Trăirea credinţei în toată profunzimea ei se poate realiza numai dacă suntem înrădăcinaţi şi întemeiaţi în iubire

Sfântul Părinte papa Francisc, în ziua de 21 noiembrie 2019, l-a numit arhiepiscop mitropolit de Bucureşti pe Mons. Aurel Percă, până acum episcop auxiliar de Iaşi, iar la 11 ianuarie Excelenţa Sa va lua în posesie canonică Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti. Înalt Preasfinţia Sa a avut amabilitatea să răspundă la câteva întrebări pentru revista noastră.

- Cum aţi primit vestea numirii ca arhiepiscop mitropolit de Bucureşti?

Aşteptam o schimbare în privinţa slujirii mele ca episcop auxiliar de Iaşi, în urma retragerii Preasfinţitului Petru Gherghel de la păstorirea Diecezei de Iaşi şi a numirii noului episcop de Iaşi în persoana Mons. Iosif Păuleţ, dar nu m-am gândit că ar putea veni numirea ca arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, o poziţie care cere multe calităţi şi multă experienţă. De aceea m-a surprins faptul că Sfântul Părinte papa Francisc s-a gândit să mă numească în această slujire. Numirea a venit după vizita Sfântului Părinte în România din zilele de 31 mai - 2 iunie 2019, aşa cum a fost şi numirea mea de episcop auxiliar după ce sfântul papă Ioan Paul al II-lea a vizitat ţara noastră în anul 1999. Într-un prim moment m-am gândit şi la faptul că în urmă cu 71 de ani venea să păstorească Dieceza de Iaşi eroicul martir al credinţei fericitul Anton Durcovici şi poate aceasta este voinţa Domnului, ca un slujitor al Bisericii să meargă acum la Bucureşti, pentru a continua slujirea episcopală pentru binele poporului credincios din această parte a ţării. Îmi doresc să duc mai departe lucrarea pe care au făcut-o predecesorii în păstorirea Arhidiecezei de Bucureşti, în special pe cea a ÎPS Ioan Robu, care a păstorit arhidieceza timp de 36 de ani, cu foarte multe realizări.

- În cei 40 de ani de preoţie, aţi împlinit mai multe misiuni în Dieceza de Iaşi. Care au fost cele mai importante momente?

Numărul 40 este şi o cifră cu un puternic simbolism biblic şi poate însemna şi multe împliniri şi realizări pe planul vocaţiei sacerdotale. O primă perioadă, scurtă, dar intensă, s-a consumat la Bacău, unde am fost numit vicar parohial imediat după hirotonirea mea (1979), cu o activitate pastorală foarte bogată, ţinând cont că în acel timp era doar o singură parohie în Bacău, unde eram doar doi preoţi vicari. Parohul, de fericită amintire, pr. Ştefan Erdeş, fiind şi decan, toată pastoraţia era îndeplinită în mare parte de vicari. Apoi a urmat perioada studiilor de specializare, la Roma, unde am fost trimis de ordinariul diecezei de atunci, Mons. Gherghel, perioadă care m-a ajutat să mă deschid mai mult la universalitatea Bisericii şi să mă specializez în ramurile teologiei pentru o eventuală misiune în seminar.

Din anul 1985 am stat mulţi ani lângă Preasfinţitul Petru Gherghel, într-o primă fază în calitatea de secretar-cancelar, apoi ca vicar general şi, timp de 20 de ani, ca episcop auxiliar. Activitatea din cadrul Curiei diecezane m-a făcut să simt ce înseamnă "slujirea" Bisericii din interiorul ei. Trebuie să amintesc apoi şi faptul că 34 de ani am slujit şi în seminarul nostru diecezan, unde am putut însoţi pe viitorii candidaţi la Preoţie, atât ca profesor, cât şi ca rector timp de patru ani.

Cele mai importante şi frumoase momente sunt legate de reluarea activităţilor normale ale diecezei după căderea comunismului, atunci când a trebuit să susţin, alături de episcopul Gherghel, diferitele iniţiative care să repună în drepturi structurile diecezane şi seminarul diecezan, care până în 1989 era doar o "secţie română" a Institutului Teologic din Alba Iulia. Apoi a venit şi un moment important pentru viaţa Diecezei de Iaşi: organizarea primului sinod diecezan, eu fiind numit coordonatorul său, şi, fără să avem experienţa unui asemenea eveniment diecezan, a trebuit să "construim" sinodul, care a devenit un punct de referinţă pentru viaţa pastorală a diecezei. Un alt moment important a fost organizarea logistică a beatificării fericitului Anton Durcovici (17 mai 2014) şi a vizitei Sfântului Părinte papa Francisc la Iaşi, momente care sunt considerate ca fiind cele mai înalte din viaţa diecezei.

- Aţi simţit chemarea de a sluji ca preot atunci când vă aflaţi acasă, în casa părintească, la Săbăoani.

Sunt plin de recunoştinţă faţă de Dumnezeu pentru chemarea la sfânta Preoţie, pe care am simţit-o de când eram copil. Sigur, Domnul cheamă când vrea şi pe cine vrea, dar se foloseşte şi de unele persoane care pot dezvolta sau favoriza aceste prime impulsuri. Atmosfera din familie este foarte importantă, şi pot spune că am avut parte de părinţi care mi-au oferit o educaţie aleasă, dar nu s-au gândit niciodată că aş putea fi preot într-o zi, mai ales că se vorbea, după câte îmi amintesc, că familia mea nu este o familie "preoţească", în sensul că nimeni nu a fost preot în familia mea. Apoi, bunicii făceau "profeţii", aşa cum se obişnuieşte, cu privire la nepoţii lor, şi aşa, încetul cu încetul, dorinţa mea de a deveni preot s-a maturizat.

În seminar nu se primeau candidaţi în fiecare an, ci din patru în patru ani, iar când a venit vremea să mă decid unde să merg mai departe în viaţă, continuând cu dorinţa de a merge la seminar, a trebuit să mai aştept trei ani, perioadă în care am optat să continui un liceu. În anii aceştia am simţit mai mult că Domnul mă cheamă la sfânta Preoţie şi de aceea nu i-am considerat ca o pierdere de timp. Sosind anul unor noi înscrieri la seminar, am reînceput cu clasa a IX-a în cadrul Şcolii de Cantori.

Un rol important în cristalizarea şi întărirea vocaţiei mele la sfânta Preoţie a venit şi din partea multor preoţi care au activat în Parohia Săbăoani şi care, prin apropierea lor de grupul ministranţilor, au arătat cât de frumos este a fi preot. Şi aşa au început şi "tatonările" din partea lor pentru a mă încuraja în direcţia alegerii vocaţionale.

- La 8 decembrie 2019 aţi împlinit 20 de ani de la hirotonirea episcopală. V-aţi ales ca moto: In caritate radicati et fundati! (Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în iubire, cf. Ef 3,17). Îl veţi menţine şi ca arhiepiscop mitropolit de Bucureşti?

Motoul episcopal ales ca episcop auxiliar este o puternică chemare la trăirea credinţei în toată profunzimea ei, şi această trăire se poate realiza numai dacă suntem "înrădăcinaţi şi întemeiaţi în iubire", iubirea fiind dominanta oricărei slujiri în viaţă, cu atât mai mult a unui episcop. De exemplu, aş putea aplica la motoul meu şi chemarea lansată de papa Francisc prin motoul ales, "Să mergem împreună!", şi aş citi acum şi în varianta: "Să mergem împreună, întemeiaţi şi înrădăcinaţi în iubire!" Şi, întrucât este ca şi un crez pentru mine, normal că am păstrat acest moto şi pentru slujirea mea episcopală de la Bucureşti. El va rămâne pentru mine ca programul pastoral general.

- Aţi fost cel care aţi reluat publicarea revistei "Lumina creştinului" imediat după căderea comunismului, dar aţi şi susţinut dezvoltarea mijloacelor de comunicare în dieceză.

În această privinţă nu mă consider un "inovator". A fost doar o dorinţă de a ne lega de trecutul diecezei, când publicaţia "Lumina creştinului" apărea regulat şi oferea hrană spirituală multor credincioşi. Intenţia a fost aceea de a ne "lega" imediat de momentul în care a încetat apariţia revistei prin interzicerea ei de către autorităţile comuniste, deşi această legătură a trebuit să se facă prin mijloace foarte simple, la îndemână, la o lună după căderea comunismului. Dar a fost o "scânteie" care a aprins ulterior focul care "luminează" aşa de frumos firmamentul diecezei, şi nu numai, la care trebuie să adăugăm şi celelalte publicaţii din dieceză, atât cele cu caracter ştiinţific, cât şi cele cu caracter pastoral, la nivelul parohiilor.

- În final, un mesaj pentru cititorii "Lumina creştinului"!

Doresc revistei să continue să ofere multă lumină oamenilor de astăzi. Deşi s-au înmulţit mijloacele pentru transmiterea mesajului creştin, există încă mult întuneric şi de aceea doresc revistei şi tuturor celor care se preocupă de redactarea ei să facă astfel încât lumina să fie cât mai pătrunzătoare. Şi pentru aceasta invoc binecuvântarea Domnului şi voi continua şi eu, de la Bucureşti, să fiu "racordat" mai departe la "Lumina creştinului" care vine de la Iaşi...