Ziua Comunicaţiilor Sociale (Ziua Presei în Dieceza de Iaşi), sărbătorită duminică, 24 mai, a fost o ocazie pentru a reflecta asupra rolului mass-mediei în viaţa noastră. În mesajul său pentru cea de-a 54-a Zi Mondială a Comunicaţiilor Sociale, papa Francisc scoate în evidenţă importanţa povestirii. În parohiile din Moldova s-au făcut rugăciuni speciale pentru cei care sprijină şi beneficiază de mijloacele de comunicare socială, fiind în acelaşi timp ocazie de a sprijini vestirea evangheliei prin toate mijloacele.

Având tema: "«Ca să povesteşti în auzul fiului tău şi fiului fiului tău» (Ex 10,2). Viaţa devine istorie", întregul mesaj al papei este dedicat povestirii, deoarece, "în învălmăşeala de voci şi de mesaje care ne înconjoară, avem nevoie de o povestire umană, care să ne vorbească despre noi şi despre frumosul care locuieşte în noi". Papa ne invită să-i povestim Domnului viaţa noastră, să-i vorbim despre persoanele de lângă noi şi să-i încredinţăm situaţiile vieţii.

Dintre proiectele principale ale Oficiului pentru Comunicaţii Sociale, care coordonează instrumentele de comunicare socială din Dieceza de Iaşi, amintim:

Site-ul oficial al diecezei, www.ercis.ro, a avut în ultimul an în medie 21.284 pagini vizualizate zilnic, cu o medie de 1.559 de vizitatori unici pe zi, din peste 40 de ţări. O mare parte a vizitatorilor ajung aici prin intermediul reţelelor de socializare. Începând cu 22 octombrie 2018, aici se poate asculta evanghelia zilei, meditaţia la evanghelia zilei şi sfântul zilei în variantă audio. De pe această pagină pot fi urmărite în direct pe internet celebrările de la catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi, dar şi din alte 26 de biserici din dieceză.

Pagina Facebook (facebook.com/ ercis.ro), prin care sunt distribuite noile ştiri publicate pe site-ul diecezei, dar şi gânduri, meditaţii şi materiale audio-video creştine, avea 55.728 de urmăritori la 21 mai, un număr dublu faţă de anul trecut. Canalul YouTube (youtube.com/ ercisro), cu 10.700 de abonaţi, unde pot fi urmărite înregistrări ale emisiunilor TV şi ale altor materiale video religioase, avea 1.902.296 vizualizări la 21 mai, mai mult decât dublu faţă de anul trecut. Prin intermediul acestor canale se transmit în direct celebrările din catedrala din Iaşi. În perioada stării de urgenţă, zeci de mii de credincioşi au beneficiat de aceste transmisiuni care au putut fi preluate de aproape zece televiziuni.

Radio Maria poate fi ascultat în două zone din Moldova, pe frecvenţele: 89,6 MHz (FM) - Bacău şi 87,9 Mhz (FM) - Roman. La 11 aprilie a fost lansat postul catolic de televiziune Maria TV, unde sunt preluate multe dintre transmisiunile de la catedrala din Iaşi.

Continuă transmiterea Liturghiei duminicale din catedrala nouă din Iaşi, la Radio Iaşi, pe frecvenţa AM 1.053 KHz, de la ora 8.03 până la ora 9.00.

Continuă şi colaborarea cu TVR Iaşi, unde se transmite la fiecare două săptămâni emisiunea "Lumina creştinului", moderată de pr. Adrian Blăjuţă, şi cu Apollonia TV, pentru emisiunea săptămânală cu titlul "Sub semnul crucii", moderată de pr. Felix Roca; împreună cu postul Iaşi TV Life sunt realizate meditaţii video, cu titlul "Să ne rugăm împreună!".

Aceste proiecte se adaugă celor deja existente la Editura "Presa Bună" sau la celelalte două edituri din dieceză, "Sapientia" şi "Serafica". Anul acesta, revista Lumina creştinului a fost îmbunătăţită grafic şi în conţinut, fiind distribuită lunar la 11.329 de abonaţi; revista Isus, prietenul copiilor, la 2.092 de abonaţi, şi broşura De la răsărit până la apus, la 3.946 de abonaţi.

Mulţumim tuturor celor care citesc, răspândesc şi sprijină mijloacele de comunicare ale diecezei, dar şi pentru rugăciunea şi sprijinul material pe care l-aţi oferit la colectele din Ziua Presei şi pentru tot sprijinul pe care îl oferiţi în continuare!

Puteţi susţine proiectele Oficiului pentru Comunicaţii Sociale printr-o donaţie cu menţiunea "Presa Buna", în contul: Episcopia Romano-Catolică Iaşi

• în LEI: RO35RNCB0175033592360003

• în EURO: RO62RNCB0175033592360002 (bic/swift: RNCBROBU)