Sărbătoarea Rusaliilor cu revărsarea Duhului Sfânt marchează începuturile Bisericii şi are implicaţii profunde pentru creştinii timpurilor noastre. Textul care descrie evenimentul coborârii Duhului se găseşte în Fap 2,1-4, însă acesta face parte dintr-un context mai amplu, Fap 2,1-13.
Autorul cărţii Faptele Apostolilor deschide relatarea cu o încadrare spaţio-temporală specifică genului narativ: "Când a sosit ziua Rusaliilor, toţi erau împreună în acelaşi loc". Probabil e vorba de un spaţiu deschis care să permită manifestarea impresionantă a Duhului şi prezenţa unui număr mare de discipoli, circa 120 de persoane. Aceştia au fost umpluţi de Duh şi au început să vorbească în limbi pentru a putea proclama vestea bună care trebuia să ajungă la toate popoarele. Cât priveşte timpul, era Sărbătoarea Săptămânilor (Shabuot), celebrată în luna a treia a anului (siwan = mai/iunie), la 50 de zile după marea sărbătoare a Paştelui (cf. Lev 23,15-21).
Alături de Paşte (Pesah) şi Sărbătoarea Corturilor (Sukkot), Cincizecimea făcea parte din sărbătorile anuale de pelerinaj. Deşi la început fusese o sărbătoare agricolă, ea capătă o conotaţie legată de intervenţia eliberatoare a lui Dumnezeu în epopeea exodului. Rabinii au asociat sărbătoarea cu darul Legii de la Sinai, o mărturie clară a acestei conexiuni provenind de la rabi Eleazar în secolul al III-lea d.C. Şi cartea Jubileelor 1,1 aminteşte de urcarea lui Moise pe muntele Sinai pentru a primi darul Legii. Pentru esenieni, este posibil ca Cincizecimea să fi fost sărbătoarea reînnoirii alianţei. În esenţă, rămânea evocarea darului Legii. În noua alianţă împlinită în jertfa lui Cristos, Rusaliile privesc darul Duhului Sfânt, principiul noii legi pentru poporul chemat la mântuire.
Coborârea propriu-zisă a Duhului Sfânt este prezentată sub forma unui vuiet de vijelie puternică şi arătarea unor limbi de foc. Adesea, manifestarea Domnului are loc în fenomene naturale: Dumnezeu se poate arăta într-un nor de foc, în furtună, într-un rug aprins sau într-o caldă adiere de vânt. În textul nostru, vuietul puternic şi focul ar putea fi legate de teofania de pe muntele Sinai (Ex 19,16-19; 20,18), acolo unde Dumnezeu se arată lui Moise şi încheie alianţa cu Israel, oferind şi Legea. Acum vântul şi focul devin simboluri ale Duhului Sfânt.
Ce sens au Rusaliile pentru creştinul de azi? Duhul Sfânt păstrează un rol de prim rang în sfinţirea şi animarea Bisericii, precum şi în înţelegerea planului lui Dumnezeu şi a valorilor împărăţiei sale. În primul rând, Duhul să fie Învăţătorul, aşa cum îl numeşte evanghelistul Ioan. Poate astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie să înţelegem misterul răului, al suferinţei sau al aparentei tăceri a lui Dumnezeu. Duhul ne poate orienta către înţelepciunea biblică: să pricepem toate evenimentele şi realităţile din perspectiva planului divin. Duhul ca Învăţător ne descoperă mai apoi arta de a trăi sau un stil de viaţă. Ne învaţă să fim discipoli la nivel de identitate creştină şi să-l urmăm pe Cristos în privinţa existenţei practice.
În al doilea rând, Duhul sfinţeşte creştinii, acesta fiind rolul său primordial. Dar Duhul are o funcţie şi în acţiunea de animare şi revigorare. În vremurile noastre este necesar să fie reînnoire, un suflu nou pentru a transforma lumea, mai ales din perspectiva mărturiei. Cartea Faptele Apostolilor are drept scop să prezinte modul cum se răspândeşte cuvântul lui Dumnezeu până la marginile pământului prin asistenţa Duhului şi mărturia celor trimişi. Cuvântul evangheliei predicat la începuturi are nevoie şi acum de martori şi misionari, care să se exprime în special prin limba iubirii. Duhul Sfânt revărsat la Rusalii să ne impulsioneze şi pe noi pentru a fi martori autentici, curajoşi şi convingători ai Cuvântului vieţii!
