Cuvintele consacrării transformă pâinea şi vinul în trupul şi sângele Mântuitorului. Acestea au în ele însele înscris un simbolism care ne invită să participăm prin credinţă la jertfa pascală a Domnului.
Atât cuvintele rostite de Cristos, cât şi pâinea şi vinul ne descoperă caracterul de jertfă al Sfintei Liturghii şi mai ales al momentului consacrării sau prefacerii. De fapt, pâinea este rezultatul unui lanţ întreg de procese ce manifestă o anumită ofrandă, o moarte spre viaţă: din bobul de grâu care moare sub brazdă se naşte spicul încărcat de alte boabe; acestea, la rândul lor, vor fi măcinate pentru a da naştere făinii; iar aceasta, în unire cu apa, va trebui să fie frământată şi să fie trecută prin foc pentru a oferi pâinea. Iar pentru cine are urechi de ascultat, şi vinul are o poveste de istorisit, o poveste cu mireasmă de jertfă: să ne gândim la boabele de strugure şi la parcursul ofrandei lor, la martiriul lor în teasc, la fermentarea şi purificarea lor în butoaie, la maturarea lor răbdătoare pentru a deveni vinul bun care înveseleşte inima omului, care sigilează familiaritatea şi strânge prietenii.
Pâinea şi vinul pe care le aducem la altar şi pe care le vom primi transformate prin cuvintele Mântuitorului şi puterea Duhului istorisesc şi conţin iubirea lui Cristos pentru Biserică, mireasa sa: pâinea este trupul său jertfit pentru toţi; vinul este sângele său vărsat pentru a-i reconcilia pe păcătoşi cu izvorul iubirii, cu Tatăl ceresc. Dar, în acelaşi timp, pâinea şi vinul prezente pe altar manifestă şi conţin iubirea Bisericii pentru mirele ei, Cristos: sunt semnul implicării şi asimilării conştiente a celor prezenţi la Liturghie în dinamismul iubirii care se jertfeşte pentru a dărui viaţa. Pâinea şi vinul pe care le aducem pe altar devin, aşadar, semne ale jertfei noastre în unire cu cea a lui Cristos: "În Euharistie, jertfa lui Cristos devine şi jertfa mădularelor Trupului lui. Viaţa credincioşilor, lauda, suferinţa, rugăciunea, munca lor se unesc cu acelea ale lui Cristos şi cu jertfa lui totală şi dobândesc astfel o valoare nouă" (Catehismul Bisericii Catolice, 1368).
Dar, pentru ca semnele participării noastre la jertfa Mântuitorului să fie instrument al trecerii noastre de la moarte la viaţă, sunt necesare anumite caracteristici: libertatea, dăruirea, valoarea în numele căreia este oferit. Pentru ca să fie un adevărat sacrificiu, participarea noastră trebuie să fie liberă: a aduce jertfe din necesitate, pentru că nu se poate altfel, elimină din autenticitatea ofrandei. Apoi, pentru ca jertfa să fie autentică e nevoie de spiritul de dăruire, adică de deschiderea faţă de ceilalţi: a ne lăsa ghidaţi doar de propriul interes şi avantaj atunci când facem o renunţare sau un sacrificiu reduce din adevărul acelui gest, care cere deschiderea faţă de ceilalţi. În sfârşit, pentru ca un sacrificiu să fie autentic trebuie să fie motivat de o valoare reală: a suporta privaţiuni sau renunţări în numele unor lucruri care nu au o valoare obiectivă, ci sunt doar lucruri trecătoare, nu ne ajută să trecem cu adevărat de la moarte la viaţă, nu ne ajută să intrăm în jertfa lui Cristos.
Cât de mult este prezent simbolismul jertfei pâinii şi vinului în atitudinea noastră la Liturghie şi mai ales în modul nostru de a ne trăi credinţa? Cum ne motivează participarea noastră la jertfa iubirii lui Cristos alegerile în muncă sau încercările prin care trecem? Cum aş putea adăuga libertate, dăruire şi valoare renunţărilor inevitabile ale vieţii?
