Interviu cu Lăcrămioara Boroş, profesor de religie romano-catolică

Suntem deja în perioada vacanţelor, atât pentru elevi şi studenţi, cât şi pentru profesori. Printre materiile de studiu, un loc important în curriculumul şcolar trebuie să îl aibă şi ora de religie. De aceea ne-am propus să vorbim despre această disciplină cu Lăcrămioara Boroş, profesor de religie romano-catolică.

- Povestiţi-ne cum aţi ales să deveniţi profesor de religie şi despre experienţa didactică în şcolile ieşene.

Naşterea visului de a deveni profesor îşi are sorgintea în minunatele clipe petrecute la grădiniţă. Gingăşia şi sensibilitatea doamnei educatoare a înfiripat în mintea mea gândul fraged că, într-o zi, aş avea bucuria de a fi în preajma copiilor pentru a le spune poveşti adevărate şi nemuritoare. Evoc apoi vizita în familia noastră (în anul 2001) a pr. Claudiu Dumea, de fericită amintire. Am primit atunci o invitaţie caldă de a urma din toamna anului 2002 cursurile noii Facultăţi de Teologie din Iaşi. După un timp de rugăciune şi de reflecţie, am hotărât să mă înscriu şi să susţin examenele de admitere. Cei patru ani ai studenţiei, împărtăşiţi cu profesori, preoţi şi colegi atât de dragi, au zburat ca gândul. Providenţa, în înţelepciunea sa, a hărăzit ca după absolvirea facultăţii, prin îndrumarea pr. dr. Iosif Enăşoae, să continui trăirea în act a visului de a fi profesor, nu doar ca titlu pe diplomă, ci chiar în faţa copiilor. La 1 octombrie 2020, se vor împlini 14 ani de activitate didactică şi de mentorat (pentru studenţii facultăţii noastre care fac modulul psiho-pedagogic). O experienţă bogată şi preţioasă, cu mari reuşite împletite cu mici încercări, mi-a înnobilat sufletul şi mi-a întărit în credinţă inima.

- Prezentaţi care sunt cele mai frumoase momente din întâlnirile cu elevii la clasă.

Elevii, în dorinţa lor de a pătrunde cu umilinţă în tainele credinţei, sunt pentru mine raze de speranţă pentru Biserica de mâine. Salutul vivace al elevilor "Lăudat să fie Isus Cristos!" a răsunat de multe ori pe holul şcolilor şi a întors priviri curioase şi pline de respect. Rostirea rugăciunilor cu mâinile împreunate şi cu ochii plini de încredere spre o icoană de rit bizantin sau spre cerul senin ori înnourat, zâmbetul, sinceritatea, puritatea de pe chipul lor, braţele deschise, jocul, oboseala, toate sunt ingredientele necesare pentru a avea momente de neuitat. Întâlnirea reală cu fiecare elev în unicitatea şi misterul lui se transformă într-o comoară de trăiri vii. Învăţarea cântecelor religioase, citirea pe rol a parabolelor şi, mai ales, cu emoţie a cuvintelor lui Isus, explicarea sacramentelor şi a celor şapte daruri ale Duhului Sfânt, descrierea evenimentelor istorice pe arcul de timp al celor două milenii de creştinism, vizionarea unor materiale video cu activitate misionară, şi acestea au avut menirea de a favoriza un climat plăcut în timpul orelor de predare-învăţare-evaluare.

- Creionaţi, vă rugăm, portretul moral şi didactic-pedagogic al profesorului de religie.

Îmi place enorm de mult replica Micului Prinţ: "Bine se vede doar cu inima. Esenţialul este ascuns ochilor". Pe profesorul de religie îl consider un om al inimii. E minunat să fructifici "talanţii" pe care Dumnezeu ţi i-a încredinţat în simplitatea inimii. E necesar să te rogi pentru ca harul divin să lucreze armonios şi să se întrepătrundă cu ceea ce este trăsătură particulară de personalitate. Îl definesc ca om al dialogului şi al comuniunii. Un om care se deschide şi îşi coboară cu umilinţă genunchii în faţa tabernacolului, pentru a permite lui Isus, învăţătorul prin excelenţă, să înalţe până la ceruri sufletele elevilor. Un om de caracter, un om al păcii, vesel, iubitor de frumos. Un om al cărţii, al studiului şi al gândirii pragmatice. Un bun creştin, cunoscător al învăţăturii pe care o mărturiseşte Biserica Universală. Un om al tăcerii, al cuvintelor puţine, croşetate cu firul multicolor al faptelor de milostenie.

