Luna iunie, în practica Bisericii Catolice, este luna închinată cinstirii Inimii Preasfinte a lui Isus. Devoţiunea faţă de această Inimă dumnezeiască ne trimite la însăşi persoana lui Dumnezeu făcut om, primind liber moartea, din iubire faţă de noi. Ţinta acestei devoţiuni este una singură: iubirea lui Dumnezeu.

Inima în om este sediul iubirii. Isus ne-a iubit până acolo, încât şi-a lăsat inima străpunsă de suliţă. Sângele ţâşnit din această inimă a convertit nenumăraţi oameni de-a lungul veacurilor. Acest gest suprem de iubire al lui Isus cere un răspuns tot de iubire, din partea fiecăruia dintre noi.

În Noul Testament avem un singur pasaj unde se vorbeşte explicit despre Inima lui Isus: "învăţaţi de la mine că sunt blând şi umil cu inima..." (Mt 11,29) De la Isus învăţăm aceste două virtuţi: blândeţea şi smerenia.

Blândeţea este virtutea care ne face plăcuţi nu doar în ochii lui Dumnezeu, ci şi în ochii oamenilor. Îi putem spune şi "dulceaţă", pentru că e "dulce" şi plăcută tuturor. Papa Francisc îi spune "duioşie". Omul blând, duios, atrage. Aparent, această virtute e uşor de practicat. În realitate, ea cere multă stăpânire de sine, o adevărată dominare a propriului "eu". Blândeţea deschide inima la nevoile aproapelui nostru. Ea nu poate fi practicată fără harul lui Dumnezeu şi fără un raport de intimitate cu Isus. Blândeţea este un reflex al bunătăţii şi al milostivirii divine.

Smerenia (sau umilinţa) este fundamentul vieţii spirituale. Este virtutea prin care noi recunoaştem cu toată sinceritatea ceea ce suntem cu adevărat în ochii lui Dumnezeu. Recunoaştem că suntem mici şi că numai el este mare, dar suntem aşa de preţioşi încât, pentru noi şi pentru a noastră mântuire, l-a trimis în lume pe Fiul său, Isus, cel care şi-a lăsat inima străpunsă ca să găsim în ea alinare şi mângâiere în această "vale de lacrimi". Să repetăm deseori invocaţia: "Isuse, cu inima blândă şi smerită, fă inima noastră asemenea cu Inima ta!"

Anul acesta, ziua de 1 iunie înseamnă nu doar Ziua Copilului, ci şi prima aniversare a vizitei Sfântului Părinte papa Francisc în Dieceza noastră de Iaşi. Este o zi cu adevărat istorică pentru Biserica noastră locală şi pentru oraşul Iaşi.

Ne amintim cu drag cum Sfântul Părinte, aşteptat cu atâta dor de zecile de mii de pelerini, a venit ca un adevărat tată spiritual să ne vorbească şi să ne binecuvânteze. El ne-a cucerit cu blândeţea şi cu umilinţa sa, virtuţi pe care, cu siguranţă, le-a învăţat de la Inima lui Isus cea "blândă şi smerită".

A intrat mai întâi în catedrala plină cu bolnavi şi bătrâni, s-a închinat în faţa Preasfântului Sacrament, i-a venerat pe Maica Domnului şi pe fericitul Anton Durcovici, i-a salutat pe cei prezenţi, s-a întreţinut puţin cu ei, i-a mângâiat şi i-a binecuvântat, apoi s-a îndreptat spre scena pregătită în faţa Palatului Culturii. Mulţimea extrem de fericită îl privea cu admiraţie, îi primea salutul şi-i răspundea ovaţionându-l: "Vivat papa!" (Trăiască papa!).

În cadrul devoţiunii mariane care a avut loc pe scena din faţa Palatului Culturii, papa Francisc a ţinut un discurs frumos în care a dezvoltat motoul vizitei sale la noi: "Să mergem împreună!" Numai împreună, uniţi în iubire şi fraternitate, putem realiza lucruri mari pentru noi şi pentru omenire.

Le suntem recunoscători păstorilor noştri de atunci, PS Petru Gherghel şi ÎPS Aurel Percă, preoţilor, autorităţilor civile şi tuturor celor care s-au implicat admirabil pentru reuşita acestei vizite. Ea va rămâne scrisă cu litere de aur în istoria Diecezei Romano-Catolice de Iaşi şi a oraşului Iaşi.

+ Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi