O altă personalitate importantă pentru catolicii din Basarabia în perioada interbelică a fost pr. Ioan Hondru, care a păstorit Parohia Ismail (azi în Ucraina).
Părintele Ioan Hondru s-a născut la 3 noiembrie 1877 în comuna Stolniceni din judeţul Lăpuşna, în Basarabia, pe atunci gubernie a Imperiului Ţarist. Studiile primare şi le-a făcut la Şcoala duhovnicească şi Seminarul din Chişinău. Studiile teologice le-a urmat la Seminarul din Minsk (Bielorusia), fiind hirotonit preot ortodox la 26 noiembrie 1899, continuându-şi apoi studiile la Academia duhovnicească din Cazan (Rusia). În anul 1902 a fost numit şef al Misiunii contra Sectelor pentru Bielorusia, fiind transferat, un an mai târziu, în aceeaşi calitate, în Ucraina.
Conform informaţiilor oferite de jandarmeria din Ismail, pr. Ioan Hondru a fost călugăr la una dintre mănăstirile de pe Muntele Athos şi o perioadă a fost capelan pe cuirasatul "Petropavlovsk", până la numirea drept căpitan al acestui vas a amiralului Stepan Makarov (1904). În anul 1904, în mod neoficial, trece de la confesiunea greco-orientală la Biserica Catolică, fiind oficial înscris în registrele Catedralei din Luţk în anul 1906.
Între anii 1904 şi 1907 a studiat teologia catolică la Seminarul din Jitomir (Ucraina), în anul 1907 fiind numit vicar în Parohia Chişinău, de unde, la 8 septembrie 1908, a fost transferat ca paroh la Ismail. Ca preot al Diecezei de Iaşi, era caracterizat de episcopul Alexandru Th. Cisar drept un "preot harnic şi priceput". Experienţa convertirii sale l-a determinat să se dedice aducerii în sânul Bisericii Catolice a altor persoane aparţinând diferitelor confesiuni prezente în Ismail şi nu numai. În anul 1919, conform memoriilor arhiepiscopului Raymund Netzhammer, Ioan Hondru se consideră un fel de superior peste parohiile basarabene, intenţionând, cu timpul, chiar să se mute în capitala provinciei, Chişinău. A fost implicat şi politic, fiind membru al Partidului Naţional Liberal, din care, la 18 februarie 1938, se considera demisionat.
Din corespondenţa întreţinută cu episcopul Mihai Robu se poate deduce că avea o sănătate şubrezită de vârstă şi de griji. Astfel, la 29 aprilie 1934 îi scria păstorului Diecezei de Iaşi despre faptul că are sângele infectat, motiv pentru care l-a chemat pe pr. Rafael Haag de la Sulina să-i administreze ultimele sacramente. La 17 ianuarie 1935 îl informa despre "o umflătură cu ramificaţii aproape de rinichi" şi de apendice, pe care se vedea că nu o tratase încă, întrucât despre aceeaşi problemă scria cu un an în urmă, la 29 ianuarie 1934. Intervenţia a avut loc la Sărata, în februarie sau martie 1935, fapt pentru care îi cerea episcopului Robu, la 29 ianuarie acelaşi an, concediu începând cu ziua de 22 februarie până la 22 martie. Răspunsul episcopului a fost unul pozitiv, cu condiţia ca pr. Ioan Hondru să-şi scrie testamentul şi să-l trimită la episcopie.
La 5 iunie 1936 îl informa pe acelaşi episcop despre alte probleme de sănătate: fie tumoare la şira spinării, fie o boală "ce provine din cauza glandelor".
Ca loc de veci, pr. Ioan Hondru îşi alesese cimitirul din Crasna, cea mai mare comunitate catolică germană dintre Prut şi Nistru, însă nu i-a fost dat să fie înmormântat acolo. În ziua de 28 iulie 1940, când Basarabia a fost anexată de Uniunea Sovietică, părintelui i s-a prezentat posibilitatea să plece din Basarabia, fapt pe care, iniţial dispus să-l facă, l-a refuzat, rămânând la Ismail. A fost arestat la 11 iulie 1940 şi ţinut în închisoarea din oraş. La 6 mai 1941, fiind judecat, a fost deportat în Rusia. La 3 iunie 1941 a fost condamnat la opt ani de muncă forţată, fiind trimis în Gulag, despre soarta lui de după deportare neştiindu-se nimic.