- Ce metode didactice se folosesc la orele de religie pentru a menţine participarea activă a elevilor?

Sunt nevoită să răspund cumva în termeni tehnici. În demersul didactic se utilizează termenul de metode activ-participative. Se recomandă folosirea echilibrată a unor metode şi procedee tradiţionale şi moderne specifice orei de religie şi care să se plieze pe conţinutul ştiinţific al programelor şcolare. Scopul lor este de a lansa puncte de legătură între informaţiile predate şi noile cunoştinţe. Aceste metode sunt alese cu atenţie de către profesor în funcţie de tematică şi de vârsta elevilor. Ele constituie un suport educativ pe care se aşază, prin implicare activă şi reciprocă profesor-elev, învăţătura Bisericii şi se stabilesc conexiuni interdisciplinare.

- Cum pot fi motivaţi elevii şi, implicit, părinţii ca să opteze pentru frecventarea orei de religie?

Când e vorba de a opta sau renunţa la ora de religie, din varii consideraţii personale sau determinate de trend, aş putea spune că ne aflăm aparent pe un nisip mişcător. Noi, ca profesori, putem apela la modul cel mai simplu: la rugăciune şi puterea exemplului. Dar adevărata motivaţie, care ţine exclusiv de elevi şi părinţi, se află în adâncul inimii şi în miezul credinţei lor. E spaţiul prin excelenţă unde numai harul Duhului Sfânt pătrunde. Sfintei Fecioare Maria, Scaunul Înţelepciunii, îi încredinţăm această neputinţă umană de a-i menţine prezenţi pe toţi elevii la ora de religie.

- Care sunt activităţile şcolare propuse de Oficiul pentru Pastoraţia Şcolară şi Predarea Religiei în Şcoală din Dieceza de Iaşi?

Activităţile şcolare propuse anual sunt rezultatul unei colaborări frumoase între Episcopia Romano-Catolică de Iaşi, inspectoratele şcolare judeţene, parohiile şi toate celelalte instituţii partenere ce aleg să răsplătească efortul elevilor care participă la olimpiadele şcolare (nivel local, judeţean, naţional), la concursul interjudeţean de eseuri şi creaţie religioasă "Episcop Anton Durcovici" şi concursul de desene "Să trecem pragul speranţei!". De o zi specială din luna octombrie se bucură elevii din clasa a XII-a care participă la pelerinajul diecezan de la Cacica. Pe lângă spiritul de competiţie specific acestor activităţi, elevii au posibilitatea de a vizita locuri noi, de a lega prietenii şi de a-şi mărturisi credinţa cu mult curaj.

- Cum vedeţi provocările de ieri, de azi şi de mâine pe care le întâmpină profesorii de religie?

În acest context, aş vrea să văd provocările în concret. Zilnic fiecare lecţie este o nouă provocare! Fiecare întrebare primită sau răspuns dat legat de existenţa lui Dumnezeu sau de cea umană, în complexitatea ei, poate fi pentru noi o provocare. Ne scoate din confortul zilei de ieri, pentru a ne deschide azi ochii credinţei, pentru a experimenta iubirea nemărginită a lui Dumnezeu şi iubirea limitată a aproapelui, ne îndreaptă speranţa spre acel mâine cu noi orizonturi de încredere în bunătatea şi milostivirea Tatălui ceresc.

- Ce rol are în educaţia religioasă şi umană ecuaţia preot - profesor de religie - familie?

Este esenţială existenţa acestei ecuaţii. E plăcut să ştii că ai misiunea de a face cunoscută evanghelia! E minunat să ştii că nu eşti singur! Că aparţii unei echipe în care se oferă prietenie, înţelegere, încredere, colaborare şi sprijin, indiferent de poziţia pe care o ai în ecuaţie.

- Transmiteţi un mesaj pentru elevi, părinţi şi pentru cei care vor să urmeze studiile universitare la Facultatea de Teologie Romano-Catolică din Iaşi!

Un salut prietenesc şi un mulţumesc cordial transmit către fiecare inimă de elev şi părinte! Iar celor care vor deveni studenţii facultăţii noastre le doresc timp de studiu rodnic! Vacanţă frumoasă tuturor!