru R.)

- Ce ştiaţi despre activitatea misionarilor şi ce aţi întâlnit în concret?

Ceea ce ştiam despre activitatea misionarilor era doar o mică parte din adevărata muncă depusă zi de zi. Pare simplu să mergi în faţa unor oameni care nu îl cunosc pe Isus Cristos şi să explici pur şi simplu evanghelia. Misionarii însă se lovesc des de contextul cultural, de tradiţiile triburilor. Deşi cultura este diferită de tradiţiile din România, misionarii fac eforturi să devină una cu oamenii locului. (Alexandru A.)

- Ce v-a impresionat la realitatea locală?

Ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost devotamentul şi implicarea oamenilor în activităţile misiunii: au fost disponibili oricând am avut nevoie de ei. Cea mai mare provocare, la nivel personal, au fost cursurile de orgă ţinute cu 12 tineri. La început mi-a fost teamă, pentru că nu aveam experienţă, dar în final a fost totul foarte bine. (Mihai C.)

- Cum arată o zi obişnuită şi ce ne puteţi spune despre oameni?

Ziua începea cu sfânta Liturghie de la ora 6.30 şi se termina cu cea de la ora 18.00. Activităţile misiunii în care am fost implicat au fost: Liturghiile din sate, unde preotul ajungea, în cel mai bun caz, o dată pe lună; catehezele pentru Botez şi Mir; activităţile cu copiii şi tinerii, ministranţii şi asociaţiile. Oamenii m-au impresionat pentru că, deşi sunt săraci, sunt fericiţi şi dau dovadă de bucuria credinţei, sunt ospitalieri şi fac tot posibilul să te simţi bine în mijlocul lor. (Alexandru R.)

Ziua începe cu sfânta Liturghie la care participă şi copiii de la şcolile din Maikona, urmată de activităţile administrative şi pastorale. După-amiaza mergem în filiale pentru sfânta Liturghie şi activităţile cu tinerii şi copiii. Despre oamenii de aici pot spune că au un mod simplu de trăire a credinţei, dar aşteaptă cu nerăbdare celebrarea sfintei Liturghii. (Mihai C.)

- Ce v-a impresionat cel mai mult în această experienţă?

Au fost foarte multe lucruri, dar experienţa cea mai puternică am avut-o într-o filială, unde o mamă cu copilul ei în spate a vrut să mi-l dea, să se despartă de el, pentru ca eu să-l duc într-un loc mai bun. (Alexandru A.)

- Ce credeţi că aşteaptă Dumnezeu de la voi după această experienţă?

Cred că aşteaptă de la noi devotament şi să ne reîntoarcem ca preoţi misionari. A fi misionar înseamnă să dai totul pentru oameni, ca Dumnezeu să ajungă până în cele mai inaccesibile locuri. (Mihai C.)

- Definiţi experienţa în câteva cuvinte!

"Ceea ce facem pentru noi moare cu noi! Ceea ce facem pentru alţii rămâne pentru totdeauna". (Alexandru R.)

- Un gând de final!

Vă suntem recunoscători pentru că, prin Centrul Misionar Diecezan, aţi susţinut experienţa noastră în misiuni. Dumnezeu să vă răsplătească aşa cum ştie el mai bine pentru tot binele făcut pentru misiuni şi misionari! (Alexandru A.)